Cele 48 000 de piese care compun colecția de artă a Muzeului Luvru, cel mai mare așezământ cultural francez, pot fi admirate într-un tur virtual, din confortul casei.
Muzeul Luvru obișnuia să aibă peste 10 milioane de vizitatori anual, dar, din cauza pandemiei, a fost închis publicului, ca mai toate obiectivele turistice din întreaga lume.
Recent, președintele muzeului, Jean-Luc Martinez, a anunțat ca, pentru prima dată, colecția integrală de artă a asezamantului este disponibilă online și poate fi admirată de pe orice computer sau telefon mobil. ”Muzeul Luvru își scoate la lumină din nou comorile, chiar și pe cele mai puțin cunoscute. Pentru prima dată, oricine poate avea acces la întreaga colecție de obiecte de artă de pe orice device, gratis. Moștenirea culturală extraordinară a Luvrului este la doar un click distanță”.
Astfel, cei care nu au avut ocazia până acum să viziteze celebrul obiectiv turistic sau cei care vor să revadă cele mai mari opere de artă ale lumii o pot face și pot naviga de la Monalisa lui DaVinci la scuptura antică grecească a lui Venus din Milo și până la celebra pictură a lui Eugène Delacroix, ”Libertatea conducând poporul”, una dintre cele mai prețioase lucrări de artă din istoria Franței, care înfățișează o scenă din Revoluția franceză.
Site-ul muzeului, adaptat noilor condiții, le permite vizitatorilor să navigheze în cele opt departamente și să admire lucrări pe care, în mod obișnuit, nu ar fi putut să le vadă expuse în muzeul fizic, deoarece acestea ar fi fost depozitate. Site-ul este disponibil în limba franceză, engleză, spaniolă și chineză.
Muzeul Luvru se alătură, astfel, altor obiective culturale celebre ale lumii, cum ar fi British Museum, Muzeul Ermitaj din St Petersburg, Guggenheim și Metropolitan Museum of Art din New York în demersul de a le oferi vizitatorilor un tur gratuit, virtual, în timpul pandemiei.
Platforma Luvru include și Muzeul Delacroix și sculpturile din vecinătate, din Grădinile Tuileries, dar și lucrări recuperate după ce fuseseră confiscate de nemți în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
”Este un pas pe care îl pregătim de mai mulți ani, cu scopul de a veni în intâmpinarea publicului larg, dar și a cercetătorilor. Accesibilitatea este scopul suprem al misiunii noastre”, adaugă Martinez.
Foto: Hepta
Tartă cu lămâie și busuioc. Rețetă recomandată de Adrian Hădean
Această tartă cu lămâie și busuioc este alegerea perfectă pentru zilele de primăvară. Gustul curajos al lămâilor este…
Ce aduce nou Gala Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie
Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție…
Călătorii în adâncul sufletului – EMAA și noul său album – ,,f r a t e l e. a b i s”
EMAA prezintă “f r a t e l e. a b i s” – un album ca o…
Coffee Time! Interviu cu Cezara Carteș
Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…
Alist Bazar, noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…
Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni
La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…
The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt
După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…
Jon Bon Jovi își recunoaște infidelitatea față de soția sa, cu care e căsătorit de 34 de ani
Jon Bon Jovi (62 de ani) și soția lui, Dorothea, sunt căsătoriți de 34 de ani și se…
Prinții de Wales, William și Catherine, sărbătoresc ziua mezinului lor, Louis
Louis, cel mai mic dintre copiii Prinților de Wales, William și Catherine, împlinește azi șase ani. O fotografie…