A List Magazine ∙ March 5, 2023 ∙ 6 min read

Chef Valentin Costea este pasionatul bucătar al Le Château – Castelul din Inima Capitalei care ne încântă cu o nouă rețetă delicioasă și deloc complicat de preparat. De această dată, vorbim de tagliatelle cu fructe de mare, mai exact caracatiță, calamar și creveți. Extrem de gustos, pregătit în maxim o oră, produsul prezentat astăzi de Chef Valentin Costea este o garanție a succesului în cazul în care doriți să vă impresionați prietenii cu o cină mediteraneană.  

Tagliatelle cu fructe de mare

Chef Valentin Costea este pasionatul bucătar al Le Château – Castelul din Inima Capitalei care ne încântă cu o nouă rețetă delicioasă și deloc complicat de preparat. De această dată, vorbim de tagliatelle cu fructe de mare, mai exact caracatiță, calamar și creveți. Extrem de gustos, pregătit în maxim o oră, produsul prezentat astăzi de Chef Valentin Costea este o garanție a succesului în cazul în care doriți să vă impresionați prietenii cu o cină mediteraneană.  

Tagliatelle cu fructe de mare

Durata de pregătire: 20 minute

Timp de gătire: 50 minute

Număr porții: 3

Grad dificultate: mediu

Ingrediente:

1 Caracatiță mică (600-700 g)

200 g Calamar

300 g Creveți

400 g Tagliatelle proaspete 

200 g Roșii cherry 

50 g Usturoi 

1 legătură de pătrunjel 

100 g Parmezan

50 ml Vin alb 

100 ml Vin roșu 

1L Apă

1 Zucchini

10 g Ardei iute 

80 g Unt 

1 Crenguță de busuioc 

1 Morcov 

1 Ceapă 

100 g Țelină 

60 ml Ulei de măsline 

50 ml Oțet 

4 Foi de dafin 

1 Crenguță de rozmarin

Sare 

Piper boabe 

Mod de preparare:

Pentru această rețetă am folosit fructe de mare proaspete care oferă o aromă mult mai intensă preparatului decât cele congelate.

Pregătirea fructelor de mare

Caracatița – trebuie spălat fiecare tentacul în parte pentru a îndepărta nisipul. Se întoarce capul pe dos, se curăță organele și se îndepărtează cu grijă ochiul dintre tentacule, cât și ciocul. 

Calamarul – îndepărtăm folia de acoperire și, sub jet de apă rece, se scoate tija din interior. Apoi, se îndepărtează ciocul dintre tentacule și se spală foarte bine. Tăiem calamarul rondele și îl punem într-un bol separat

Creveții – îi decorticăm și, cu ajutorul unui cuțit, îi curățăm și îi spălăm foarte bine sub jet de apă rece, iar capetele creveților le punem într-un bol separat (le vom folosi pentru supa concentrată).

Pregătirea supei concentrate (stoc)

Într-o cratiță punem la încins 30 ml de ulei de măsline și adăugăm capetele și cochiliile creveților. Le lăsăm la călit 3-4 minute, până se înroșesc, apoi adăugăm doi căței de usturoi, ceapa, morcovul și țelina (tăiate cubulețe) și le lăsăm la călit 2-3 minute. Stingem cu 50 ml de vin alb și adăugăm apă (aproximativ 1 litru), astfel încât să le acopere și, astfel, le lăsăm la fiert circa 25-30 minute.

După fierbere, compoziția rămasă se strecoară printr-o sită și se oprește doar lichidul, acesta fiind ulterior folosit la pregătirea pastelor.

Gătirea fructelor de mare

Într-o oală de dimensiuni medii adăugăm apă, vinul roșu, foile de dafin, boabele de piper, oțetul, rozmarinul și caracatița și le lăsăm la fiert pentru aproximativ 30 minute. Caracatița este fiartă suficient atunci când membrana care leagă capul de tentacule se poate tăia ușor. Un alt mod de a verifica este folosind o furculiță: atunci când furculița pătrunde ușor, caracatița este gata.

După ce caracatița este fiartă, o scoatem într-un vas cu gheață și/sau apă rece. După ce s-a răcit complet, o tăiem rondele și o așezăm într-un bol.

Între timp, punem la fiert apa pentru paste.

Punem la încins o tigaie în care adăugăm 30 ml de ulei de măsline, creveții, calamarul și caracatița, presărăm cu sare și lăsăm să se rumenească circa patru minute. Adăugăm patru căței de usturoi zdrobit, roșiile cherry, zucchini și ardeiul iute, apoi le stingem cu vin alb. Lăsăm să se reducă 2-3 minute și adăugăm stocul de creveți (supa concentrată). Lăsăm totul la fiert 3-4 minute, adăugăm diferența de unt și mai lăsăm să fiarbă la foc mic încă 3-4 minute.

Adăugăm pastele în oala cu apa deja fiartă și le lăsăm în jur de 3-4 minute, în funcție de tipul de paste folosite. Eu am ales pastele de tip tagliatelle proaspete. Este important ca pastele să fie gătite al dente.

După ce pastele sunt fierte, le adăugăm în tigaia cu fructele de mare, presărăm sare și piper după gust, adăugăm pătrunjel, busuioc și parmezan, amestecăm bine și le mai ținem pe foc circa două minute. 

Preparatul este gata!

Chef Valentin Costea a ales să servească pastele cu fructe de mare într-o foaie de pergament folosită pentru a intensifica aromele și pentru a păstra preparatul aburind pentru mai mult timp.

Vă dorim poftă bună!

Rețeta completă o regăsiți aici: 

Related Posts

Taylor Swift și-a lansat un nou album- The Tortured Poets Department

Taylor Swift (34 de ani) nu ia nicio pauză și lansează cel de-al 11-lea ei album de studio,…

Marian Pălie, curatorul secțiunii de fashion RDW 2024: „Designerii români au devenit recunoscuți pentru inovație, creativitate și calitate”

19 proiecte de fashion vor face parte din expoziția centrală Romanian Design Week 2024, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor…

Julia Roberts, în următorul film al lui Luca Guadagnino

Regina comediilor romantice revine cu un nou proiect surprinzător, semnat de Luca Guadagnino, autorul recentului succes Challengers. Julia…

Se pregătește un nou serial marca Game of Thrones

Fanii serialului Game of Thrones au motive de bucurie, deoarece o nouă producție care are legătură cu acțiunea…

Jennifer Love Hewitt își lansează cartea de memorii, Inheriting Magic

Actrița Jennifer Love Hewitt (45 de ani) își lansează cartea de memorii Inheriting Magic, iar pe copertă apare…

UNDA lansează “Spring Dining Experience” un concept fresh, de primăvară, cu experiențe pentru toate simțurile

Restaurantul UNDA Open Cuisine revitalizează scena culinară din nordul Bucureștiului cu lansarea conceptului de “Spring Dining Experience”. Acest…

The Motans și Andra sunt noile voastre personaje preferate în videoclipul piesei ,,Înapoi în viitor”

V-a plăcut, v-a rămas pe buze, iar acum puteți urmări povestea de iubire a piesei ,,Înapoi în viitor”,…

Care sunt cele mai căutate destinații în 2024?

Îți prezentăm topul celor mai căutate destinații din 2024, potrivit rezultatelor comunicate de platforma de turism Airbnb. La câțiva…

Victoria Beckham, la 50 de ani – Iată 12 lucruri mai puțin cunoscute despre vedetă

Victoria Beckham împlinește pe 17 aprilie vârsta de 50 de ani. Fosta componentă Spice Girls, actual antreprenor și…

Cine a fost partenera lui Roberto Cavalli- Modelul suedez Sandra Nilsson (38 de ani)

Celebrul creator de modă italian Roberto Cavalli a decedat pe 12 aprilie, la vârsta de 83 de ani,…