Unde mâncăm cele mai bune pancakes din Bucureşti?

Vara s-a încheiat, terasele au început şi ele să se închidă, dar asta nu înseamnnă că distracţia a luat sfârşit. Ba chiar dimpotrivă, eu deja am ieşit la „vânătoare“ de noi locuri simpatice din oraş.

Dar până le voi aduna pe toate aici, m-am gândit să mă ocup de un aspect pe care l-am cam neglijat în ultima vreme: deserturile yummy. Şi cum toamna se numără bobocii, nu caloriile, astăzi îţi spun unde găseşti cele mai bune pancakes din Bucureşti. Aşadar, la clătite (americane) înainte!

J’ai Bistrot (Calea Griviţei nr. 55)

Am fost de multe ori la J’ai Bistrot şi m-am gândit întotdeauna la el ca la unul dintre locurile frumoase, dar subestimate ale Bucureştiului. Cât încă mai este vremea (relativ) prietenoasă şi se poate sta afară, chiar îţi recomand să dai o fugă până la ei: curtea lor arată tare, tare bine! Însă, dacă mă întrebi pe mine, adevărata comoară de la J’ai Bistrot sunt aceste pancakes dulci şi pufoase, cu o textură foarte moale, pe care le poţi combina cu ciocolată sau zeci de dulceţuri de fructe. Curcubeu pe cerul gurii, nu altceva!

Frudisiac (Intrarea Bitolia nr. 4)

Dacă ajungi în zona Dorobanţi şi ai câteva momente libere la dispoziţie, e musai să te opreşti la Frudisiac, această cafenea micuţă, amenajată în stil scandinav, de care te vei îndrăgosti de îndată ce îi vei trece pragul. Sunt multe preparate healthy cu care te vor ispiti cei de la Frudisiac, asta ca să nu mai zic de cafeaua lor delicioasă, însă pancake-urile lor cu ricotta, lămâie şi lavandă sunt de neratat! De fapt, au devenit atât de populare în Bucureşti, încât mai toată vorbeşte acum despre „clătitele alea de la Frudisiac“.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de FRUDISIAC – Bitolia #4 (@frudisiac) pe

Pio Bistro (Strada Puţul lui Zamfir nr. 2)

Şi dacă tot am ajuns în Dorobanţi, o să îţi propun o vizită şi la Pio Bistro, un alt loc cu mâncare bună şi atmosferă faină. Sunt mai multe opţiuni yummy de încercat la capitolul deserturi, însă pancake-urile matcha sunt vedeta incontestabilă a acestei categorii. Numai bune de testat la micul dejun, după o porţie săţioasă de shakshouka.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Pio Bistro (@piobistro) pe

Coftale Coffee Shop (Strada Profesor Ştefan Mihăileanu nr. 42)

Cafea delicioasă și american pancakes… to die for! Ce îți poți dori mai mult la finalul unei săptămâni pline? Bunătățile te așteaptă într-o casă veche de pe Ștefan Mihăileanu, însă trebuie să te avertizăm de pe-acum: va fi destul de greu să termini acea porție uriașă de clătite, cu extra-Nutella și o cupă de înghețată deasupra, așa că va trebui fie să o împarți cu cineva, fie să îți aduni toată ambiția culinară din lume pentru ea!

Simbio (strada Negustori nr. 26)

Am mai spus-o și o voi repeta ori de câte ori voi avea ocazia: Simbio este unul dintre locurile mele preferate din oraș, un spațiu amenajat exact pe gustul meu, cu un personal prietenos și săritor de fiecare dată și un meniu delicios. Și dacă tot vorbim despre pancakes astăzi, cred că trebuie să spun că și celor de la Simbio li s-a dus buhul în oraș! Așa că dacă ajungi aici, încearcă neapărat și clătitele pufoase cu ricotta, banane și sirop de arțar. Sunt simple, ce-i drept, dar absolut senzaționale în același timp!

Ză lokal (Calea Victoriei nr. 214)

De la paste la burgeri (Mely Burger este o adevărată nebunie!), Ză lokal se laudă cu un meniu bogat și gustos. Iar la capitolul deserturi, trebuie să încerci clătitele americane cu cremă de mascarpone, dulceață de fructe și sirop de arțar: merg numai bine după o cină copioasă!

Pancakes & more (Lt. Av. Marcel Andreescu nr. 15)

Dacă meniurile de mai sus se bazau pe un singur sortiment de american pancakes, la Pancakes & more te așteaptă o selecție eclectică de clătite. De fapt, sunt atât de multe specialități, că va trebui să-ți iei o lună întreagă doar pentru ele. Pe lista noastră de preferate se numără Red Velvet Pancakes, cu extra sos de căpșune, dar și Wild Cherry Amaretto.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Pancakes & More (@pancakesandmorebistro) pe

Maison des Crêpes (strada Emanoil Porumbaru nr. 82 & Strada Mihai Eminescu nr. 38)

În ultimii ani, Maison des Crêpes a devenit principalul punct de întâlnire al iubitorilor de pancakes. Sunt atât de multe variante din care poți alege, încât va fi tare greu să te decizi. Dar îți spun că sigur nu vei da greș cu o porție de Kylie, pancakes cu spumă de afine și sirop de coniac! 😀

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Maison des Crêpes (@maisondescrepes.ro) pe

Foto: arhiva personală, Instagram, unsplash.com

Categorii Lifestyle