Pentru prima oară, Festivalul de Teatru Tânăr Ideo Ideis, care va avea loc între 8 și 14 august, în Alexandria, are o temă care se potriveșt…
Cea de-a șaptea ediție Divan Film Festival (Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară), eveniment dedicat filmului și bucătăriei din B…
După ce în al șaselea sezon Game of Thrones am aflat care este povestea lui și a numelui său, ne reîntâlnim cu simpaticul Hodor și pe scena…
În cadrul tuturor sesiunilor de consultanţă de imagine pe care le ofer clientelor mele, pun accentul pe crearea unui look complet care inclu…
O ploaie de vară în mijlocul lui iulie încărcată cu povești despre seducție și feminitate. Alege rochii furou, cu dantele delicate sau cu br…
Pentru că de multe ori nu contează destinația, ci călătoria, am decis că în episodul de astăzi să explorăm câteva ținute cărora denumirea de…
Summer is coming! Cei de la HBO au anunțat câteva schimbări pentru serial: cel de-al șaptelea sezon Game of Thrones, care va avea șapte epis…
La sfârșitul acestei luni, UNTEATRU sărbătorește 6 ani de când funcționează ca vitrină în care produsul cultural devine exponat pentru spect…
Cu toate că pe rafturile magazinelor au început ușor-ușor să apară colecțiile pentru sezonul de toamnă, temperaturile de afară confirmă că s…
De la „Jack the Ripper Stalks His Victims”, colecţia sa de absolvire din 1992, care includea piese din satin imprimate cu imaginea unor sârm…
Dacă acum doi ani am avut Gone Girl, ecranizarea bestsellerului semnat de Gillian Flynn, care a scris și scenariul filmului, anul acesta ne…
Antonio Banderas va intra în pielea lui Gianni Versace pentru realizarea unui nou film detaliind viaţa designerului italian. Pelicula, ce va…