A List Magazine ∙ November 3, 2020 ∙ 2 min read

carmen uscatu oana gheorghiu

Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, fondatoarele Dăruiește Viață, sunt premiate internațional la ediția din 2020 a E! People’s Choice Awards  pentru implicare socială și pentru  realizările asociației lor, prin care militează pentru schimbarea sistemului medical din România, în beneficiul pacienților și al cadrelor medicale.

Anunțul a fost făcut de televiziunea E! Entertainment, companie parte a NBCUniversal International Networks. Este pentru prima dată în istoria premiilor când se recunoaște o inițiativă de implicare socială din România, prin intermediul noii categorii Person of the Year – Romania. Carmen și Oana sunt recunoscute astfel pentru activitatea și realizările lor în calitate de fondatoare ale asociației Dăruiește Viață.

”#NoiFacemUnSpital este un proiect de țară, un proiect susținut de peste 350.000 de oameni și peste 4.000 de companii care au avut încredere să investească în acest vis – un Spital la standarde Vestice pentru copiii din România. Ne bucură să vedem că vestea despre acest proiect depășește granițele țării și îi așteptăm pe românii din afară și nu numai să se alăture.” – Carmen Uscatu, fondatoare Dăruiește Viață

Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu au fost selectate pentru munca, dedicarea și pasiunea lor de a reconstrui sistemul de sănătate din România, prin intermediul proiectelor Dăruiește Viață, cel mai ambițios dintre acestea fiind #NoiFacemUnSpital – construcția Primului Spital Național de Copii pentru Cancer, Boli Grave și Traumă, exclusiv din donații și sponsorizări.

Daruieste Viata_#NoiFacemUnSpital (1)

”Acest premiu vine într-un moment special pentru #NoiFacemUnSpital – lansarea campaniei de fundraising pentru cea de-a doua clădire a proiectului, pe care o vom construi pentru a le asigura tuturor copiilor care se internează la Spitalul Marie Curie același standard de tratament, indiferent de patologie. Campania a beneficiat de sprijinul Metallica, trupa donând drepturile de folosire a piesei <The Unforgiven> în spotul de campanie.” – Oana Gheorghiu, fondatoare Dăruiește Viață

Campania de fundraising pentru a doua clădire a proiectului #NoiFacemUnSpital este în desfășurare. Inspirat de experiențele Copiilor-Veterani, cei care au luptat sau luptă cu boli grave, precum cancerul, spotul este un apel la mobilizare pentru a câștiga războiul cu boala. Extinderea presupune adăugarea unei noi clădiri de aprox. aceeași suprafață și capacitate ca cea recent ridicată (12.000 mp, 9 niveluri, capacitate 187 paturi) și mutarea aici a celorlalte specializări din Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Marie S. Curie. În prezent se lucrează la master planul proiectului pentru a identifica modul de integrare și etapele necesare acestei transformări.

Gala E! People’s Choice Awards pentru decernarea de premiilor este difuzată duminică spre luni, 15 noiembrie, începând cu Live From The Red Carpet de la 02:00 a.m. și continuând cu ceremonia de la 4 a.m. Ambele programe sunt reluate luni, pe 16 noiembrie de la ora 18:00.

 

Related Posts

Premierele lunii mai: filme noi la cinema

Blockbustere mult așteptate, comedii și povești pentru întreaga familie: iată care sunt premierele lunii mai la cinema. Kingdom…

Coffee Time! Interviu cu Bogdan Georgescu

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

3 ani pe o platformă de networking: ce-am învățat din 254 de întâlniri (cu mulți experți și câțiva ciudați)

Totul a început cu un text de la clienta mea ucraineancă londoneză, coach pentru executivi proaspăt promovați. „Știu…

Călătorește în România!

Asta îți recomandă #AlistGirls. Primăvara aceasta, descoperă frumusețile României în cinci locuri de poveste – perfecte pentru orice…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Camelia Caesar, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Cu viața erotică la terapeut

Există nenumărate motive pentru care oamenii se gândesc să înceapă „câteva” ședințe de psihoterapie. Psihologul și psihoterapeutul relațional…

Dragoste & bani: un subiect tabu și o relație complicată

Cel mai adesea, banii sunt un subiect delicat într-o relație de cuplu, deși gestionarea lor defectuoasă poate semăna…

Loc de mai bine: mamele care au nevoie de sprijin

În fiecare număr, îţi prezentăm ONG-uri, proiecte sociale sau campanii umanitare care fac din lume un loc mai…

5 cărți pe care le poți face cadou de Paște

Paștele este un eveniment perfect pentru a adăuga între cadourile pentru familie și câte o carte potrivită preferințelor…

Selena Gomez va avea un nou cooking show- Selena + Restaurant

După ce, în anii pandemiei a inițiat un cooking show filmat chiar în bucătăria ei, intitulat Selena+ Chef,…