Bianca Sterie ∙ March 15, 2020 ∙ 4 min read

Anul acesta, ne-am propus să marcăm cum se cuvine luna martie și să punem la cale o mică sărbătoare în online, prin seria Stories of Cool Women. Prin urmare, în zilele ce urmează, vom face cunoștință cu femei talentate, care au inițiative faine și pun mereu la cale tot felul de lucruri frumoase, care ne aduc bucurie. De această dată, a venit momentul să descoperim o artistă. Ladies and gentlemen, Ana Necolau!

Ți-ai descoperit pasiunea foarte devreme, ai avut prima expoziție la vârsta de cinci ani. Îți mai amintești ce ai pictat atunci? Ce reprezentau creațiile tale?

 

De la vârsta de doi ani am început să pictez și să desenez, în mare parte parte aveam compoziții cu personaje și cai, cu această temă am câștigat medalia de argint la concursurile de desen din India. Compozițiile mele erau foarte colorate, cu o abundență de personaje din poveștile ascultate și poveștile inventate de mine.

 

De la cine ai crezi că ai moștenit pasiunea pentru pictură, artă, frumos?

 

Deși părinții mei nu au studiat arte plastice, cred că de la mama mea, deoarece era pasionată de tot ce însemna cultură și frumos. Împreună cu ea mergeam prin muzee și la expoziții de artă. Când eram mai mică, încerca să deseneze cu mine și mereu mă încuraja. Datorită încrederii pe care mi-a conferit-o în acest talent am ajuns azi să am atâtea expoziții și realizări în acest domeniu.

 

Care a fost momentul în care ți-ai dat seama că asta îți doreșți să faci pe termen lung: să devii artist plastic? Ai luat în calcul să încerci și altceva?

 

În ciuda faptului că erau și persoane care mă descurajau, nu am abandonat niciun moment acest vis sau acest domeniu. Arta mă definește și face parte din mine, am știut mereu că acesta este drumul meu  și creația este menirea mea.

 

 

Ai un mentor care te-a inspirat pe parcursul acestui drum artistic? Care a fost cea mai importantă lecție pe care ai primit-o de la el?

 

Pot spune că mentorul meu a fost profesorul meu de grafică din liceu – Iuri Isar (Dumnezeu să îl odihnească!). Cu ajutorul lui mi–am dezvoltat pasiunea pentru grafică de șevalet, unde am învățat atât desen, cât și culoare. Cea mai importantă lecție a fost răbdarea, mai ales că eu sunt o persoană foarte impulsivă. Am învățat să am răbdare atât în creație, cât și în așteptarea rezultatelor.

 

Ai terminat un program de masterat la Florența. Ce rol a jucat acesta în formarea ta că artist?

 

Acest master a jucat un rol extrem de important în dezvoltarea mea ca artist și om de cultură. Am intrat în contact cu artiști consacrați din toată lumea, am făcut analize artistice în toate expozițiile de artă contemporană din Italia. Cele mai importante au fost proiectele foto, video și de artă vizuală pe care le-am făcut de-a lungul masteratului, dar și expoziția finală de fotografie și pictură din Florența.

 

Care sunt cele mai mari provocări cu care se confruntă un artist plastic în România?

 

Cea mai mare provocare este, în primul rând, să reziști și să poți avea anual cel puțin o expoziție personală. Apoi, trebuie să te reinventezi și să aduci mereu ceva nou și proaspăt în arta ta. Și cel mai important, din punctul meu de vedere,  este să fii autentic, să nu ,,furi’’ din operele altor artiști, chiar dacă te inspiră anumite lucrări, să nu le  copiezi niciodată.

 

Care sunt cele mai complexe lucrări pe care le-ai făcut până acum?

 

Cele mai complexe proiecte au fost cele din Italia și instalația video de la proiectul final master foto-video de la Universitatea de Arte București.

 

Ce te inspiră în realizarea lucrărilor pe care le faci?

 

Mă inspiră tot ceea ce simt față de persoane și situații, dar și tot bagajul vizual reînnoit prin călătorii.

 

În ce fel influențează digitalul și noile tehnologii arta? Care sunt punctele lor comune?

 

Spre exemplu, pe mine m-a ajutat digitalul în arta mea fotografică, chiar și în retusul lucrărilor mele. Oarecum, digitalul este acum prezent mereu în artă, având în vedere faptul că majoritatea vânzărilor și prezentărilor se face prin intermediul internetului.

 

Cum vezi tu scenă culturală și artistică din România lui 2020? De ce crezi că mai are nevoie pentru a se dezvolta?

 

Mă bucură foarte mult faptul că, în ultimul timp, s-au deschis mai multe galerii de artă și se organizează multe evenimente culturale. Pentru dezvolatare cred că este nevoie de mai multă promovare, pentru a putea fi vândută arta și pentru a fi încurajați tinerii artiști prin burse și premii.

 

 

 

Related Posts

Dionysis Moustis, barista: „O cafea gustoasă are de-a face cu preferințele personale și cu experiența anterioară”

Dionysis Moustis este Coffee Capabilities Manager CEMEA Lavazza și ne povestește despre culisele competițiilor de barista, despre alegerile…

Acoustic Boyz: ”Cântăm pentru public, nu pentru noi”

Cum a ajuns o trupă formată din trei băieți de la Liceul de Muzică un adevărat fenomen în…

Modă cu impact social: C&A colaborează cu femeile artizan din India pentru o colecție cu broderii manuale

Când într-o mare de piese colorate pentru vară îți atrag atenția niște piese alb-negru, cu broderii superbe, lucrate…

Cornel Ilie (VUNK)- ”Dacă eu cu mine nu sunt fericit, nu voi putea fi nici lângă altă persoană”

Trupa VUNK a lansat recent cel de-al zecelea album din carieră, intitulat ”De luni până duminică”. Cornel Ilie,…

Ruxandra Tenia: „Animalele de companie au nevoie de respect și blândețe, ca orice altă ființă. Nu-ți proiecta emoțiile asupra lor”

Am discutat cu dr. Ruxandra Tenia despre felul în care medicina de urgență face diferența și în cazul…

Cristina Tudor: Ca părinte, planificarea financiară e esențială

Proaspătă mămică, Cristina Tudor spune azi că educația copilului este crucială, iar planificarea atentă a cheltuielilor pentru etapele…

Cătălina Buliga: „Investesc în mine mai întâi”

Fiecare dintre noi definim în mod diferit echilibrul, indiferent că ne raportăm la viața profesională, cea de familie…

Cristina Preda: „Sănătatea financiară trebuie antrenată”

Întâlnim adesea tineri dornici să-și contureze un viitor financiar solid, iar Cristina Preda, o masterandă determinată, ne inspiră…

Flavia Andrei a renunțat la shoppingul compulsiv

Fiecare călătorie pe care o facem, fiecare conversație purtată și fiecare decizie luată aduce cu sine momente de…

Simona Vilău, curator Art Safari: „Arta e un sport al minții. Ne lasă libere emoțiile”

Artist și curator, Simona Vilău este responsabilă primăvara aceasta cu o fascinantă punere în scenă a unei expoziții…