Monica Cismaru ∙ July 22, 2022 ∙ 3 min read

Prințul George, primul născut al Ducilor de Cambridge, Prințul William și Kate Middleton, împlinește azi 9 ani, ocazie cu care familia regală a făcut publică o fotografie de-ale micului prinț.

Fotografia lui George este făcută în buna tradiție institutită de mama lui, Kate, care și-a surprins fiul pe plajă, râzând cu gura până la urechi. Portertul îl înfățișează pe Prințul George într-un tricou albastru, cu părul ciufulit.

aniversare printul george

Kate Middleton a instituit tradiția de a-și fotogrfia copiii de ziua lor. Kate este o fotografă pasionată și chiar a semnat recent ședința foto pentru Ducesa De Cornwall, Camilla, care a apărut în paginile publicației britanice Country Life.

Fotografia cu Prințul George la împlinirea vârstei de 9 ani a fost făcută luna aceasta, în timpul unei călătorii a familiei regale în formulă completă pe litoralul britanic, imediat ce copiii au luat vacanță.

Ducii de Cambridge, Kate și William, urmează să se mute într-o casă de pe domeniul Windsor, Adelaide Cottage, iar copiii – George, Charlotte și Louis – vor urma școala din vecinătate. Până anul acesta, prinții au urmat cursurile prestigioasei școli din Londra, Thomas Battersea, dar, de la toamnă, vor merge la școala din Berkshire. Ducii se mută pe domeniul Windsor pentru a fi mai aproape de Regina Elisabeta, dar și de părintii lui Kate, care locuiesc la o aruncătură de băț.

Sursele citate de presa britanică spun despre Prințul George că este un copil fericit și foarte politicos, obsedat de fotbal și căruia îi place să petrecă timp în aer liber.

Cel mai recent, George a apărut în public alături de părintii lui la turneul de tenis de la Wimbledon, la finala masculină, unde printul l-a sustinut pe Novak Djokovic.

Presa britanică citează, de asemenea, surse care declară că Ducii de Cambridge încearcă să-l obișnuiască pe Prințul George cu aparițiile publice și cu obligațiile ce-i revin ca membru al familiei regale, fără însa de a-i știrbi din farmecul copilăriei.

Foto: Hepta, Instagram

Related Posts

Prinții de Wales, William și Catherine, sărbătoresc ziua mezinului lor, Louis

Louis, cel mai mic dintre copiii Prinților de Wales, William și Catherine, împlinește azi șase ani. O fotografie…

Irina Shayk dezvăluie rutina ei de skincare, cu metode moștenite de la mama ei

Irina Shaik (38 de ani) este una dintre cele mai râvnite femei din lume și totodată una dintre…

Două producții românești, selectate la Festivalul de Film de la Cannes

”Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu, și documentarul ”NASTY”, despre viața și cariera…

Actrița Christina Hendricks (Mad Men) s-a măritat a doua oară

Actrița Christina Hendricks (48 de ani), cunoscută publicului mai ales datorită rolului Joan Harris din serialul de succes…

Milan Design Week – o experiență numită The Red Experience by Ploom

Sute de mii de amatori de artă și design, mii de instalații care de care mai interesante, sute…

Paris Hilton, primele fotografii cu fiica ei în vârstă de cinci luni

La cinci luni de la venirea pe lume a fiicei ei, Paris Hilton împărtășește cu publicul primele fotografii…

Horoscopul săptămânii 22-28 aprilie 2024

Astrologul Anca stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce surprize ne-au pregătit astrele! Berbec…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Teodora Meluță, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Artistul Călin Țopa, invitat să prezinte publicului instalația audio la Veneția, în expoziția de artă contemporană Personal Structures

La invitația Centrului Cultural European Italia (ECC-Italia), compozitorul și designerul de sunet Călin Țopa e prezent la Veneția,…

Taylor Swift și-a lansat un nou album- The Tortured Poets Department

Taylor Swift (34 de ani) nu ia nicio pauză și lansează cel de-al 11-lea ei album de studio,…