Nicoleta Nicolae ∙ March 31, 2021 ∙ 3 min read

Pentru că luna aceasta (martie 2021), A List Magazine sărbătorește 5 ani de la lansarea site-ului www.alistmagazine.ro (urmat după nici un an de prima ediție print a revistei A List Magazine), un moment care ne-a schimbat nouă viața (și, sperăm, și cititorilor noștri) ne-am gândit să aflăm de la vedete, designeri, celebrități și oameni dragi nou care au fost persoanele care le-au influențat lor viața. Așadar, am întrebat-o pe Oana Cuzino care au fost cei 5 oameni care i-au marcat viața.

Mama mea a fost dintotdeauna preocupată de esența lucrurilor, fiind fizician de profesie și fascinată de știință în general. Ea m-a inspirat mereu pentru că m-a făcut să înțeleg încă din copilărie că totul pornește din interiorul nostru, de la bagajul genetic intrinsec sau de la procesele și mecanismele celulare pe care le influențăm prin deciziile noastre de life-style.

Tatiana Olteanu, cercetător principal la Institutul Ana Aslan, mi-a arătat un suport special, cooptându-mă în grupurile de cercetare a vieții vârstnicului, naționale și internaționale, chiar din primul an de rezidențiat în Gerontologie și Geriatrie.  Participarea mea la aceste grupuri de cercetare, lucrul direct cu specialiștii europeni – așa cum am avut șansa mergând împreună cu ea în Franța, Olanda sau Belgia, experiența de zi cu zi în aplicarea chestionarelor, dar și interpretarea datelor. Abordarea științifică au jucat un rol fundamental în decizia mea de a alege comunicarea în știința medicală și televiziunea. În acest proces de cercetare am înțeles cât de importantă este validarea științifică și valorificarea informației pentru programele de prevenție și modificarea profundă a calității vieții românilor.

Alina Tolontan, producător PRO TV- atunci când am primit propunerea pentru “Ce se întâmplă, doctore?”am avut șansa să o întâlnesc pe Alina, un om cu un har deosebit al comunicării în televiziune, care m-a ajutat să înțeleg că sublimarea mesajele spre esențial, abordarea directă și sinceră, pasiunea pentru ceea ce comunici reprezintă succesul, și iată, emisiunea noastră este și astăzi “on air “ după mai bine de 18 ani.

Ada Roseti- om de televiziune, expert în comunicarea științei, domeniu în care își pregătește și teza de doctorat, dar … și instructor KRAV MAGA. Cu centura neagră  Pe Ada o cunoșteam oarecum de la PROTV, însă am reîntâlnit-o acum câțiva ani într-un moment foarte interesant, în care am început cursurile de KRAV Maga. De atunci suntem permanent în conexiune. Ada este un om extrem de profund, nu obosește niciodată să descopere și dincolo de faptul că facem sport împreună, mă ajută să îmi perfecționez abilitățile de comunicare a științelor medicale, atât în emisiune, cât și online, pe site-ul meu, doc.ro și mediile de socializare.

Profesorul Nicolae Teleki – medic primar în recuperare medicală – mi-a coordonat  activitatea legată de teza mea de doctorat în domeniul recuperării vârstnicului și m-a ajutat să înțeleg prin experiența sa clinică, vastă, că nu putem separa condiția medicală de cea psihologică și socială și că recuperarea vârstnicului și influențarea calității vieții acestuia trebuie abordată holistic prin instrumente complexe și multidisciplinaritate.

Nu în ultimul rând, activitatea mea a fost mereu influențată de toți oamenii telespectatori sau cititorii doc.ro care, prin curiozitatea și interesul lor care mă țin mereu în priză, care îmi validează munca și mă orientează către subiectele în care, cu ajutorul experților doc.ro, pot face cel mai mult bine, pot avea cât mai multă influență pozitivă.

CITEȘTE ȘI:

INNA: 5 oameni care mi-au marcat viața

Simona Pătruleasa: 5 oameni care mi-au marcat viața

Iuliana Tudor: 5 oameni care mi-au marcat viața

 

Related Posts

Taylor Swift și-a lansat un nou album- The Tortured Poets Department

Taylor Swift (34 de ani) nu ia nicio pauză și lansează cel de-al 11-lea ei album de studio,…

Marian Pălie, curatorul secțiunii de fashion RDW 2024: „Designerii români au devenit recunoscuți pentru inovație, creativitate și calitate”

19 proiecte de fashion vor face parte din expoziția centrală Romanian Design Week 2024, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor…

Julia Roberts, în următorul film al lui Luca Guadagnino

Regina comediilor romantice revine cu un nou proiect surprinzător, semnat de Luca Guadagnino, autorul recentului succes Challengers. Julia…

Se pregătește un nou serial marca Game of Thrones

Fanii serialului Game of Thrones au motive de bucurie, deoarece o nouă producție care are legătură cu acțiunea…

Jennifer Love Hewitt își lansează cartea de memorii, Inheriting Magic

Actrița Jennifer Love Hewitt (45 de ani) își lansează cartea de memorii Inheriting Magic, iar pe copertă apare…

UNDA lansează “Spring Dining Experience” un concept fresh, de primăvară, cu experiențe pentru toate simțurile

Restaurantul UNDA Open Cuisine revitalizează scena culinară din nordul Bucureștiului cu lansarea conceptului de “Spring Dining Experience”. Acest…

The Motans și Andra sunt noile voastre personaje preferate în videoclipul piesei ,,Înapoi în viitor”

V-a plăcut, v-a rămas pe buze, iar acum puteți urmări povestea de iubire a piesei ,,Înapoi în viitor”,…

Care sunt cele mai căutate destinații în 2024?

Îți prezentăm topul celor mai căutate destinații din 2024, potrivit rezultatelor comunicate de platforma de turism Airbnb. La câțiva…

Victoria Beckham, la 50 de ani – Iată 12 lucruri mai puțin cunoscute despre vedetă

Victoria Beckham împlinește pe 17 aprilie vârsta de 50 de ani. Fosta componentă Spice Girls, actual antreprenor și…

Cine a fost partenera lui Roberto Cavalli- Modelul suedez Sandra Nilsson (38 de ani)

Celebrul creator de modă italian Roberto Cavalli a decedat pe 12 aprilie, la vârsta de 83 de ani,…