Roxana Luca, producător general ARTmania: „Munca din spate este un efort colectiv și oamenii sunt cei care contează cu adevărat”

Roxana Luca a contribuit la unele dintre cele mai mari evenimente din România și Europa de Sud-Est, de la concerte cu Rihanna, Lady Gaga, Red Hot Chilli Peppers, Metallica, până la Vizita Papei Francisc de la Blaj.

La finalul lunii trecute s-a desfășurat, online, Romanian Music Export Online 2021, pe un format de emisiune TV, cu panel-uri de discuție live și înregistrate și patru showcase-uri de trupe românești. Romanian Music Export s-a dezvoltat pentru a fi un program promoțional în găsirea și susținerea artiștilor români și pentru a-i sprijini în creșterea carierei lor naționale și internaționale. În contextul pandemic în care ne aflăm, am vrut să aflu de la Roxana ce s-a discutat în această ediție online a RME, ce soluții s-au găsit, cum va funcționa piața evenimentelor offline anul acesta. A fost, însă, și un bun prilej să aflu cum de descurcă într-o industrie pe cât de frumoasă, pe atât de grea, în care, din păcate, prea puține femei își au locul în prezent.

Ești manager de producție pentru evenimente mari. Cum se împacă jobul tău cu contextul actual?

Nu se împacă neapărat. Am continuat să lucrăm pentru evenimente pe care nu știam dacă le vom putea ține sau nu, și o parte dintre noi asta facem și acum.

Pe perioada de lockdown, ne-am strâns o gașcă de oameni alături de care am creat întâlniri periodice între noi, cei din industrie, în încercarea de a valorifica la maximum toate acele lucruri pentru care nu am avut timp atunci când eram cu toții în febra evenimentelor.

Am fost invitată să fac parte dintr-un grup de lucru pentru un mini-ghid de reluare a evenimentelor și am lucrat intens alături de Silviu și Tudor Chirilă în prima fază, apoi alături de AROC și ALIS, pornind de la studii comparative la nivel mondial.

În iunie, ușile ne-au fost deschise parțial, așa că pe timp de vară, în 2020, am lucrat pentru mai multe evenimente mici, festivaluri de teatru, videoproiecții supradimensionate pe litoral sau caravane culturale prin țară, desigur, respectând noile restricții și capacitatea de maximum 500 persoane permise la un eveniment.

 

 

Pentru că pandemia pare departe de a se fi terminat, aș mai rămâne un pic în această zonă. Pe 31 ianuarie a avut loc online Romanian Music Export, un eveniment care reunește în panelurile de discuții reprezentanți ai marilor festivaluri din Europa. Aș vrea să îmi detaliezi câteva dintre topicurile atinse:

– Când putem spera la o repornire a industriei?

Din păcate, sunt foarte multe variabile necunoscute și, sinceră să fiu, niciunul dintre noi nu poate da un răspuns cert la această întrebare. Însă odată cu venirea primăverii, credem într-o redeschidere parțială a sectorului de evenimente.

– Suntem în siguranță dacă redeschidem evenimentele cu audiență mare?

Depinde ce înțelegem prin audiență mare. Am analizat și chiar testat mai multe variante de acces la evenimente, de la clasicele verificări de temperatură ca și la vizita la mall, și până la testarea rapidă a tuturor participanților. Există promoteri care nu vor să ia în considerare o altă variantă în afară de cea a dovezii de vaccinare a întregului public. Eu cred că suntem diferiți, și există atât organizatori, cât și public care s-ar simți în siguranță cu acest control de rutină (temperatură și semne vizibile) cum este și în cazul centrelor comerciale, cinematografe sau teatre. Problema cea mai mare se pune acolo unde publicul trebuie să își dea jos masca să mănânce sau să bea și dacă poți avea control așa cum ai la restaurante, de exemplu, atât pe distanța între oameni, cât și ventilație și alți factori care previn răspândirea virusului. Din punctul meu de vedere, de fapt, ne rezumăm la educație. La a înțelege unde și de ce trebuie să rămân departe pentru că îi expun la riscuri pe cei din jurul meu, nu doar pe mine, și dacă toți am putea să îi punem pe cei de lângă noi înaintea noastră, cred că lucrurile ar fi mult mai frumoase pentru noi toți, împreună.

– Cum sprijină autoritățile redeschiderea vieții culturale și a spectacolelor?

Aici este un subiect sensibil. Domeniul nostru nu a fost în relație directă cu Ministerul Culturii, deși evenimentele pentru care lucrăm au în sine și o componentă culturală, pe lângă cea de divertisment. Unii colegi de industrie sunt foarte porniți împotriva autorităților. Din punctul meu de vedere, așa cum noi pe partea de producție de evenimente facem analize de risc și simulări pentru cum să facem evenimentul și experiența tuturor worth living, din punctul meu de vedere, povara pusă pe umerii guvernanților este mult mai mare decât ar putea oricare să ducă, având în vedere toate necunoscutele din ecuații. Și e cu atât mai greu cu cât este o industrie care, din nou, a trăit o mare parte independentă de implicațiile guvernanților. Autoritățile cu care lucrăm cel mai des sunt la nivel local – Jandarmeria, Poliția, ISU și Primăriile, pentru partea de avizare-autorizare, cu câteva excepții, desigur, depinde de locație, de concept, de legislația aplicabilă în cazul particular.

– Cum vor arăta festivalurile viitorului? Ce tehnologii noi ar trebui să folosească producătorii de evenimente mari pentru a-și păstra publicul actual, dar și pentru a atrage noi oameni, în special tineri?

Mi-ar plăcea să îți răspund aici cu scanări la acces și noi tehnologii în testing, dar nu mă consider în măsură să răspund așa. După 14 ani de industrie, pot să spun cu mâna pe inimă că am căutat mereu să ne reinventăm, să găsim lucruri noi interesante pentru public, să vedem care sunt tendințele în lume și să înțelegem ce își dorește publicul de la noi și ce nevoi are, să răspundem cât mai bine la toate acestea. Nu ține neapărat de capacitate, și de deschidere și autenticitate. Cred că tinerii au cu atât mai multă nevoie de contexte în care să simtă că trăiesc și că viața are sens. Și nu mai vorbesc doar de evenimente acum, ci de toate lucrurile cu care ne umplem viața.

Cum ai ajuns să lucrezi în acest domeniu? Știu că nu se încumetă foarte multe femei pe partea de producție, cel puțin nu românce.

Am început prin a lucra pentru concepte „altfel” de evenimente. În 2006 îl ajutam pe Răzvan Crișan pentru primul STimultan, se ținea în centrul vechi din București, plăteai un singur bilet de concert și puteai să vezi oricare dintre cele șase concerte din cele șase cluburi selectate. Eram o echipă mică. Apoi, ne-am mutat în parcarea de la Unirii, cu câte un gen de muzică per etaj. Un fel de concert crawling. Am creat Urban Quest, prin care descopereai Bucureștiul din anumite timpuri. Bucureștiul interbelic, prin tot felul de probe. Splash!, bătăi cu apă organizate în parcul Izvor, toate între 2006-2008. Tot ce ne doream să existe în București și nu le organiza nimeni.

Prin 2008, am luat o pauză în care am zis că e cazul să devin om serios, studiam dreptul și am plecat cu o bursă timp de un an în Lituania. Când m-am întors, mă implicam în tot felul de proiecte și am ajuns într-un internship la Emagic, un organizator de evenimente mari din România, am lucrat în departamentul de producție pentru B’ESTFEST, Sting, Manu Chao, Roxette.

Acel moment a fost un punct de cotitură în viața mea, fusesem admisă la University College of London la un masterat pe drept european versus experiența de la Emagic care mă provocase pe foarte multe planuri, inclusiv moral. Așa că am decis să amân masteratul și am început să lucrez ca furnizor de servicii B2B cu o companie înființată în noiembrie 2011.

Între timp, am colaborat cu ARTmania, SummerWell, Electric Castle, Blaj aLive și vizita Papei Francisc pe Câmpia Libertății în 2019.

 

Este industria muzicală un mediu în care femeile se pot bucura de success? Femeile manageri culturali, directori de festival ori producători at large se confruntă cu discriminarea?

Cred că sunt foarte mulți factori pentru succes, dar nu cred că sexul este atât de important. Când am început, eram adolescentă și mi-am păstrat după 14 ani tot fața de copil, la început țin minte că furnizorii încercau să mă menajeze cu discuții tehnice și eu, de fapt, îmi doream să intru cât mai mult în detalii și să înțeleg mai bine procesele. Consider că asta m-a ajutat să cresc și să pot să contribui la unele dintre cele mai mari evenimente din România și Europa.

Multe persoane, inclusiv fete cu care am încercat să lucrez în industria asta, veneau pentru faimă, pentru ideea de a interacționa cu vedete sau cu această imagine a unei lumi luxuriante. Noi nu suntem așa, oamenii din producție suntem de regulă cei care înțeleg că artiștii sunt și ei oameni, la fel ca noi, și ne place să rămânem în umbră. Suntem persoanele în bocanci și haine de lucru, care dorm trei ore pe noapte timp de câteva săptămâni și care se bucură când publicul intră și ei sunt fericiți.

Sincer, nu cred că discriminarea este o problemă în industria noastră, ci doar ai nevoie de o tărie de caracter și de rezistență fizică mai ceva decât la maratoane. Este un stil de viață care nu este compatibil cu cei care lucrează de la 9 la 17. În pandemie, chiar constatam surprinsă că mulți dintre colegi au familii cu copii și în glumă un coleg spunea că lui nu i-a trebuit mult timp petrecut pe acasă pentru asta. Când îți pui problema unei familii, abia aici începe provocarea și lupta între priorități. (Nu am încă o familie, dar dinainte de pandemie am început un shift spre a pune viața personală mai sus de business).

Pe contul tău de LinkedIn spui și că ești un problem solver. Care sunt cele mai importante/des întâlnite probleme pe care trebuie să le rezolvi la evenimentele de care te ocupi?

Apoi, ai făcut parte din echipele de producție ale show-urilor unor vedete absolute, ca Rihanna, Lady Gaga, Shakira, Sting, trupele Iron Maiden sau Metallica. Ai fost producătorul evenimentului care a marcat Slujba Papei de la Blaj. Povestește-mi întâmplări din aceste evenimente.

Problem solver este expresia comună a clienților, de regulă, atunci când mă sună, organizatori de evenimente sau agenții sau persoane individuale care au nevoie de o mână de ajutor să aducă un proiect la viață. Spun „Roxana, am o provocare și efectiv nu știu cum să îi dau de cap, cred că tu ai putea să ne ajuți”.

Și aici diferă atât de mult, cum în pandemie a fost prima dată când am folosit testele rapide antigen la filtrare acces, povesteam mai sus, și am creat în avans o procedură pentru cum să facem asta, sau cum la Violetta trebuia să întindem 10.000 de scaune și să le și numerotăm individual și pe sectoare în condițiile în care traficul pe Bd. Libertății se închidea doar cu câteva ore înainte de începerea accesului publicului la spectacol. La Electric Castle voiam experiențe noi pentru un brand și am creat jocul Beer Hunt, un modul de gaming în cadrul aplicației EC pornit de la febra jocului Pokemon Go!, și o platformă de transmis mesaje pentru faimosul perete cu mesaje de la accesul în festival.

Tot pentru EC am lucrat împreună cu Overskin și Dizainăr la E-ON The Energy Lab, o construcție în cadrul festivalului, care combina smart home technologies cu racing, dar și cu clasicul X și O care putea fi jucat digital de la distanță pe fațada clădirii.

La Rihanna trebuia să relocăm 350 scaune dintr-o modificare a unui unghi de vizibilitate pe stadionul Besiktas din Istanbul, care venea la scurt timp după ce în România avusesem o situație similară cu Red Hot Chilli Peppers, 1.100 relocări, dar despre care am aflat cu două zile înainte de concert. Sistemul propus pentru Arena Națională din București a fost apreciat și așa am primit propunerea de la Istanbul, pentru că ei nu se loviseră niciodată de situații care să necesite relocări. După colaborarea cu Rihanna, au urmat multe alte proiecte in Istanbul, pe producție overall, nu doar pe relocări, a fost nevoia prin care au reușit să accepte un extern – Iron Maiden, Metallica, Lady Gaga, Rock’n Coke Festival, Babylon Soundgarden.

The Great Mass de la Blaj a fost un eveniment complet diferit, mixt militar, diplomatic și cu public larg. Cel mai dificil a fost să cădem cu toții de acord pe formula cea mai bună de a creiona evenimentul, fiecare dintre noi având expertiză pe o altă latură și de multe ori materialele sau teoriile de control al maselor cu care lucram erau complet diferite ca abordare. Partea de calibrare consider că a fost de departe cea mai mare provocare, dar a meritat din plin.

Pot să spun că Papa Francisc nu a avut un rider per se, cum se practică în lumea noastră, nici pentru scenă, și nici pentru cabine, și cel mai drăguț mi s-a părut că nu a cerut în cabină decât o masă și un scaun, atât, iar singura lui rugăminte era cu privire la înălțimea treptelor, să nu fie mai înalte decât poate să pășească.

Nu mi-am dorit să interacționez cu nimeni din staff-ul lui, deși a fost necesar, și pot să spun cu mâna pe inimă că este o plăcere atunci când “imaginea publică” se pupă cu “imaginea din spatele scenei”, indiferent despre cine vorbim.

Care e rețeta unui eveniment reușit, astfel încât lucrurile să nu scape de sub control?

Să nu crezi niciodată că le știi pe toate și să îți alegi cu grijă echipa, să nu îi iei for granted cum spun englezii, și să înțelegi că de fapt meritul este întotdeauna al echipei și niciodată doar al unei persoane. Munca din spate este un efort colectiv și oamenii sunt cei care contează cu adevărat.

Există un artist pentru care nu ai lucrat și pe care ți-ai dori să-l ai în portofoliu? Care este numele lui?

Nu. 🙂 Alegerea proiectelor de portofoliu o fac după suflet. Pentru concepte sau pentru oameni care îmi sunt aproape de suflet. Cred că artiștii sunt doar mesagerii. Aștept cu drag colecția 2021 de provocări. 🙂

Fotografii din arhiva personală.