Adriana Moscu ∙ April 21, 2020 ∙ 5 min read

Originar din Făgăraș, Ștefan Șandru este asistent medical în Italia de peste 20 de ani. Din fericire, în regiunea în care lucrează în prezent, Friuli Venezia Giulia, situați nu a fost atât de dramatică precum în Lombardia, de exemplu. Dar morțile rămân morți, chiar dacă într-un număr mai mic. Iar suferința celor rămași e imensă. Ștefan ne spune care e atmosfera într-un spital italian, ce măsuri s-au luat, cum s-a schimbat viața pacienților și a personalului medical de la izbucniera epidemiei. Citiți mărturia lui mai jos:

“Lucrez într-un spital care adăpostește bolnavi de cancer în faza terminală și într-un azil de bătrâni. La noi, totul a început la sfârsitul lunii februarie, când eu și soția mea trebuia să plecăm în România cu avionul, dar ne-am dat seama că situatia devine din ce în ce mai gravă din punct de medical, din cauza coronavirusului. Prin urmare, am renunțat la plecare. Din fericire, în zona noastră, regiunea Friuli Venezia Giulia, nu există în prezent o mare epidemie. Au fost luate măsuri imediat, atât în unitățile sanitare (spitale), cât și rezidențiale (azile de bătrâni).

În spitale, autoritățile au reorganizat secțiile, au extins departamentul de resuscitare prin adăugarea de paturi, au înființat un nou punct de prim-ajutor dedicat exclusiv pacienților cu simptome de coronavirus. S-au emis restricții la programul de vizite ale familiilor pacienților spitalizați, atât în spitale, cât si în azilele de bătrâni. Încă de la început am fost puși în alertă, cu protocoale de sănătate consacrate, ne-au furnizat dispozitive individuale de protecție, chiar dacă erau rare.

Modul nostru de-a lucra s-a schimbat total, la începutul turei de muncă ni se măsoară temperatura corpului, în apropierea pacienților avem mereu măști, mănuși și halate de protecție. Chiar și printre colegii noștri încercăm să păstrăm întotdeauna distanța de siguranță de cel puțin un metru. În toate structurile au fost amenajate secții echipate cu toate materialele necesare, pentru o posibilă epidemie. Rudele pacienților nu pot intra, din acest motiv am pus în aplicare strategii pentru a le facilita comunicarea prin Skype cu ajutorul laptopurilor, în special pentru persoanele vârstnice.

Toți pacienții și membrii familiior sunt foarte triști, întrucât nu se pot vedea fizic și, da, există și reacții negative – persoane care nu înțeleg situația –, dar majoritatea au un motiv. Cel mai rău lucru din toată această situație este în momentul morții, oamenii sunt singuri și apoi înmormântarea se face doar cu membrii apropiați ai familiei.

În Lombardia, Veneto și Emilia Romagna, numărul de decese este foarte mare, în special în rândul persoanelor în vârstă și în structurile rezidențiale unde infecția se propagă rapid. Este foarte trist. Cunosc asistenți medicali, colegi care lucrează în contact direct cu pacienții cu virusul Corona, vorbesc cu ei – poartă întotdeauna costume de protecție, iar atunci când pleacă acasă stau departe de cei dragi, se carantizează în casă. Putem spune că este un război împotriva unui inamic invizibil. Iar cel mai eficient mod de a nu transmite virusul mai departe este acela de a nu intra în contact cu persoanele infectate, din acest motiv se pare că restricțiile impuse de guvern împreună cu personalul medical de mai bine de o lună au început să dea rezultate pozitive: infecțiile si decesele scad numeric.

Tratamentele aplicate în Italia sunt cele care se administrează pentru pneumonie acută virală. Când situația o cere, pacientul este intubat pentru respiratie artificială. Ceea ce lipsea la începutul epidemiei au fost locurile la Terpie Intensivă.

Persoanele care au suferit deja de boli respiratorii sau cu un sistem imunitar scăzut (pacienți cu cancer, vârstnici) sunt cele mai expuse riscurilor de complicații ale virusului. În schimb, persoanele sănătoase sunt purtătorii potențiali ai virusului Corona, fără simptome sau cu simptome ușoare, confundându-se ușor cu orice gripă.

Din fericire, acum oamenii sunt conștienți de gravitatea situației, respectă carantina impusă la domiciliu și ies afară doar în cazuri de urgență, excepționale – unii sunt nevoiți să meargă la lucru zi de zi, așa cum suntem noi, asistenții medicali. Anumite activități de producție rămân deschise, plus toate supermarketurile care furnizează necesitățile de bază. Școala nu va mai fi deschisă până în septembrie, lecțiile se fac online, cu profesorii.

Mai sper că România va lua măsuri serioase pentru a combate răspândirea virusului și, mai ales, pentru a îmbunătăți sistemul național de sănătate, pentru a fi pregătit pentru o posibilă epidemie. Cu sigurantă va trebui să trăim mult timp cu virusul Corona. În opinia mea, această epidemie ne va schimba total modul de a fi și de a trăi – vom vedea dacă în bine sau în rău, totul depinde de noi. TOTUL VA FI BINE DACĂ STĂM ACASA.

În încheiere, aș vrea să spun că, de ceva vreme, mă gândesc la un lucru care mă macină. Mulți oameni, printre care și români de-ai noștri, cred că toată treaba asta cu virusul este o conspirație, ceva inventat. Pentru cine lucrează în domeniul medical, direct cu pacienții infectați, această opinie e foarte neplăcută. Vedem, zilnic, lume care se îmbolnăvește și moare. Acest virus este cât se poate de real, să nu vă îndoiți nicio clipă.

Foto: arhiva personală Ștefan Șandru

Related Posts

Ce aduce nou Gala Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție…

A apărut primul ceas parfumat din lume

Cum ar fi să porți o bijuterie cu utilitate și parfumată? Culmea cochetăriei! Vacheron Constantin lansează un item…

Călătorii în adâncul sufletului – EMAA și noul său album – ,,f r a t e l e. a b i s”

EMAA prezintă “f r a t e l e. a b i s” – un album ca o…

Coffee Time! Interviu cu Cezara Carteș

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…

Jon Bon Jovi își recunoaște infidelitatea față de soția sa, cu care e căsătorit de 34 de ani

Jon Bon Jovi (62 de ani) și soția lui, Dorothea, sunt căsătoriți de 34 de ani și se…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…

Prinții de Wales, William și Catherine, sărbătoresc ziua mezinului lor, Louis

Louis, cel mai mic dintre copiii Prinților de Wales, William și Catherine, împlinește azi șase ani. O fotografie…

Irina Shayk dezvăluie rutina ei de skincare, cu metode moștenite de la mama ei

Irina Shaik (38 de ani) este una dintre cele mai râvnite femei din lume și totodată una dintre…