Bianca Sterie ∙ August 18, 2022 ∙ 5 min read

În momentul în care s-a încheiat Game of Thrones, în mai 2019, cu acel ultim episod care ne-a dat complet peste cap, am știut că Westeros încă mai are multe de arătat. Tocmai din acest motiv, m-am bucurat enorm când am avut, în sfârșit, o confirmare pentru House of the Dragon, prequelul centrat pe povestea familiei Targaryen, călăreții dragonilor și conducătorii invincibili și incontestabili ai celor Șapte Regate. 

Serialul va fi disponibil din 22 august la HBO Max și este tot ce își poate dori un fan al universului creat de George R. R. Martin, care este și co-creator al seriei, alături de Ryan Condal. Iar asta nu e tot. Săptămâna trecută am fost la Amsterdam, la premiera europeană House of the Dragon, de unde am revenit cu insights care te vor face să aștepți cu și mai multă nerăbdare acest serial. 

Întoarcerea în… vechiul Westeros

Acțiunea din House of the Dragon ne poartă în vechiul Westeros, cu aproape 200 de ani înainte de evenimentele care ne-au captivat în Game of Thrones. Asistăm la o îndelungată perioadă de pace, lăsată moștenire de bătrânul regele Jaehaerys I Targaryen, bunicul actualului rege din Westeros, Viserys (interpretat de Paddy Considine). 

Deși, la prima vedere, lucrurile decurg așa cum ar trebui și nimic nu pare să amenințe liniștea din Westeros, în spatele ușilor închise există conflicte care mocnesc, rivalități înverșunate, trădări și planuri cu adevărat malefice. Asistăm la începutul declinului unei dinastii, însă, de această dată, pericolul nu vine din exterior, ci chiar din interiorul familiei.

Condal, co-creator al serialului, descrie House of the Dragon ca o „dramă complexă, shakespeariană, de familie” și adaugă: „Game of Thrones era o poveste despre familii multiple care se războiesc din cauza unor idei precum justiția și decența. Existau crime și trădări și toate aceste lucruri există și aici, dar povestea de față este despre dizolvarea unei singure familii, iar acea familie se întâmplă să fie cea mai puternică din istoria Westerosului”.

Începe Dansul Dragonilor. Un dans care poate duce la dispariția lor.

Dacă este un lucru care mi-a plăcut enorm la acest prequel, acela ar fi că focusul său este acum pe familia Targaryen, cu siguranță cea mai complexă din tot regatul… și asta datorită abilității lor incredibile de a se conecta cu dragonii. Fără să dăm spoilere aici, însă, dacă ai urmărit Game of Thrones, probabil știi deja în ce punct se află Casa Targaryen acolo. Iar faptul că aflăm, în sfârșit, istoria din spatele lor este cu adevărat minunat. 

De altfel, iar asta e doar o părere personală, acțiunea este mult mai ușor de urmărit și de înțeles, având în vedere că, de această dată, în prim-plan se află o singură familie în jurul căreia gravitează toate celelalte. Bineînțeles, acest lucru nu înseamnă că firul narativ este unul simplu, ci că putem aprofunda mai bine intriga serialului și aventura epică a Targaryenilor. Ceea ce e absolut perfect, mai ales că, dacă încă mai sunt oameni care au ratat Game of Thrones, House of the Dragon este un punct excelent de start. 

O decizie surprinzătoare și o prietenie care se transformă în cea mai mare rivalitate pe tron

Dacă în Game of Thrones conflictul a escaladat treptat și debutul poveștii s-a făcut mai lent, cât să ne lase timp de acomodare, în House of the Dragon, primul episod este mult mai concentrat, mai intens, ne așază din start pe pistele pe care vom păși în continuare. 

Povestea se învârte în jurul a câteva personaje cheie. Regele Viserys este un om bun, sufletist, care chiar încearcă să își asculte oamenii, după cum îl caracteriza și Ryan Condal în interviul pe care l-a oferit la premiera din Amsterdam. Problema lui este că, de la un punct încolo, devine dificil să mulțumești pe toată lumea. Pe cei din consiliu, în frunte cu Otto Hightower (Rhys Ifans), cel desemnat drept Mâna regelui, pe membrii familiei sale, în special pe Daemon Targaryen (Matt Smith), fratele său rebel, pe oamenii regatului. Liniștea sa este perturbată de arzătoarea problemă a succesiunii la tron, mai ales că Viserys nu are încă un fiu care să-l urmeze, ci doar o fiică, Rhaenyra (interpretată, pe rând, de Milly Alcock și de Emma  D’Arcy, în versiunile din copilărie și de la maturitate). Principalul favorit în momentul în care debutează acțiunea este Daemon, însă cruzimea și caracterul lui imprevizibil îi fac pe toți să fie circumspecți cu privire la alegerea acestuia. 

Deși Rhaenyra este implicată în multe dintre activitățile regelui și este și una dintre cele mai bune călărețe de dragon, faptul că s-a născut fată o face să fie constant frustrată de statutul ei. Să simtă în permanență că nu e îndeajuns. Iar Milly Alcock transpune excelent pe ecran aceste emoții și sentimente care o încearcă în fiecare clipă.

Însă o tragedie complet neașteptată schimbă radical perspectivele, iar Viserys ia o decizie care surprinde pe toată lumea, încălcând o mai veche tradiție a regatului. În scurtă vreme, noi rivalități încep să se contureze, pe măsură ce prieteniile de odinioară se transformă într-o amintire naivă. Războiul este mai aproape decât își imaginează oricare dintre ei… 

Merită să-l urmărești?

Răspunsul meu este DA. Un mare da. Chiar dacă nu ai văzut Game of Thrones înainte, House of the Dragon este un prequel care te aduce la începuturile conflictelor din Westeros. E o poveste care te prinde din prima clipă, e intens și foarte bine realizat. Cât despre fanii Game of Thrones, promit că o să fie un spectacol! Care se va lăsa cu nostalgie, dar mai ales cu multă bucurie!

Foto: HBO Max

Related Posts

5 lucruri pe care nu le știai despre Lady Gaga

Lady Gaga împlinește pe 28 martie 38 de ani, ocazie cu care trecem în revistă câteva lucruri mai…

5 nuvele care să-ți retrezească cheful de citit

Iată câteva sugestii de lectură, câteva nuvele care să-ți reamintească de ce îți place să citești și de…

Hugh Grant schimbă actoria cu politica?

Într-un interviu acordat Entertainment Weekly,  actorul britanic Hugh Grant a recunoscut că s-a gândit să se implice într-o…

Diana Ross, la 80 de ani

Legendara cântăreață Diana Ross a împlinit pe 26 martie venerabila vârstă de 80 de ani, iar fiica ei,…

4 trucuri să renunțăm la dulce

Gustul zahărului ne face corpul să elibereze endorfine, oferindu-ne o senzație de calm și de relaxare. Adevărata problemă…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu ceea ce este nou în zona de beauty, fashion…

Lucien Laviscount, vedeta din Emily in Paris, centaur în videoclipul Shakirei

Lucien Laviscount, interpretul personajului lui Alfie, din serialul Emily in Paris, este protagonistul celui mai nou videoclip lansat…

Scarlett Johansson ar putea fi noua vedetă din Jurassic World

Scarlett Johansson (39 de ani) ar fi vedeta care preia rolul principal din noua producție a seriei Jurassic…

Meghan Markle se lansează pe piața de beauty și de lifestyle

Meghan Markle intră cu arme și bagaje pe piața de beauty și de lifestyle cu brandul său recent…

Top 10 cel mai bine plătiți influenceri, în 2024

Cine sunt cel mai bine plătiți influenceri, în 2024, care încasează între 3.234.000 și 1.763.000 de dolari pe…