Alina Burlacu ∙ January 22, 2021 ∙ 3 min read

Tutorialele TikTok și Insta pentru realizarea pistruilor cu henna pot fi extrem de tentante. Partea bună e că pistruii din henna nu sunt permanenți, așa că, dacă dai greș, după o vreme vei scăpa de pistrui fără prea mult efort. Pe de altă parte, înainte să faci acest experiment, trebuie să știi și care sunt riscurile. Desigur, m-am gândit să îți dau încă o variantă risk free, dar care va dura până la prima demachiere.

De ce să alegi pistruii din henna?

Chiar dacă mult timp au fost blamați și au generat obsesii de curățare excesivă și albire a tenului, pistruii au un farmec aparte și, din fericire, sunt acum o particularitate specială, pusă în valoare și nu camuflată. M-am bucurat când au început să apară fonduri de ten cu texturi care permiteau pistruilor să rămână vizibili. Acum, nu doar că li se permite să stea la vedere, dar sunt și realizați la modul fake, adică pictați.

Atunci când folosești henna, pistruii au un aspect foarte realist și, deși durează mai mult decât un machiaj, nu vor rezista la fel de mult ca un tatuaj permanent.

Riscuri de care trebuie să ții cont!

Înainte să plasezi o comandă de henna, trebuie să știi că există anumite riscuri. Așa că fii precaută! În primul rând, alege cu atenție tipul de henna. Dermatologii te sfătuiesc să fii foarte atentă la sursa de la care achiziționezi henna și să ții cont de faptul că există henna pentru vopsirea părului (aceasta nu se aplică și pe față doarece poate provoca reacții de inroșire și iritare a pielii și chiar reacții mai severe, precum durere sau mâncărimi și inflamații) și henna pentru piele.

Rețeta home-made

Henna pentru piele poate fi cumpărată gata preparată de la un artist tatuator (dar trebuie să te asiguri că este recomandat de o persoană de încredere) sau o poți prepara singură din pudră de henna, zahăr, apă, uleiuri esențiale de lavandă sau eucalipt. Caută pe Insta moduri de preparare și ponturi utile cu #naturalhennacones sau #homemadehenna.

Și încă un sfat, dacă te decizi să cumperi henna pentru piele gata preparată, dar are un miros greoi, iritativ, nici nu te gândi să o aplici pe piele! Desigur, oricât de sigură ai fi pe rezultate, fă testul de sensibilitate! Orice vopsea, oricât de naturală ar fi, are un potențial iritativ: aplică 2-3 picături de henna pe încheietura mâinii, acoperă cu un plasture timp de 3 zile. Dacă nu ai nicio reacție, atunci poți aplica și pe față. În plus, așa poți exersa pe propria piele mărimea și forma pistruilor.

Cum se fac pistruii cu henna?

În primul rând se fac pe pielea spălată, demachiată, fără cremă hidratantă sau altă peliculă. În al doilea rând, nu se fac pe zone iritate , nici pe cicatrici. Henna se lasă pe piele 1-2 ore. Apoi se îndepărtează surplusul cu un șervețel, nu cu apă! Cu apă te poți spăla după 8-10 ore.

@maliaaaaaa_I tried The Henna Freckles🙊🙈 #henna #tutorial #hennafreckles #freckles #hennachallenge #fyp♬ Love Is a Bitch – Two Feet

Pistruii în varianta risk free

Îți spuneam la început că îți voi da încă o variantă risk free, dar care va dura până la prima demachiere. Este vorba despre pistruii desenați cu ajutorul unui creion dermatograf sau a unui tuș tip cariocă, cu vârful foarte subțire, ori cu un gel pentru sprâncene. Extra tip: trebuie să alegi cea mai deschisă nuanță (pentru blonde sau roșcate).

Makeup shopping:

Tuș ochi Felt Tip Eyeliner Brown, Douglas, 30 lei

Gel sprâncene All Day Ink Brow Liner & Highlighter, Naj Oleari, 93 lei

Stylo 4 Couleurs Eyeliner, Clarins, 123 lei

Foto: PR, Hepta, TIKTOK, Instagram

Related Posts

Get the Look: Old Money Hair

Există old money hair? Se pare că da. Am investigat și scris ce înseamnă acest trend, cum îl…

STAY HEALTHY, STAY YOUNG la Alma Health & Spa Retreat

În fiecare zi, încercăm să le facem pe toate. Alergăm între proiecte și zeci de responsabilități cotidiene, astfel…

8 trucuri pentru un masaj facial eficient

Producția de colagen încetinește dramatic după 25 de ani, așadar, fără nicio urmă de îndoială, trebuie să îți…

Skincare Trends 2024: îngrijirea hormonală a pielii

Îngrijirea hormonală a pielii va fi una dintre „tendințele de top” în skincare, în 2024. Conform WGSN, în…

Strălucește din interior cu Doppelherz Kollagen Beauty Plus!

Fiecare femeie merită să-și îmbrățișeze frumusețea naturală, iar Doppelherz Kollagen Beauty Plus este soluția perfectă pentru a aduce…

Dwayne „The Rock” Johnson, creator de produse de îngrijire a pielii pentru bărbați

La imaginea de luptătorul profesionist dur, anulată de comediile în care a jucat și de contul personal de…

Cum își menține Anne Hathaway tenul luminos

Talentata actriță de la Hollywood este celebră pentru rutina ei foarte riguroasă de îngrijire a pielii. Iar rezultatele…

5 greșeli care anulează efectele serumurilor pentru îngrijirea tenului

Ții la rutina ta de îngrijire a pielii, la produsele pe care le folosești și îți faci timp…

Parfumul McDonald’s, înghețata Vuitton. A spus cineva plăceri vinovate?

Din când în când branduri celebre de modă sau de beauty ne captează atenția cu unele colaborări excepționale…

Cabina Douglas SPA, noul concept al răsfățului

În luna răsfățului feminin, echipa A List s-a bucurat de consultanța premium și de ședințele de îngrijire efectuate…