Andreea Leta ∙ September 21, 2020 ∙ 2 min read

Odată cu ediția de toamnă, am zis că trebuie să avem câteva astfel de note și în vitrina A List Designers Boutique. Astfel încât săptămâna vei trece pe lângă două outfituri diferite în nuanțe specifice anotimpului, care sper că te vor inspira să faci câțiva pași boemi și în interior. 

Toamna este anotimpul meu preferat, însă dacă ar exista termenul de comparație, cea mai preferată perioadă a toamnei este chiar acest moment, între jumătatea lui septembrie și jumătatea lui octombrie, atunci când soarele păstrează ceva din vara care tocmai a trecut, renunțând totodată la câteva grade, ajungând la temperaturile ideale. Ca să nu mai spun de cât de mult mă inspiră momentul ăsta pentru ținute. Iată, de exemplu, la ce m-am gândit pentru săptămâna asta: 

All about prints & shades 

Unul dintre motivele pentru care ador câteva case de modă, cum ar fi Etro, este măiestria designerilor de a îmbina diverse nuanțe și motive grafice. Iubesc un mix de printuri bun, mai ales atunci când piesa principală dintr-o astfel de compoziție este una extrem de feminină, cum ar fi rochia cu talia marcată semnată Couture de Marie, noul brand de la A List Designers boutique. Am ales să o combin cu o altă rochie Acob a porter care urmărește perfect linia corpului, dar care un efect sofisticat în zona mânecilor, grație leopard printului care oferă o notă glam în aproape orice împrejurare. Nu am rezistat nici tentației unui material extrem de plăcut la atingere și călduros precum cel al jachetei Ninina. Am accesorizat outfitul cu o curea Laura Olaru și am ales două variante de geantă ale aceluiași designer. 

Pyjamas party

Nimic nu e mai încântător decât să ieși într-o sâmbătă dimineață la plimbare în pijamale. Bine, poate că ar fi totuși câteva lucruri cel puțin la fel de îmbietoare, dar dacă pijamalele (Nighters) sunt în nuanța chihlimbarului, dacă le dai o notă și mai prețioasă cu o centură de inspirație exotică(GNA), iar capa (Acob a porter) pe care o alegi are, printre altele, și nuanța vinului pe care îl vei savura seara, te provoc să găsești ceva mai boem și mai plăcut. Am menționat că toate materialele sunt extrem de plăcute? Cu toate că ar fi o idee bună să îți uiți telefonul acasă, am integrat în acest outfit și o geantă cu franjuri (Laura Olaru), care susține perfect ideea de libertate. Ok, în ea încape și portofelul cu banii de flori și prajituri pe care trebuie să ți le faci cadou din când în când.

 

Alături de noi în acest proiect sunt partenerii noștri București Mall Vitan și Mastercard.

Foto: arhiva personală

Related Posts

MET Gala 2024: AMR doar o săptămână, așa că iată tot ce trebuie să știi despre acest eveniment

Având o tradiție de peste 70 de ani de eleganță, excentricitate și strălucire, MET Gala este, fără îndoială,…

Alist Designers boutique: Muze Concept readuce perlele în etalonul frumuseții moderne

În spațiul nostru de la parterul București Mall Vitan, Alist Designers boutique este gazda Muze Concept pentru încă…

Alist Designers boutique: Află care sunt brandurile lunii mai 

Proiectul nostru special care susține activitatea designerilor și brandurilor locale, Alist Designers boutique, continuă în lua mai cu…

Get the look: Ținuta lui Meg Ryan, recreată cu piese de la designeri români

Prezentă la o gală în urmă cu câteva zile, Meg Ryan a strălucit din nou în lumina reflectoarelor,…

MASSIMO DUTTI DEZVĂLUIE NOUL CONCEPT DE MAGAZIN ÎN LOCAȚIA DIN BĂNEASA SHOPPING CITY   

Brandul prezintă un exercițiu genial de rebranding odată cu lansarea noului concept global, dezvăluite în magazinul redeschis recent…

Cinci tendințe ale primăverii pe care nu trebuie să le ratezi

Vremea capricioasă și schimbările bruște nu anulează spiritul primăverii, așa că revenim cu o nouă serie de tendințe…

Star style: Emily Blunt, prin Prada până la stele 

Emily Blunt este una dintre actrițele care, cu fiecare ecranizare, surprind atât prin complexitatea interpretării, cât și prin…

Obiecte din garderoba personală a lui Vivienne Westwood vor fi scoase la licitație

O parte din garderoba legendarei creatoare de modă Vivienne Westwood va fi scoasă la licitație de casa Christie’s…

Cum a fost la Half Is Free, ediția de primăvară, de la București (VIDEO)

Half Is Free, cel mai așteptat eveniment de shopping al primăverii, a avut loc la BUCUREȘTI, pe 20…

Marian Pălie, curatorul secțiunii de fashion RDW 2024: „Designerii români au devenit recunoscuți pentru inovație, creativitate și calitate”

19 proiecte de fashion vor face parte din expoziția centrală Romanian Design Week 2024, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor…