Masculinitatea și emoțiile

„Nu mai plânge, ești băiat, fii puternic!” „Lasă emoțiile, că sunt de femei! Un bărbat adevărat nu își arată vulnerabilitatea!”

Cât de cunoscut sună aceste afirmații? Câți dintre noi, copii fiind, am auzit asta spunându-le fraților noștri, colegilor noștri de școală sau ne-am trezit chiar noi să o spunem fiilor noștri? Prin asemenea fraze, băieții sunt, în mod involuntar, învățați de mici copii să fie băieți, iar fetele să fie fete.

Cum se întâmplă asta? Prin toate gesturile noastre și atitudinile noastre, fie etalate într-un mod evident, fie la un nivel imperceptibil cu ochiul liber, de către mamele, tații, profesorii, prietenii și restul adulților. Iar toate aceste lucruri modelează comportamentul copiilor, urmând un model inconștient.

Așadar, ce primesc băieții?

Încă din primii ani de viață primesc învățăminte despre cum trebuie să își controleze emoțiile, despre competiție și despre cum trebuie să își dovedească competența și meritul, despre cum exprimarea emoțiilor îi efeminează sau mai nou, potrivit zilelor noastre, li se pun o etichetă a unei orientări sexuale specifice. Nu este nimeni de condamnat. Adevărul este că evolutiv nu știm să facem asta: de-a lungul evoluției noastre, bărbații erau cei care se ocupau de vânătoare, de a procura hrana pentru familie, bărbatul era cel care conducea tribul, casa, familia și tot el era responsabil să își formeze acea familie,. Așa că, cine avea timp de emoții?

Singurele emoții atribuite băiatului și, mai târziu, bărbatului sunt cele de furie, agresivitate și de interiorizare a emoțiilor. Lor nu li se oferă cadrul de exprimare a acestor emoții așa cum fetelor le este permis: „Plângi, că așa fac femeile”.

Ei bine, noroc că sub o formă sau alta evoluăm, conștient sau nu, și că acum sunt suficiente informații care să le ofere mamelor, taților, un cadru în care băieții să învețe să își recunoască și să își exprime aceste emoții, oricare ar fi ele. Asta nu le va afecta masculinitatea, ci din contră, vor deveni bărbați cu o inteligență emoțională dezvoltată, empatici și care vor fi capabili să nu ignore în totalitate semnele care indică supărarea cuiva (Kindlon, Thompson – „Crescându-l pe Cain. Să ocrotim viața emoțională a băieților”). Aceeași autori spun că  „Un băiat trebuie să vadă şi să creadă că emoţiile fac parte în mod natural din viaţa unui bărbat.” și să îi ajutăm să înțeleagă că modul în care ne construim relațiile și calitatea lor depinde de cât de dispuși suntem să ne deschidem sufletul, de acea vulnerabilitate de care fugim și pe care o ascundem.

Să ne învățăm copiii să vorbească despre sentimentele lor

Ca părinți, nu putem să ne protejăm copiii de toate pericolele existente, însă, putem să îi învățăm că este normal să vorbească despre sentimentele lor, despre durerea pe care o simt și conflictele lor interne. Iar ca adulți, să înțelegem că în spatele unei măști care întruchipează un mascul dominant (alfa) sau un atotcunoscător, se ascunde un bărbat rănit, singur, neînțeles sau temător, care la rândul lui a învățat să facă asta construindu-și o mască pentru a se proteja de ceilalți. De ce? Pentru că, la un moment dat, s-a găsit fiind un băiat retras, care s-a zbătut să se ridice la standardele artifical impuse sau un băiat agresiv care era plin de durere și dezamăgire.

Emoțiile nu țin cont de sexul nostru, de statut sau de cultură, ele se întâmplă pur și simplu pentru că fac parte din viața noastră, sunt cele care ne pun în mișcare și ne dau pulsiunea vieții.

Și să nu uităm un aspect important în dezvoltarea masculinității : „Rațiunea este sluga emoției “ (D.Kahneman – „Gândire lentă, gândire rapidă”.)

Text de psiholog Diana-Iulia Pop, PsyLife