Nicoleta Nicolae ∙ June 16, 2021 ∙ 6 min read

Mădălina Hristescu, fondator al casei de avocatură Hristescu și Asociatii, este specializată în dreptul afacerilor, servicii financiare, fuziuni și achiziții. Și-a ales cariera de avocat pornind de la admirația pe care o avea pentru vecina sa de scară, văzând în avocați o specie rară și foarte valoaroasă… Și astfel, de mai bine de 17 ani, practică această profesie care i se potrivește mănușă. Despre provocările unei cariere în domeniul justiției, ne vorbește în cele ce urmează avocat Mădălina Hristescu.

De cât timp practicați avocatura?

Din anul 2003. Sunt 17 ani de avocatură.

Și ce v-a atras prima dată la profesia dvs.?

O amintire din copilărie😊. Am și acum întipărită în minte imaginea impecabilă a unei doamne avocat, vecina de scară, a cărei prezență, preț de câteva secunde, cât ne intersectam zilnic, năștea în sufletul și imaginația mea de copil o lume complet aparte, o lume a valorilor desăvârșite, a responsabilității și controlului supreme, a reușitelor mari și importante. Mi se părea că servieta ei pătrată, atitudinea extrem de serioasă, ținuta și cuvintele mereu atent alese sunt expresia dreptății și justiției în cea mai profundă forma a lor.

Eram copil, prea copil în acei ani, 1983-1985. Un timp în care avocații erau așa, ca o specie rară și foarte valoroasă, iar pe mine acest lucru mă atrăgea cu un magnetism pe care nu îl înțelegeam încă. Simplul fapt că făceam parte dintre cei care cunosc un avocat îmi dădea un sentiment puternic de unicitate. Dacă mi-a influențat alegerile sau nu este în final greu de spus, însă cu siguranță mi-a conturat un anumit tip de așteptări și o anumită viziune asupra propriei persoane, odată intrată în această profesie.

Când ați știut că această meserie vi se potrivește?

Mai târziu, odată cu primele mandate, ce m-a atras profund a fost și este încă potențialul nelimitat al jocului cu instrumentele legale și litera legii. Când am înțeles că măiestria unui avocat bun nu constă doar în cunoașterea și aplicarea legii, ci în profunzimea interpretării ei în functie de interesele clientului, am simțit că mi se potrivește cu adevărat.

Care sunt trăsăturile definitorii ale avocaturii? Și care ar fi principiile după care va ghidați în profesie?

Am să îți răspund care sunt trăsăturile definitorii ale avocaturii făcute de mine, așa, în felul și conform principiilor mele: pragmatism, onestitate și realism în relația cu clientul, putere și spirit de sacrificiu, agilitate și generozitate. Obligatorii sunt însă puterea de muncă, rezistența la presiune și stres, psihic puternic și determinare.

Ce pasiuni mai aveți în afară de avocatură? 

Călătoriile, locurile isolate, exotice, fără lume și telefoane, ruptă de tot și de toate. Sunt pasionată de oameni cu idei valoroase, de întâlniri din care plec mai bună pentru mine și pentru cei din jurul meu. Sunt pasionată de de modul în care funcționează creierul, de neuroscience, de cărți bune și de evoluție în general.

Cum este privită o femeie într-un domeniu atât de dur?

În România femeia avocat reprezintă o normalitate, iar eu personal nu am simțit niciodată o diferență de abordare. În lumea avocaturii internaționale însă, lucrurile stau complet diferit, cifrele sunt grăitoare în acest sens, dar din fericire și aici în plină schimbare. Fără să fiu o feministă și fără să dau credit unei societăți de tip matriarhal, ci fix de dragul echilibrului în care cred mult, mă bucur să văd că din ce mai multe femei din avocatură își asumă cu eleganță și conștiință de sine, feminitatea în egală măsură cu perfomanța, iar societatea susține vizibil acest lucru. Eu fac parte din mai multe forumuri de conducere a avocaților la nivel European, parte din susținere primind-o tocmai pentru că sunt femeie și se dorește o echilibrare a balanței.

Nu am să uit niciodată ceea ce am simțit în 2005 când, participând pentru prima dată la un eveniment al lumii avocaturii de la Londra, am pășit în grădina Palatului și, pentru o clipă, m-am blocat: în fața mea se așternea o mare de costume negre și cămăși albe, 99 % bărbați, prezențele feminine, pe care ulterior am avut onoarea să le cunosc, fiind foarte puține.

A fost un moment când ați vrut să renunțați?

Da, multe, cauza fiind de fiecare dată oboseala, epuizarea, stresul, presiunea sentimentul de burnout.

De unde vă luați resursele și energia pentru a continua?

Din reușitele și succesul clienților, din familie, din natură, din atitudinea pozitivă și umorul persoanelor din viața mea.

Care este durata medie a unui proces? Și care a fost cel mai dificil caz cu care v-ați confruntat?

Probabil că media este în jur de 15-18 luni. Eu nu sunt avocat de litigii, colegii mei sunt, însă printre cazurile cele mai dificile ale mele s-a numărat implicarea într-o procedură de infringement la Bruxelles, finalizată cu succes.

Cât de importantă este prevenția, atunci când lucrați într-un mediu atât de stresant?

Avocatura este o profesie a cărei viață este dominată de impredictibilitate, în care planurile și agenda zilnică reprezintă, în majoritatea zilelor, un lux. Ajung adesea la sfârșitul zilei și constat că nimic din ceea ce era planificat nu a putut fi bifat pentru că urgențele, apariția unor situații neprevăzute din partea clienților, au avut prioritate. Prin urmare, cred că nu este doar importantă, ci este absolut esențială prevenția, în toate formele sale. Stresul, agitația, oboseala, intensitatea emoțiilor, presiunea responsabilității, lipsa timpului pentru sine sunt prezente continuu și ne afectează constant sănătatea, iar prevenția și înțelegerea gestionarii lor timpurie sunt esențiale.

Ce le transmiteți celor care vor să urmeze o astfel de carieră?

Să fie pregătiți să își trăiască această carieră la intensitate maximă, dar cu multă grijă pentru propria sănătate. Să fie pregătiți să învețe constant, să înțeleagă că învățarea este un mod de viață în această carieră. Să fie pasionali sau cel puțin foarte motivați, pentru a avea o șansă reală să se rupă de majoritate și să practice meseria în felul lor. Să fugă de clișee, să caute căi nebătătorite și unice. Să-și știe bine valorile și locul în care vor trage linie atunci când este necesar un compromis și să își asume că limita între avocatură și viața personală este greu de găsit.

Fotografii: Arhiva Personală

Ai grijă de sănătatea ta! 

Medlife.ro

Related Posts

Dionysis Moustis, barista: „O cafea gustoasă are de-a face cu preferințele personale și cu experiența anterioară”

Dionysis Moustis este Coffee Capabilities Manager CEMEA Lavazza și ne povestește despre culisele competițiilor de barista, despre alegerile…

Acoustic Boyz: ”Cântăm pentru public, nu pentru noi”

Cum a ajuns o trupă formată din trei băieți de la Liceul de Muzică un adevărat fenomen în…

Modă cu impact social: C&A colaborează cu femeile artizan din India pentru o colecție cu broderii manuale

Când într-o mare de piese colorate pentru vară îți atrag atenția niște piese alb-negru, cu broderii superbe, lucrate…

Cornel Ilie (VUNK)- ”Dacă eu cu mine nu sunt fericit, nu voi putea fi nici lângă altă persoană”

Trupa VUNK a lansat recent cel de-al zecelea album din carieră, intitulat ”De luni până duminică”. Cornel Ilie,…

Ruxandra Tenia: „Animalele de companie au nevoie de respect și blândețe, ca orice altă ființă. Nu-ți proiecta emoțiile asupra lor”

Am discutat cu dr. Ruxandra Tenia despre felul în care medicina de urgență face diferența și în cazul…

Cristina Tudor: Ca părinte, planificarea financiară e esențială

Proaspătă mămică, Cristina Tudor spune azi că educația copilului este crucială, iar planificarea atentă a cheltuielilor pentru etapele…

Cătălina Buliga: „Investesc în mine mai întâi”

Fiecare dintre noi definim în mod diferit echilibrul, indiferent că ne raportăm la viața profesională, cea de familie…

Cristina Preda: „Sănătatea financiară trebuie antrenată”

Întâlnim adesea tineri dornici să-și contureze un viitor financiar solid, iar Cristina Preda, o masterandă determinată, ne inspiră…

Flavia Andrei a renunțat la shoppingul compulsiv

Fiecare călătorie pe care o facem, fiecare conversație purtată și fiecare decizie luată aduce cu sine momente de…

Simona Vilău, curator Art Safari: „Arta e un sport al minții. Ne lasă libere emoțiile”

Artist și curator, Simona Vilău este responsabilă primăvara aceasta cu o fascinantă punere în scenă a unei expoziții…