A List Magazine ∙ January 18, 2024 ∙ 6 min read

O mască de păr este adesea comparată cu un balsam. În afară de textura mai groasă, o mască pentru păr hrănește părul în alt mod. Un balsam, după cum sugerează și numele, face părul mai moale și îl ajută să se descurce. Însă el oferă beneficii doar la suprafața părului, în timp ce o mască asigură o hidratare intensă și o hrănire ce ajung adânc în interiorul structurii părului. Masca face mai mult decât să înmoaie părul, îl revitalizează și îl regenerează.

Când avem nevoie de balsam și când e necesar să folosim masca și mai ales cum le aplicăm corect pentru cele mai bune rezultate, ne spune în ele ce urmează specialistul Antoneta Stoican.

Cine are nevoie de balsam?

par

Persoanele care au părul gras și firul gros pot să renunțe la ajutorul balsamului, deși orice tip de păr are nevoie din când în când de puțină îngrijire. În principiu, rolul balsamului este să lase părul moale și ușor de pieptănat, dar azi găsim multe formule care ajută și repararea lui, însă ingredientele au o concentrație mică și sunt de folos doar dacă părul este sănătos, scurt sau natural. „Balsamul în formula sa are ingrediente active ce „înmoaie” firul de păr, făcându-l maleabil. Aceste ingrediente sunt completate de un gel cremos, ce ajută la descurcarea părului în timpul clătirii. Balsamul leave-in (fără clătire), spre deosebire de balsamul obișnuit, este conceput să rămână pe firul de păr, se folosește după spălare pe părul umed, dar și uscat, și pregătește părul pentru coafat. Este recomandat părului uscat și deteriorat, pentru un plus de îngrijire, cât și părului care se încurcă ușor.”, spune Antoaneta Stoican, stilist Wella Professionals. 

Cum se aplică corect balsamul?

Imediat după șamponare, pentru doar câteva minute. Din punctul acesta de vedere, balsamul este ideal când nu ai foarte mult timp la dispoziție! Se aplică doar pe lungimea părului pentru a nu sufoca rădăcinile părului și scalpul și se clătește foarte bine pentru a nu îngreuna părul după uscare! Se folosește după fiecare spălare. Pentru a obține beneficii maxime, aplică o mască de păr o dată sau de două ori pe săptămână în locul balsamului obișnuit.

Măști, măști, măști

Odinioară, preparam măștile în casă (și încă mai facem asta din când în când) din ingrediente naturale, cu o valoare mare nutritivă: ou, miere, uleiuri, banană, avocado etc. La fel sunt și formulele măștilor cosmetice, pe care le găsim în magazine și saloane: acestea sunt concentrate în nutrienți esențiali pentru păr, în doze atent echilibrate. Dacă pe cele preparate în casă le aplicăm înainte de spălare, pe cele cosmetice le folosim după, pentru că ele nu murdăresc părul și o simplă clătire este suficientă pentru a îndepărta surplusul de ingrediente. O altă diferență este timpul de acțiune, acestea din urmă au o putere mare de absorbție și câteva minute (maximum 15 minute) sunt suficiente pentru pentru a hrăni părul intensiv. În plus, măștile cosmetice sunt atent create pentru a regenera sau hidrata intens părul.

De ce avem nevoie de mască?

Dacă balsamul acționează la suprafața firului de păr, masca pătrunde în interiorul acestuia oferind o îngrijire profundă. Măștile pot aduce beneficii practic oricărui tip de păr, însă părul uscat și creț va avea cel mai mult de câștigat. Acest lucru se datorează faptului că ingredientele reparatoare și uleiurile sunt într-o concentrație mai mare decât într-un balsam obișnuit. „Masca este recomandată persoanelor cu părul tratat chimic (vopsit, decapat, decolorat, cu șuvițe), părului deteriorat din cauza folosirii excesive a aparatelor de coafat la temperaturi ridicate (placa de întins părul, ondulator, peria rotativă), părului aspru și dificil prin natura sa, părului lung, deoarece acesta este mai „matur” și are nevoie de mai multă îngrijire.”, precizează Antoaneta Stoican, stilist Wella Professionals. Deși oferă atât de multe beneficii, masca nu ar trebui să fie folosită la fiecare spălare, întrucât încarcă și îngreunează părul, lăsându-l fără volum. Dacă ai un păr fin și subțire, ar trebui să scoți din calcul folosirea unei măști. Orientează-te mai bine spre un balsam care să nu încarce foarte tare și pe care să îl aplici doar pe vârfuri și să îl clătești foarte bine.

Cum se aplică corect masca pentru păr?

Masca se folosește în locul balsamului, tot după șamponare, dar are nevoie de 5-15 minute de acțiune. Dacă e posibil, părul va fi înfășurat într-un prosop pentru a facilita pătrunderea măștii mai rapid. La sfârșit, se clătește părul din abundență!

Balsam și mască?

Dacă părul tău este excesiv de uscat, s-ar putea să fii tentată să dublezi îngrijirea folosind un balsam și o mască de păr. Mai mult nu este întotdeauna mai bine, iar părul fin și fragil este mai expus riscului efectelor adverse ale supracondiționării. Iată care sunt acestea: lipsa volumului (balsamurile intensive de păr pot adăuga o greutate excesivă părului, mai ales dacă sunt lăsate prea mult timp sau nu sunt clătite bine. Rezultatul este un păr moale, fără volum), păr greu de coafat (iti dorești ca părul tău să fie moale, dar dacă este prea moale, va deveni dificil de stilizat), rădăcini grase (chiar dacă vârfurile tale sunt uscate, scalpul și rădăcinile pot fi încă predispuse la îngrășare. Dacă te lupți cu excesul de grăsime, este esențial să-ți concentrezi aplicarea măștii pe vârfurile părului și să nu o masezi pe scalp.

Foto: Unsplash

Related Posts

Parfumuri create pe baza neuroștiinței

Charlotte Tilbury, celebrul make-up artist al vedetelor care și-a înființat un brand de cosmetice omonim, se lansează acum…

13-14 aprilie: Vino să trăiești experiențele inedite din Lancôme Skin Science Club!

Grăbește-te să descoperi produsele excepționale și experiențele inedite din Lancôme Skin Science Club, un pop-up deschis pentru publicul…

5 afecțiuni ale pielii cauzate de endometrioză

Prea mult estrogen în organism poate declanșa erupții sau acnee. Pe de altă parte, inflamația nu este implicată…

Ai un ten cu impurități? Iată ce trebuie să faci ca să scapi de imperfecțiuni!

Tenul nostru este ca o carte de vizită și reflectă atât starea noastră de sănătate, cât și obiceiurile…

Beauty News: 12 cosmetice de care te vei îndrăgosti primăvara asta

Culorile vibrante ale noilor produse pentru machiaj și esențele florale ale primăverii dau tonul unui anotimp în care…

Serena Williams își lansează un brand de beauty

Serena Williams este cel mai recent exemplu de vedetă care se lansează în domeniul de beauty cu propria…

Tunsorile statement ale primăverii, explicate de stiliști de top

Îți dorești un look nou pentru sezonul cald? Perfect! E momentul să te lași convinsă de noile tendințe….

5 tendințe noi care vor transforma machiajul în artă

Sunt două aspecte esențiale de care trebuie să ții cont atunci când realizezi machiajul: în primul rând, să…

Ritualul complet de hidratare cu elmiplant

Este momentul să întâmpinăm noul sezon cu mai multă atenție și grijă față de noi înșine, iar un…

Masajul facial – cea mai bună metodă să încetinești timpul #beauty

Avem 69 de mușchi pe față și pe gât și, se știe deja că, producția de colagen încetinește…