Grey’s Anatomy devine cea mai longevivă drama medicală din istoria serialelor de televiziune, după ce tocmai a fost reînnoit contractul cu actorii pentru filmările celui de-al 18-lea sezon.
Cea în mâinile căreia stătea soarta serialului este Ellen Pompeo, protagonista producției, interpreta personajului Meredith Grey, care este cel mai bine plătită actriță din distribuție. Alături de Pompeo, își continuă parcursul în serialul Grey’s Anatomy și actorii Chandra Wilson și James Pickens Jr.Ellen Pompeo nu este numai actriță în serial, ci și producător, iar negocierile pentru prelungirea cu încă un an a serialului de succes au fost dure de ambele părți. Ellen Pompeo este una dintre cel mai bine platite actrițe de la Hollywood, cu un venit de 20 de milioane de dolari pe an. Anul trecut, vedeta din Grey’s Anatomy a declarat într-un interviu că și-a asumat misiunea personală de a face bani mulți din meseria ei.
În sezonul curent Grey’s Anatomy, în care personajul Meredith Grey a suferit de Covid 19, a revenit și o parte din distribuția mai veche – T.R. Knight în rolul George O’Malley, Chyler Leigh în rolul Lexie Grey, Eric Dane în rolul Mark Sloan și Sarah Drew în rolul April Kepner.
Foto: Hepta
Simion Bogdan-Mihai și Lăutarii de Mătase vor concerta pentru prima dată la Jubile
Simion Bogdan- Mihai este doctor în Litere, dar pasiunea pentru folclor l-a transformat într-unul dintre cei mai buni…
5 lucruri pe care nu le știai despre Lady Gaga
Lady Gaga împlinește pe 28 martie 38 de ani, ocazie cu care trecem în revistă câteva lucruri mai…
5 nuvele care să-ți retrezească cheful de citit
Iată câteva sugestii de lectură, câteva nuvele care să-ți reamintească de ce îți place să citești și de…
Hugh Grant schimbă actoria cu politica?
Într-un interviu acordat Entertainment Weekly, actorul britanic Hugh Grant a recunoscut că s-a gândit să se implice într-o…
Diana Ross, la 80 de ani
Legendara cântăreață Diana Ross a împlinit pe 26 martie venerabila vârstă de 80 de ani, iar fiica ei,…
4 trucuri să renunțăm la dulce
Gustul zahărului ne face corpul să elibereze endorfine, oferindu-ne o senzație de calm și de relaxare. Adevărata problemă…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu ceea ce este nou în zona de beauty, fashion…
Lucien Laviscount, vedeta din Emily in Paris, centaur în videoclipul Shakirei
Lucien Laviscount, interpretul personajului lui Alfie, din serialul Emily in Paris, este protagonistul celui mai nou videoclip lansat…
Scarlett Johansson ar putea fi noua vedetă din Jurassic World
Scarlett Johansson (39 de ani) ar fi vedeta care preia rolul principal din noua producție a seriei Jurassic…
Meghan Markle se lansează pe piața de beauty și de lifestyle
Meghan Markle intră cu arme și bagaje pe piața de beauty și de lifestyle cu brandul său recent…