O mulțime de prieteni, bloggeri, vedete și colaboratori ne-au fost alături la lansarea revistei print A List Magazine nr. 13. O lansare cu…
Biletele pentru filmul „5 GANG: Un altfel de Crăciun” sunt disponibile fanilor în avans și pot fi rezervate și cumpărate atât online, cât…
Ne aflăm în sezonul lansărilor de tot felul și avem campanii noi care merită toată atenția noastră. Mai jos, câteva dintre ele. Alessandra…
O cunoaștem din seriale precum ”Daria, iubirea mea” și ”Doctori de mame”, dar și din lungmetraje ca ”The Whistleblower” (unde a jucat alătur…
Săptămâna aceasta avem parte de un Trend Challenge Takeover, realizat de colegele noastre, Raluca Leafu și Alexandra Bolba, care ne propun…
O mulțime de prieteni, bloggeri, vedete și colaboratori ne-au fost alături la lansarea revistei print A List Magazine nr. 13. O lansare cu t…
Procedurile cu laser reprezintă una dintre cele mai moderne metode de tratament ale acneei, dar sunt eficiente şi în ştergerea semnelor lăs…
În perioada sărbătorilor trebuie să strălucim, cu siguranță, iar dacă te numeri printre persoanele care caută un look de efect, însă…
Pietre prețioase, ștrasuri, paiete, pene – cam așa am putea descrie sezonul petrecerilor. Piesele glam s-au regăsit și în propunerile Celine…