Andreea Leta ∙ June 10, 2020 ∙ 3 min read

Vremurile interesante pe care le trăim își pun puternic amprenta asupra modei, așa că, până la anul, când vom vedea cum vor transpune marii designeri povestea acestui an în colecțiile lor, ne putem delecta cu tendințele actuale, dintre care romantismul își face simțită prezența destul de pregnant, ca și cum casele ar fi anticipat că vom avea nevoie de asta. Iar rochia albă este itemul care corespunde atât cerințelor de confort, cât și al poveștilor de care, mai ales acum, avem atâta nevoie. 

Iar atunci când vorbim despre romantism, rochia albă este una dintre cele mai iconice piese la care te poți gândi, referința fiind foarte clară – bridal. Arhetipul miresei este unul de poveste atât prin natura evenimentului special la care ia parte și care, într-o oarecare măsură, îi este dedicat, dar și prin prisma numeroaselor basme și legende în care tinerele poartă alb în chip de sânziene sau diverse astfel de personaje. 

Și pentru că florile în păr și picioarele goale din legendele cu fecioare sunt destul de greu de adoptat în mediul urban, iată 3 stiluri diferite în care poți purta rochia albă. 

Mai mult decât în cazul altor piese vestimentare, rochia albă depinde foarte mult de materialul ei, însă îți rămâne întotdeauna posibilitatea de a-i da o nouă direcție, chiar și atunci când vorbim despre o rochie pe care ai vedea-o înițial în cadrul unei ceremonii. Astfel, posibilitățile de a aborda o astfel de piesă sunt aproape infinite, așa că profită de natura ei adaptabilă oricărei situații. 

Classic 

Jason Wu, Oscar de la Renta, SportMax

Rochia albă care urmărește liniile siluetei este o piesă care concurează serios cu celebra rochie neagră. Mai ales vara, atunci când tenul tău capătă notele aurii de care ți-a fost dor tot anul. Bretelele subțiri ale unei slip dress sunt printre cele mai senzuale detalii ale garderobei feminine. Iar dacă în completarea lor, porți și o pereche de pantofi sau de sandale care îți pun gleznele în valoare, nu vei trece neobservată, cu siguranță! Adoptă o accesorizare cât mai minimală pentru a lăsa rochia să vorbească de la sine. Unei astfel de rochii poți, de asemenea, să îi asortezi și o pereche de pantofi sport, dacă îți plac combinațiile de registre. Pentru un outfit minimalist din punctul de vedere al stylingului, materialele perfecte sunt bumbacul sau mătasea.

Contrast 

Alexander McQueen, Louis Vuitton, Simone Rocha

Nu îți fie frică de ideea că o pereche de sandale sau de pantofi negri ar putea părea butucănoși în contrastul cu rochia albă. Cizmele sau șosetele lungi sunt și ele binevenite pentru un touch grunge sau pentru a trimite outfitul în zona costumelor de echitație de pe vremuri. Cât despre sandalele cu platformă, stilul Harajuku te-ar putea inspira în alegerile cool și sofisticate de vara aceasta. Dantela sau detaliile precum fundele sau volanele sunt aliatele tale în construirea unui look cu accente dramatice.

Character

Valentino, Simone Rocha, Philosophy by Lorenzo Serafini

Și dacă tot am vorbit despre sânziene, spuneam că în mediul urban e mai complicat de obținut acest efect, dar nu imposibil, mai ales dacă apelezi la un styling inspirat de cele mai frumoase povești populare. Materiale translucide, pălăriile din paie, sandalele cu barete și tot ce te poartă cu gândul la personajele feminine și la colțișoarele preferate din satele de poveste, sunt must-have dacă îți dorești să abordezi această imagine de personaj. Voalul și mătasea semitransparentă sunt materialele perfecte pentru efectul diafan al ideii pe care te bazezi în crearea unei astfel de ținute. 

Foto: Hepta

Related Posts

MASSIMO DUTTI DEZVĂLUIE NOUL CONCEPT DE MAGAZIN ÎN LOCAȚIA DIN BĂNEASA SHOPPING CITY   

Brandul prezintă un exercițiu genial de rebranding odată cu lansarea noului concept global, dezvăluite în magazinul redeschis recent…

Cinci tendințe ale primăverii pe care nu trebuie să le ratezi

Vremea capricioasă și schimbările bruște nu anulează spiritul primăverii, așa că revenim cu o nouă serie de tendințe…

Star style: Emily Blunt, prin Prada până la stele 

Emily Blunt este una dintre actrițele care, cu fiecare ecranizare, surprind atât prin complexitatea interpretării, cât și prin…

Obiecte din garderoba personală a lui Vivienne Westwood vor fi scoase la licitație

O parte din garderoba legendarei creatoare de modă Vivienne Westwood vor fi scoase la licitație de casa Christie’s…

Marian Pălie, curatorul secțiunii de fashion RDW 2024: „Designerii români au devenit recunoscuți pentru inovație, creativitate și calitate”

19 proiecte de fashion vor face parte din expoziția centrală Romanian Design Week 2024, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor…

Outfits of the week: Cele mai cool ținute purtate de celebritățile internaționale

O nouă săptămână, o nouă serie de poze și un anotimp care pare că devine o provocare din…

Anya Taylor-Joy, Diane Kruger și Naomi Watts, printre vedetele de la cea mai recentă prezentare Dior

Cea mai recentă colecție a casei de modă Dior, pentru sezonul toamnă 2024, a fost prezentată la Brooklyn…

Un nou magazin Victoria’s Secret te așteaptă în Mega Mall, București, cu o nouă colecție: Body by Victoria

Veștile bune circulă repede! Iar primăvara aceasta avem încă un motiv de bucurie. Victoria’s Secret, liderul în retail…

Margot Robbie, Jessica Chastain, Olivia Wilde, strălucitoare la un eveniment dedicat științei

Numeroase vedete s-au grăbit să răspundă afirmativ invitației unui eveniment aparte, dedicat nu filmului sau modei, ci științei,…

Iutta și Muze Concept vă așteaptă la Alist Designers Boutique, toată luna aprilie (VIDEO)

Alist Designers boutique găzduiește acum două branduri care îți vor readuce zâmbetul pe buze prin detaliile ce definesc…