Alina Burlacu ∙ May 20, 2021 ∙ 3 min read

Abia am scos nasul de sub măști și deja avem o mulțime de probleme la vedere. Una dintre ele: punctele negre. Ce sunt și cum să scapi de aceste semne inestetice? Îți spun totul imediat!

Glandele sebacee secretă un ulei numit sebum, al cărui rol este de a menține hidratarea pielii și de a o proteja de bacterii. Însă, atunci când în acești pori se adună praf, celule moarte și resturi de machiaj (machiaj care nu a fost demachiat corect), sebumul se transformă într-un lipici de care se prind toate aceste impurități.

De regulă, cel mai frecvent, punctele negre apar pe nas și bărbie, la persoanele cu ten gras sau mixt. Dar, un rol la fel de important îl au: stresul, schimbările hormonale, umiditatea care pot produce dereglări și secreții în exces ale sebumului.

 

Cum să scapi de punctele negre?

Chiar dacă au dimensiuni extrem de mici, nu trebuie să le ignori pentru că punctele negre se pot transforma în timp în coșuri, în puncte albe, chisturi și acnee. Ce soluții sunt?

  1. Curățarea zilnică

Demachierea și curățarea zilnică a tenului sunt obligatorii dacă ai aplicat machiaj, dar nu numai. Experții recomandă să cureți tenul de două ori pe zi: dimineața și seara. Desigur, dacă mergi la sală, după antrenament curăță tenului cel puțin cu apă.

Dacă folosești un produs de curățare pe bază de acid salicilic, alternează cu unul pentru ten sensibil. Folosirea în exces a produsului de curățare a pielii cu acid salicilic poate irita pielea, o usucă excesiv iar asta are ca efect uscarea excesivă a pielii și mai mulți pori blocați.

  1. Exfolierea

Îndepărtarea impurităților și deblocarea porilor se poate realiza și prin exfoliere: mecanică sau chimică. Fie că folosești un scrub facial, un burete sau un gadget pentru curățarea tenului, fie că folosești acizi cu rol în exfoliere, atunci când alegi metoda trebuie să îți cunoști bine tenul. În caz contrar în agresezi și agravezi situația. După exfoliere este obligatorie hidratarea pielii!

  1. Protecția zilnică

Efectele soarelui asupra pielii nu se limitează doar la îmbătrânire, ci și la pierderea fermității și, prin urmare, la mărirea porilor. Folosește zilnic, factor de protecție solară.

  1. Tratamente profesionale

Microbotox

Este realizat de medicul dermatolog care injectează cantități mici, diluate de Botox în piele pentru reducerea dimensiunea porilor. Microbotoxul poate reduce, de asemenea, secreția de sebum și poate îmbunătăți textura pielii.

Microdermabraziune

În microdermabraziune, un dermatolog folosește un instrument ușor abraziv pentru a îndepărta stratul superior al pielii. Microdermabraziunea poate ajuta la curățarea porilor blocați și la reducerea acneei.

Tratamentul cu laser

Elimină excesul de sebum și impuritățile din pori.

Injecții cu acid hialuronic

Pot ajuta la reducerea dimensiunii porilor, la îmbunătățirea texturii și strălucirii pielii.

Shopping: 5 produse pentru eliminarea punctelor negre

Charcoal Pore Strips de la 7th Heaven, 11 lei

H.D.P Pore-Stamping Black Mask de la Mediheal, 17 lei

Egg Cream Mask Pore Tightening de la Too Cool for School, 23 lei

Cleansing Oil Calendula Pore Melting de la A Pieu, 73 lei

Pore Refining Solutions Charcoal Mask de la Clinique, 170 lei

Foto: PR, douglas.ro, pexels.com.

 

Related Posts

Un nou magazin Victoria’s Secret te așteaptă în Mega Mall, București, cu o nouă colecție: Body by Victoria

Veștile bune circulă repede! Iar primăvara aceasta avem încă un motiv de bucurie. Victoria’s Secret, liderul în retail…

Parfumuri create pe baza neuroștiinței

Charlotte Tilbury, celebrul make-up artist al vedetelor care și-a înființat un brand de cosmetice omonim, se lansează acum…

13-14 aprilie: Vino să trăiești experiențele inedite din Lancôme Skin Science Club!

Grăbește-te să descoperi produsele excepționale și experiențele inedite din Lancôme Skin Science Club, un pop-up deschis pentru publicul…

5 afecțiuni ale pielii cauzate de endometrioză

Prea mult estrogen în organism poate declanșa erupții sau acnee. Pe de altă parte, inflamația nu este implicată…

Ai un ten cu impurități? Iată ce trebuie să faci ca să scapi de imperfecțiuni!

Tenul nostru este ca o carte de vizită și reflectă atât starea noastră de sănătate, cât și obiceiurile…

Beauty News: 12 cosmetice de care te vei îndrăgosti primăvara asta

Culorile vibrante ale noilor produse pentru machiaj și esențele florale ale primăverii dau tonul unui anotimp în care…

Serena Williams își lansează un brand de beauty

Serena Williams este cel mai recent exemplu de vedetă care se lansează în domeniul de beauty cu propria…

Tunsorile statement ale primăverii, explicate de stiliști de top

Îți dorești un look nou pentru sezonul cald? Perfect! E momentul să te lași convinsă de noile tendințe….

5 tendințe noi care vor transforma machiajul în artă

Sunt două aspecte esențiale de care trebuie să ții cont atunci când realizezi machiajul: în primul rând, să…

Ritualul complet de hidratare cu elmiplant

Este momentul să întâmpinăm noul sezon cu mai multă atenție și grijă față de noi înșine, iar un…