A List Magazine ∙ December 12, 2023 ∙ 5 min read

Cea mai nordică regiune a Finlandei cu capitala la Rovaniemi, Laponia, este cunoscută ca fiind „orașul natal oficial al lui Moș Crăciun”. Iarna, uimitoarea Auroră Boreală atrage nenumărați vizitatori în fiecare an. Cu toate acestea, Laponia nu este doar despre Crăciun și luminile nordice ci poate fi o excelentă destinație de ski. Iar acum, de când încălzirea globală cam topește zăpezile chiar și din zone renumite pentru sporturile de iarnă, de ce nu ai lua în calcul să schiezi in Cercul Polar? Iar, dacă tot te gândești să mergi acolo, află ce ai mai putea face pe meleagurile albe, dar și câteva lucruri mai puțin cunoscute despre Laponia.

Vizitează Rovaniemi, cel mai mare oraș din UE

Care este cel mai mare oraș din UE? Paris? Roma? Berlin? Madrid? Niciunul! Răspunsul corect este Rovaniemi, în nordul Finlandei. Suprafața totală a orașului Rovaniemi este de peste 8.000 km pătrați, mai mare decât a tuturor celor patru metropole menționate la un loc! Într-o zonă atât de mare trăiesc doar 60.000 de oameni.

Distrus de forțele germane în 1944, orașul a „primit o altă față“ în 1945. Atunci, arhitectul finlandez Alvar Aalto a reproiectat orașul pe baza formei unui cap de ren. A fost numit „Planul de coarne de ren”. Aruncă o privire la harta actuală a orașului Rovaniemi și vei vedea că seamănă cu adevărat cu un cap de ren!

Traversează Cercul Polar și așteaptă-te să vezi Aurora Boreală

Dacă ai ajuns până în Finlanda, e păcat să nu traversezi Cercul Polar. Mai ales că, ghici ce? Vei primi un atestat pentru asta cu care te poți lăuda prietenilor. Tare, nu?? Nu uita însă că acolo temperaturile ajung și la minus 20 de grade C (ziua). Nu te speria! Poți primi un costum termic foarte gros ca să faci față gerului. Plus botoșei, dacă vrei. Dacă tot am vorbit de Aurora Boreală, locul perfect să te bucuri de toată splendoarea ei poate fi un iglu din sticlă.

Nu te îngrijora că vei adormi și ratezi spectacolul nocturn. Personalul te va anunța imediat printr-o alarmă instalată în fiecare iglu că e cazul să te trezești pentru a vedea nebunia de culori.

Mergi la ski în Levi

Levi este cea mai mare stațiune de schi din Finlanda și cea mai populară din Laponia. Aici, la 170 km de Rovaniemi, sezonul începe de obicei la sfârșitul lunii octombrie și durează până la jumătatea lunii mai. În ultimii ani, stațiunea și-a dezvoltat sistemul de teleschi la un standard înalt. Ba chiar se poate mândri cu un adevărat sat pe pârtie, restaurante excelente și cel mai mare parc de zăpadă și zonă de schi din Finlanda. Turiștii spun că din toate stațiunile finlandeze, Levi este comparabilă cu cele din Alpi în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii: hotelurile sunt situate în imediata apropiere a pantelor și toate serviciile necesare pot fi obținute la doi pași. Plus că are 45 de pârtii pe 230 de km, dintre care 15 piste sunt iluminate și pe timpul nopții. Cu facilitățile și serviciile oferite, Levi este o alegere excelentă atât pentru familiile cu copii, cât și pentru împătimiții sporturilor de iarnă.

După o zi friguroasă ai parte de relaxare la spa. Hotelurile din Laponia sunt pregătite pentru a face față frigului resimțit de turiști și oferă zone de spa și agrement extrem de bine dotate. Cei extra-friguroși pot opta pentru o cameră cu saună.

Ia parte la un safari cu caini husky

În ciuda climei polare, vastele păduri arctice din Laponia sunt pline de animale sălbatice indigene. Cel mai bun mod de a te aventura în acest peisaj frumos, dar neiertător, este cu unul dintre numeroasele safari în Laponia conduse de ghizi locali care știu să exploreze în siguranță sălbăticia acoperită de zăpadă. Pleci cu o sanie cu câini, o sanie cu reni sau cu snowmobilul prin pădurile înghețate ziua sau aștepți până la căderea nopții Aurora Boreală. Eviți frigul cu o băutură caldă și totul va părea un vis. Profită de ocazie pentru a încerca să manipulezi o sanie și apoi încălzește-te cu suc fierbinte de fructe de pădure. Toți – chiar și cei mici – pleacă acasă cu un permis internațional de conducere pentru reni ca suvenir.

Nu evita tradiționalul

Laponia nu ar fi completă fără o vizită sau o noapte de cazare la cabană (cottage) tradițională din lemn. Dacă preferi modernul, poți găsi ceva de acest gen, dar având saune private și interioare extrem de moderne. Iar dacă îți place tradiționalul, testează mâncarea locală. Carnea de ren este esențială pentru bucătăria laponă, însă nu doar atât. Preparatele lor tradiționale? Souvas (carne de ren prăjită în unt cu ciuperci și usturoi) și riekko (tocăniță și friptură de potâniche).


Ai grijă la reni! Sunt mai mulți decât oamenii!  

Populația totală din Laponia este de aproximativ 180.000, în timp ce numărul total de reni este de aproximativ 200.000. Să nu te mire, așadar, dacă în peregrinările tale prin Laponia vei întâlni mai degrabă un ren decât o persoană. Nu te speria, însă! Toți renii sunt domesticiți. Proprietarii pun un semn ca etichetă atunci când se naște un pui de ren.

În Laponia ajungi cu o cursă charter, înainte de Crăciun și în timpul sărbătorii pentru vacanțe de patru nopți, dar și de Revelion, pentru o săptămână, începând din 2024. Hotelierii din Levi sau Rovaniemi sunt dornici să primească turiști români și să le ofere experiențe de neuitat.Găsiți oferte pe pagina Paralela45.ro.

Related Posts

Taylor Swift și-a lansat un nou album- The Tortured Poets Department

Taylor Swift (34 de ani) nu ia nicio pauză și lansează cel de-al 11-lea ei album de studio,…

Marian Pălie, curatorul secțiunii de fashion RDW 2024: „Designerii români au devenit recunoscuți pentru inovație, creativitate și calitate”

19 proiecte de fashion vor face parte din expoziția centrală Romanian Design Week 2024, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor…

Julia Roberts, în următorul film al lui Luca Guadagnino

Regina comediilor romantice revine cu un nou proiect surprinzător, semnat de Luca Guadagnino, autorul recentului succes Challengers. Julia…

Se pregătește un nou serial marca Game of Thrones

Fanii serialului Game of Thrones au motive de bucurie, deoarece o nouă producție care are legătură cu acțiunea…

Jennifer Love Hewitt își lansează cartea de memorii, Inheriting Magic

Actrița Jennifer Love Hewitt (45 de ani) își lansează cartea de memorii Inheriting Magic, iar pe copertă apare…

UNDA lansează “Spring Dining Experience” un concept fresh, de primăvară, cu experiențe pentru toate simțurile

Restaurantul UNDA Open Cuisine revitalizează scena culinară din nordul Bucureștiului cu lansarea conceptului de “Spring Dining Experience”. Acest…

The Motans și Andra sunt noile voastre personaje preferate în videoclipul piesei ,,Înapoi în viitor”

V-a plăcut, v-a rămas pe buze, iar acum puteți urmări povestea de iubire a piesei ,,Înapoi în viitor”,…

Care sunt cele mai căutate destinații în 2024?

Îți prezentăm topul celor mai căutate destinații din 2024, potrivit rezultatelor comunicate de platforma de turism Airbnb. La câțiva…

Victoria Beckham, la 50 de ani – Iată 12 lucruri mai puțin cunoscute despre vedetă

Victoria Beckham împlinește pe 17 aprilie vârsta de 50 de ani. Fosta componentă Spice Girls, actual antreprenor și…

Cine a fost partenera lui Roberto Cavalli- Modelul suedez Sandra Nilsson (38 de ani)

Celebrul creator de modă italian Roberto Cavalli a decedat pe 12 aprilie, la vârsta de 83 de ani,…