Andreea Leta ∙ November 19, 2020 ∙ 4 min read

Deplin este un brand de cosmetice naturale fondat în 2019 de Gabriela Oprescu. Fiind alături de noi la Alist Designers boutique în perioada noiembrie-decembrie, am vrut să aflăm care este povestea din spatele produselor care ne-au cucerit de la prima testare: 

Cum a luat naștere acest proiect? Care au fost pașii pentru primele produse?

Brandul DEPLIN a fost fondat în anul 2019, odată cu primirea unei finanțări prin programul Startup Plus.  Însă povestea a început cu mult timp înainte, ca un vis, o dorință pe care am decis să o împlinesc dedicându-mă întru totul. 

 În anul 2011 am urmat un curs de formare, în cadrul  Facultății de Farmacie din Barcelona, Plant Biodiversity and Healt, unde am descoperit secretele fabricării manuale a cosmeticelor naturale. Ca inginer chimist am folosit aceste cunoștințe, continuând să studiez și să creez rețete cosmetice, pentru mine și cei apropiați. Efectul lor benefic, lesne de observat, m-a încurajat să continui și să transform această pasiune într-o afacere. 

  Care este criteriul de selecție al ingredientelor și al produselor? Urmărești tendințele internaționale de skincare, de exemplu?

 Produsele Deplin sunt formulate astfel  încât să fie complete pe segmentul lor. Rețetele au fost elaborate după studii îndelungate, alături de farmaciști și medici dermatologi cu experiență și ținând cont de ultimele descoperiri în domeniu.  

 Folosim ingrediente de cea mai bună calitate, certificate Bio (peste 85%), atent selecționate atât de noi cât și de partenerii noștri.  

 Ne-am dorit să reinventăm rețete vechi, ținând cont de noile tendințe și studii realizate în domeniu, valorificând principiile active din plante, provenite din floră spontană, din culturi proprii sau de la producătorii locali. 

 Cum arată sau cum ai descrie profilul clientului ideal?

Am fost încântată și motivată, totodată,  să descopăr cât de mulți oameni, documentați și informați am întâlnit, care știu ce vor și care au descoperit ceea ce căutau în produsele noastre.  Clientul ideal este acela care   cunoaște beneficiile pe termen lung al cosmeticelor fără substanțe sintetizate chimic, cel care își dorește să păstreze frumusețe și tinerețea pielii  într-un mod sănătos. 

 Una dintre clientele noastre ne-a spus că atunci când folosește produsele DEPLIN, are o stare de bine, se simte răsfățată. Prin produsele noastre ne dorim să oferim o experiență unică, pe lângă îngrijirea estetică  a feței și a corpului. 

 

  Cum vezi tu schimbările în fashion și în beauty în acest moment?

Tot mai mulți oameni încep să înțeleagă că este nevoie de un consum responsabil la scară largă, nepoluant sustenabil. Există tendința de renunțare la producția de serie pentru producția realizată ținând cont de ce își doresc clienții și   de aceea mulți consumatori aleg producătorii locali.   

Dar care este experiența ta personală sau ca brand?

Personal am continuat ceea ce începusem, am fost fericită că pot să ofer  și să împărtășesc din cunoștințele acumulate de-a lungul timpului. Brandul nostru este un brand tânăr care a crescut treptat în acest timp, păstrându-și valorile inițiale, pentru că DEPLIN este mai mult dăcât numele mărcii noastre, este însăși expresia noastră de creatori. Oamenii au apreciat calitatea și dăruirea cu care produsele noastre sun realizate. 

  

Ce s-a schimbat în toată perioada asta și care crezi ca vor fi urmările?

Toată această perioadă ne-a obligat să ne oprim puțin, să privim în jur să ne cunoaștem mai bine. Oamenii își doresc să fie sănătoși, să se bucure de natură, de simplitate, preferă calitatea în loc de cantitate și își doresc să se simtă în siguranță. Cred că oamenii vor fi mai cumpătați, mai atenți  la ceea ce își doresc. Vor avea alte valori, vor caută produsele de calitate, autentice. Consumul va fi limitat și  se vor îndreptă tot mai mult spre producătorii locali. Piață online poate deveni prioritara, chiar dacă vom reveni la o viață activă. 

Alături de noi în acest proiect prezentat de Mastercard, se află partenerii de la București Mall Vitan.

Foto: PR

Related Posts

MET Gala 2024: AMR doar o săptămână, așa că iată tot ce trebuie să știi despre acest eveniment

Având o tradiție de peste 70 de ani de eleganță, excentricitate și strălucire, MET Gala este, fără îndoială,…

Alist Designers boutique: Muze Concept readuce perlele în etalonul frumuseții moderne

În spațiul nostru de la parterul București Mall Vitan, Alist Designers boutique este gazda Muze Concept pentru încă…

Alist Designers boutique: Află care sunt brandurile lunii mai 

Proiectul nostru special care susține activitatea designerilor și brandurilor locale, Alist Designers boutique, continuă în lua mai cu…

Get the look: Ținuta lui Meg Ryan, recreată cu piese de la designeri români

Prezentă la o gală în urmă cu câteva zile, Meg Ryan a strălucit din nou în lumina reflectoarelor,…

MASSIMO DUTTI DEZVĂLUIE NOUL CONCEPT DE MAGAZIN ÎN LOCAȚIA DIN BĂNEASA SHOPPING CITY   

Brandul prezintă un exercițiu genial de rebranding odată cu lansarea noului concept global, dezvăluite în magazinul redeschis recent…

Cinci tendințe ale primăverii pe care nu trebuie să le ratezi

Vremea capricioasă și schimbările bruște nu anulează spiritul primăverii, așa că revenim cu o nouă serie de tendințe…

Star style: Emily Blunt, prin Prada până la stele 

Emily Blunt este una dintre actrițele care, cu fiecare ecranizare, surprind atât prin complexitatea interpretării, cât și prin…

Obiecte din garderoba personală a lui Vivienne Westwood vor fi scoase la licitație

O parte din garderoba legendarei creatoare de modă Vivienne Westwood va fi scoasă la licitație de casa Christie’s…

Cum a fost la Half Is Free, ediția de primăvară, de la București (VIDEO)

Half Is Free, cel mai așteptat eveniment de shopping al primăverii, a avut loc la BUCUREȘTI, pe 20…

Marian Pălie, curatorul secțiunii de fashion RDW 2024: „Designerii români au devenit recunoscuți pentru inovație, creativitate și calitate”

19 proiecte de fashion vor face parte din expoziția centrală Romanian Design Week 2024, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor…