A List Magazine ∙ May 11, 2021 ∙ 3 min read

A patra editie a nonconformistului muzeu Made in RO dedicat publicității și brandurilor românești va avea un format special anul acesta, fiind organizată ca o caravană expozitională în trei orașe din tara, respectiv la ansamblul Palas, în Iași (19-27 mai), la Iulius Town, Timișoara (1-13 iunie), și la Iulius Mall, în Cluj-Napoca (1-14 octombrie), între orele 10.00-21.00.

Vă invităm să explorați în premieră, într-un decor expozițional creativ și jucăuș, care reconștruiește la scară mică atmosfera din casele românilor din perioada interbelică și comunistă, dar și din magazinele care au născut atâtea povești amuzante, precum alimentară sau magazinul de electronice și electrocasnice, peste 2500 de exponate care spun povestea unor branduri celebre din viața de zi cu zi a mai multor generații.

O colecție-cabinet de curiozități care cuprinde, sub aceeași pălărie, “anunciuri” venite din alte timpuri, alături de o expunere de mărci naționale mai vechi și mai noi, precum: sosoni Mociornita, ateliere de croitorie si incaltaminte interbelice, motoretele Victoria sau Mobra, apoi binecunoscutul Guban, ciorapi Adesgo, pastele de dinti Cristal si Kalodont, locomotivele Malaxa, Loteria Romana, CEC, uleiul Luboil-Unirea, Revistele Realitatea Ilustrata, Dimineata si ale Oficiului National de Turism, sapunurile Pisica si Cheia, lampile Tungsram M.R., cosmeticele Farmec, primele sticle de Pepsi-Cola si CI-CO sigilate, fabrica de telefoane Standard, PECO, Dacia, biscuitii Eugenia, ciocolatica ROM, masinariile de gatit Aragaz, un ARO, aspiratorul Ideal, Danubiana,  Electronica si Tehnoton Iasi, bicicletele Pegas, supele Supco, magazinele Unirea si Victoria, Brifcor, apoi marcile anilor ’90 care au anuntat sosirea capitalismului si multe altele, pe scurt, exponatele ies din casele oamenilor si ajung piese de muzeu!

Muzeul Made in RO va aduce sub acelasi acoperis o expozitie principala prezentata ca o calatorie in timp, intr-o adevarata istorie vizuala a publicitatii romanesti si a marcilor autohtone, cuprinsa in obiecte autentice de memorabilia si artefacte ale brandurilor iconice, ambalaje, afise, materiale grafice, propaganda politica, postere, machete, ziare si reviste cu reclame, produse casnice de larg consum, cosmetice, jucarii, textile, electronice si electrocasnice, produse alimentare, clipuri TV, reclame din arhive, masini autohtone si multe alte surprize expozitionale din alte vremuri trecute, dar si produse dedicate industriei si brandurilor iconice din orasele gazda.

Selectia de lucrari de arta publicitara si obiecte va cuprinde piese autentice din patru perioade de timp distincte: antebelic, interbelic, perioada comunista si intoarcerea la capitalismul din perioada contemporana – continand atat printuri (afise, ziare, reviste), cat si obiecte reprezentative pentru designul industrial de produse de larg consum, in decoruri autentice de epoca, prezentand o cronica fizica a memoriei economiei Romaniei in care vom promova identitatea culturala si istorica a industriilor creative.

Veti putea afla cum a aparut publicitatea ca activitate in Romania, ce cumparau si consumau sau aveau prin locuinte romanii in trecut, ce era de bonton, dar si povestile din spatele reclamelor si brandurilor nationale de altadata, marcand astfel continuarea eforturilor de a crea primul muzeu de publicitate si branduri romanesti, intr-un tur al amintirilor, un proiect initiat si organizat de Asociatia ESCU, incepand cu anul 2018.

Acest efort vine in continuarea misiunii de a infiinta un muzeu permanent dedicat expunerii, documentarii si digitizarii elementelor patrimoniale legate de marcile romanesti si de creatiile publicitare din ultimii 150 de ani, aducand un omagiu marcilor si reclamelor autohtone ce au facut istorie, fie ca au rezistat testului timpului si s-au reinventat, fie au disparut cu totul. Programul Made in RO detine si o componenta educativa pentru pasionatii de arte vizuale, design, moda, publicitate, istoria media, personalitati si practicieni din domeniul comunicarii, dar si publicul larg, nostalgic sau simplu amator al marcilor nationale. Mai multe informatii interesante despre proiect se regasesc pe website-ul oficial al muzeului – https://muzeulpublicitatii.ro/. Intrarea este gratuita.

Related Posts

Ce aduce nou Gala Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție…

A apărut primul ceas parfumat din lume

Cum ar fi să porți o bijuterie cu utilitate și parfumată? Culmea cochetăriei! Vacheron Constantin lansează un item…

Călătorii în adâncul sufletului – EMAA și noul său album – ,,f r a t e l e. a b i s”

EMAA prezintă “f r a t e l e. a b i s” – un album ca o…

Coffee Time! Interviu cu Cezara Carteș

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…

Jon Bon Jovi își recunoaște infidelitatea față de soția sa, cu care e căsătorit de 34 de ani

Jon Bon Jovi (62 de ani) și soția lui, Dorothea, sunt căsătoriți de 34 de ani și se…

Prinții de Wales, William și Catherine, sărbătoresc ziua mezinului lor, Louis

Louis, cel mai mic dintre copiii Prinților de Wales, William și Catherine, împlinește azi șase ani. O fotografie…

Irina Shayk dezvăluie rutina ei de skincare, cu metode moștenite de la mama ei

Irina Shaik (38 de ani) este una dintre cele mai râvnite femei din lume și totodată una dintre…