A List Magazine ∙ June 23, 2020 ∙ 1 min read

Organizată în doar 67 de zile, ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu a oferit publicului un program bogat, cu 138 de spectacole şi evenimente speciale, care au înregistrat peste 800.000 de vizualizări în cele zece zile ale evenimentului.

Ediţia specială online a FITS „Puterea de a crede / Empowered” s-a încheiat duminică seara. Primul mare festival de artele spectacolului din Europa Centrală şi de Est organizat online anul acesta s-a încheiat cu spectacolul de operă „Mesia”, regizat de Robert Wilson.

Timp de zece zile, 217.918 vizitatori unici din peste 100 de ţări au înregistrat un număr de 804.328 de vizualizări ale evenimentelor speciale şi spectacolelor de teatru, dans, muzică, operă, circ contemporan, outdoor, spectacole pentru copii, difuzate pe site-ul FITS şi pe pagina de Facebook a FITS. În cele zece zile de festival, cele două canale principale de comunicare ale FITS (site şi Facebook) au înregistrat un reach de 1.512.243 de persoane.

Ediţia a XXVIII-a a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu va avea loc în perioada 11 – 20 iunie 2021, iar tema va fi „Puterea de a visa”. Evenimentul va aduce anul viitor la Sibiu peste 500 de spectacole şi evenimente din toată lumea, dar va include totodată şi o secţiune online, continuare a ediţiei din acest an.

Related Posts

Russell Crowe va juca în remake-ul ”Exorcistul”

Filmul clasic de groază Exorcistul, lansat în 1973, are parte de un remake, ce va aparea în cinematografe…

Andrei Bănuță: „Pentru mine contează ce spun și ce simt atunci când cânt”

Melodiile lui se transformă instantaneu în hituri, ba chiar devin virale pe TikTok. Iar versurile și vocea lui…

Tartă cu lămâie și busuioc. Rețetă recomandată de Adrian Hădean

Această tartă cu lămâie și busuioc este alegerea perfectă pentru zilele de primăvară. Gustul curajos al lămâilor este…

Ce aduce nou Gala Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție…

A apărut primul ceas parfumat din lume

Cum ar fi să porți o bijuterie cu utilitate și parfumată? Culmea cochetăriei! Vacheron Constantin lansează un item…

Călătorii în adâncul sufletului – EMAA și noul său album – ,,f r a t e l e. a b i s”

EMAA prezintă “f r a t e l e. a b i s” – un album ca o…

Coffee Time! Interviu cu Cezara Carteș

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…