Monica Cismaru ∙ May 15, 2020 ∙ 6 min read

femei care au schimbat lumea

Suntem în 2020 și, în anumite zone ale lumii, femeile încă se zbat spre a fi recunoscute ca oameni cu drepturi fundamentale și depline: dreptul la educație, dreptul la muncă sau la vot. În urmă cu 100-200 de ani, privarea de aceste lucruri a femeilor era o obișnuință și numai datorită curajului și inițiativei altor femei situația s-a schimbat și trebuie să le fim recunscătoare și astăzi. Iată povestea, pe scurt, a câtorva femei care au schimbat și au revoluționat lumea datorită curajului și inteligenței lor.  

 

 

Elizabeth Blackwell

Elizabeth Blackwell

Elizabeth Blackwell (1821-1910) a fost prima femeie care a primit diploma de doctor din partea unei școli medicale americane. La acea vreme, Elizabeth Blackwell a trebuit să înfrunte prejudecățile societății și a reușit să fie admisă într-o instituție superioară de învățământ formată în totalitate din bărbați și și-a finanțat singură studiile. În 1856, a deschis un spital pentru femei și copii la New York împreună cu sora ei, Emily, la rândul ei medic, și cu Dr Marie Zarzewska. Cele trei femei au înființat în 1857 un colegiu medical la care erau admise și femeile care doreau să devină medici, asigurându-le practica și pregătirea necesare, iar majoritatea pacienților tratați erau persoane sărace.

 

Marie Curie

MARIE CURIE

Marie Curie, născută Maria Salomea Skłodowska la Varșovia, a devenit în 1906 prima femei profesor de fizică la Sorbona. A obținut un master în fizică și în matematică și a devenit, de asemenea, și prima femeie care a obținut un doctorat în științe. Apoi, Marie Curie a devenit prima femeie care a câștigat două Premii Nobel – primul, în fizică, în 1903, împreună cu soțul ei, Pierre Curie și cu Henri Becquerel – pentru studiile lor asupra radiațiilor spontane, iar al doilea Nobel i-a revenit pentru chimie, în 1911, pentru activitatea ei marcantă în studiul radioactivității.

 

Anna Frank

Anne Frank

Annelies “Anna” Marie Frank este una dintre simbolurile victimelor Holocaustului. Anna Frank a fost scriitoare și s-a născut într-o familie de evrei la Frankfurt, dar familia ei s-a mutat la Amsterdam când aceasta avea patru ani, din cauza răspândirii rapide a anti-semitismului în Germania. În 1940, când naziștii au ocupat Olanda, libertatea de care Anna s-a bucurat împreună cu familia ei timp de șapte ani s-a dizolvat brusc. Familia s-a ascuns timp de doi ani într-o anexă a unei case, timp în care Anna a scris un jurnal prin care a documentat toate trăirile, ca modalitate de rezistență și autoconservare. Familia a fost descoperită în cele din urmă și trimisă într-un lagăr de concentrare. În 1945, cu câteva săptămâni ca al doilea război mondial să ia sfârșit, Anna a murit în lagărul din Bergen-Belsen din Germania. Scrierile ei au fost publicate postum sub titlul de ”Jurnalul unei tinere fete” (cunoscut și ca ”Jurnalul Annei Frank”), volum devenit ulterior un clasic al literaturii universale datorită valorii documentare, dar și felului în care Anna a descris ororile războiului pin ochii unei fete de 11 ani.

 

Benazir Bhutto

Benazir Bhutto

Născută în Pakistan, Benazir Bhutto a devenit activist politic de la o vârstă fragedă. În 1984, a fondat o mișcare de rezistență împotriva dictaturii militare din țara ei, iar patru ani mai târziu, a devenit prim-ministru la numai 35 de ani, numărându-se, astfel, printre cei mai tineri conducători din lume și prima femeie instalată într-o astfel de funcție într-o țară islamică. În timpul mandatului său, Benazir Bhutto a ajutat la electrificarea zonelor rurale din țară, a construit școli și a făcut priorități de top din combaterea foametei și din construirea de adăposturi și de asigurare de servicii medicale. Benazir Bhutto a contribuit masiv la modernizarea Pakistanului, dar a fost asasinată în 2007 în timpul unei campanii electorale. Moștenirea sa rămâne vie prin eforturile ei de a promova democrația și drepturile femeilor.

 

Nadia Murad

Nadia Murad

Activista irakiano-yazidită Nadia Murad este o voce pregnanată în lupta de ajutorare a femeilor și a copiilor afectați de războaie. În 2014, Nadia a fost răpită de Statul Islamic și ținută în captivitate luni de zile. În tot acest timp, Nadia a fost supusă la numeroase agresiuni fizice și sexuale. După ce a reușit să scape, Nadia a devenit prima persoană care a vorbit deschis despre traficul de carne vie în fața Consiliului Națiunilor Unite. De asemenea, activista este fondatoarea Inițiativei Nadiei, prin care ajută victimele genocidelor și ale traficului de carne vie. În 2018, a primit Premiul Nobel pentru Pace, alături de Denis Mukwege, pentru eforturile lor prin care au încercat să stopeze violența sexuală ca armă de război. De asemenea, Nadia Murad este prima persoană de origine irakiană care primește un premiu Nobel.

 

Malala Yousafzai

Malala Yousafzai

Malala Yousafzai este o promotoare pakistaneză a educației tinerelor fete și cea mai tânără câștigătoare a Premiului Nobel. În 2009, pe când avea doar 11 ani, Malala a înființat un blog în care scria despre viața sub regimul taliban și critica fățiș amenințarea acestuia asupra școlilor de fete. Blogul a atras atenția pe plan internațional și a transformat-o, astfel într-o țintă vie pentru talibani. În octombrie 2012, Malala a fost împușcată, alături de alte două fete, în timp ce se întorceau de la școală. Malala a supraviețuit atentatului și, ca urmare, a publicat autobiografia ”Eu sunt Malala: Fata care a luat apărarea educației și a fost împușcată de talibani”. În 2013, a înființat Fundația Malala, prin care promovează dreptul femeilor la educație, iar în 2014 a primit Premiul Nobel pentru Pace, alături de activistul indian pentru drepturile copilului – Kailash Satyarthi.

 

Dr. Mae Jemison

dr mae jemison

Dr. Mae Jemison este prima femeie astronaut de origine afro-americană. Jemison este fizician și a fost acceptată în programul de pregătire NASA al astronauților în 1987. Cinci ani mai târziu, a devenit prima femeie afro-americană care a zburat în spațiu la bordul navei Endeavour, ca cercetător științific. Înainte de a-și începe cariera la NASA, a lucrat într-un lagăr de refugiați cambodgieni din Thailanda și a făcut parte din programul de voluntariat Peace Corps, derulat în Sierra Leone și în Liberia.

 

Emmeline Pankhurst 1858-1928

Emmeline Pankhurst

Emmeline Pankhurst a fost liderul grupării de femei numite Sufragete, care au luptat pentru a câștiga dreptul de vot al femeilor în Regatul Unit. Pentru a-și atinge scopurile, gruparea nu s-a ferit de la a folosi tactici extreme, pe alocuri violente, iar din cauza acestui lucru, Emmeline a fost închisă. Odată cu izbuncirea primului război mondial, în timp ce majoritatea bărbaților erau plecați pe front, Emmeline, alături de Sufragete, a îndeplinit munci specific bărbătești, ceea ce le-a câștigat respectul și, astfel, au ajuns cu un pas mai aproape de dreptul de vot. În 1918, legea prin care femeilor le era permis să voteze a fost adoptată – și, astfel, diferența dintre bărbați și femei în acea epocă a fost considerabil diminuată.

 

 

Foto: Hepta

Related Posts

Hugh Grant schimbă actoria cu politica?

Într-un interviu acordat Entertainment Weekly,  actorul britanic Hugh Grant a recunoscut că s-a gândit să se implice într-o…

Diana Ross, la 80 de ani

Legendara cântăreață Diana Ross a împlinit pe 26 martie venerabila vârstă de 80 de ani, iar fiica ei,…

4 trucuri să renunțăm la dulce

Gustul zahărului ne face corpul să elibereze endorfine, oferindu-ne o senzație de calm și de relaxare. Adevărata problemă…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu ceea ce este nou în zona de beauty, fashion…

Lucien Laviscount, vedeta din Emily in Paris, centaur în videoclipul Shakirei

Lucien Laviscount, interpretul personajului lui Alfie, din serialul Emily in Paris, este protagonistul celui mai nou videoclip lansat…

Scarlett Johansson ar putea fi noua vedetă din Jurassic World

Scarlett Johansson (39 de ani) ar fi vedeta care preia rolul principal din noua producție a seriei Jurassic…

Meghan Markle se lansează pe piața de beauty și de lifestyle

Meghan Markle intră cu arme și bagaje pe piața de beauty și de lifestyle cu brandul său recent…

Top 10 cel mai bine plătiți influenceri, în 2024

Cine sunt cel mai bine plătiți influenceri, în 2024, care încasează între 3.234.000 și 1.763.000 de dolari pe…

Cameron Diaz este din nou mămică

Actrița Cameron Diaz (51 de ani) a anunțat pe rețelele de socializare că familia ei s-a mărit cu…

Horoscopul săptămânii 25- 31 martie 2024

Astrologul Anca Stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce ne rezervă astrele în săptămâna…