Andreea Leta ∙ March 5, 2021 ∙ 4 min read

Nu am mai fost de foarte mult timp la o sesiune de shopping pentru mine, cam tot ce îmi cumpăr e găsit aleatoriu în timpul pe care îl petrec prin magazine căutând lucruri pentru clienții mei, din vacanțe, ori atunci când creez paginile de shopping pentru revistă. Însă luna asta simt nevoia de puțin răsfăț, așa cum sunt sigură că își dorește orice femeie. Ce zici de un concurs în care răsfățul e dublu?

Nu am fost nicicând o împătimită a excesului de haine, culmea. Deși stau toată ziua printre ele, garderoba mea de zi cu zi se reduce la câteva piese care mă reprezintă și în care mă simt confortabil. Totuși, există aceste statement items pe care le caut neîncetat, sunt aceste haine și accesorii pe care știu că le voi purta și peste 10 ani cu plăcerea primei dăți. Și cum am ajuns zilele acestea pe fashiondays.ro, am găsit 5 astfel de piese cu care m-aș răsfăța luna asta. 

Black is my happy color prin definiție, iar acolo unde există și puțin dramatism, e dragoste la prima vedere. Așa că atunci când am văzut bluza semnată de Bianca Popp, cu detaliile pe care eu le-am interpratat ca fiind romantice, din zona umerilor și a mânecilor, m-am îndrăgostit iremediabil.

Bluză Bianca Popp, fashiondays.ro

Tot dintre piesele statement semnate de designerii români prezenți pe fashiondays.ro, pe care le-aș purta oricât, oricând, cu orice, face parte și colierul Monom, din cea mai recentă colecție. Se potrivește perfect cu bluza de mai sus, dar și cu inelul pe care îl port zilnic pe degetul mic, aparținând aceluiași brand.

Colier Monom, fashiondays.ro

Dintre toate, cred că punctul meu sensibil rămâne încălțămintea. Nu pentru că aș avea vreo obsesie legendară pentru pantofi, ci pentru că, pur și simplu, nu știu niciodată cu ce să mă încalț. Așa am ajuns să am o colecție de tot felul de modele, însă nu am niciodată suficiente ghete. Mi-e puțin rușine să spun câte perechi am acum, însă tot nu cred că ar strica încă o pereche de bocanci, mai ales dacă au o linie clasică, dar sunt ornamentați cu tot felul de detalii, exact cum sunt cei de la Karl Lagerfeld, unul dintre artiștii mei preferați din modă. 

Bocanci Karl Lagerfeld, fashiondays.ro

Și dacă tot am deschis subiectul artiștilor mei preferați, una dintre casele cu o estetică impresionantă, mult înaintea vremurilor, este Pierre Cardin. M-am orientat către o geantă destul de neutră ca design, care poate fi purtată cu orice tip de ținută, de zi sau de seară, cu detalii metalice, atât de potrivite cu restul pieselor anterioare (wink wink). 

Geantă Pierre Cardin, fashiondays.ro

Cum nu pot să ies din casă fără ochelari de soare, având o prescripție de la oftalmolog în acest sens, nu am rezistat nici acestei categorii, în care am găsit o pereche de Polaroid în același stil. Oricum au trecut 2 ani de când mi-am cumpărat ultima pereche de ochelari de soare, dintr-un un magazinaș de stradă din Italia. 

Ochelari Polaroid, fashiondays.ro

A propos de Italia, nu spun neapărat cât de dor îmi e de o plimbare, de o întoarcere în timp, de un vin bun, de ceva dulce, de aerul boem al după-amiezelor florentine după o ploaie de vară. Spun doar că dacă și ți-e dor de o călătorie din care să te întorci cu mici bucurii, se poate! În primul rând, savurează un Kinder Bueno și înscrie-i bonul în concurs pe site-ul Kinder. Astfel, un voucher fashiondays.ro poate fi al tău, pentru a te putea bucura de o sesiune de shopping în magazinul multibrand online, chiar din confortul propriului cămin, de unde îți poți alege piesele preferate, printre care și itemurile de mai sus. (P)

Foto: PR


Related Posts

MET Gala 2024: Cele mai bune ținute, mai mult sau mai puțin în tema evenimentului

MET Gala 2024 a avut loc seara trecută, în cadrul unui eveniment care stârnește reacție după reacție. Gala…

Vedete în CHANEL, aseară la Met Gala

O nouă ediție Met Gala a avut loc aseară la New York, iar tematica evenimentului de anul acesta…

MET Gala 2024: AMR doar o săptămână, așa că iată tot ce trebuie să știi despre acest eveniment

Având o tradiție de peste 70 de ani de eleganță, excentricitate și strălucire, MET Gala este, fără îndoială,…

Alist Designers boutique: Muze Concept readuce perlele în etalonul frumuseții moderne

În spațiul nostru de la parterul București Mall Vitan, Alist Designers boutique este gazda Muze Concept pentru încă…

Alist Designers boutique: Află care sunt brandurile lunii mai 

Proiectul nostru special care susține activitatea designerilor și brandurilor locale, Alist Designers boutique, continuă în lua mai cu…

Get the look: Ținuta lui Meg Ryan, recreată cu piese de la designeri români

Prezentă la o gală în urmă cu câteva zile, Meg Ryan a strălucit din nou în lumina reflectoarelor,…

MASSIMO DUTTI DEZVĂLUIE NOUL CONCEPT DE MAGAZIN ÎN LOCAȚIA DIN BĂNEASA SHOPPING CITY   

Brandul prezintă un exercițiu genial de rebranding odată cu lansarea noului concept global, dezvăluite în magazinul redeschis recent…

Cinci tendințe ale primăverii pe care nu trebuie să le ratezi

Vremea capricioasă și schimbările bruște nu anulează spiritul primăverii, așa că revenim cu o nouă serie de tendințe…

Star style: Emily Blunt, prin Prada până la stele 

Emily Blunt este una dintre actrițele care, cu fiecare ecranizare, surprind atât prin complexitatea interpretării, cât și prin…

Obiecte din garderoba personală a lui Vivienne Westwood vor fi scoase la licitație

O parte din garderoba legendarei creatoare de modă Vivienne Westwood va fi scoasă la licitație de casa Christie’s…