Monica Cismaru ∙ March 5, 2024 ∙ 4 min read

Actrița Eva Mendes împlinește pe 5 martie 50 de ani. Soția lui Ryan Gosling (43 de ani) s-a retras de ceva vreme din lumina reflectoarelor pentru a se dedica familiei.

Eva Mendes și Ryan Gosling au împreună două fiice, Esmeralda Amada, de 9 ani, și Amada Lee, de 7 ani. Eva Mendes a fost una dintre cele mai apreciate actrișe de la Hollywood, dar și una dintre cele mai sexy, și a jucat într-o mulțime de filme cu succes de casă, cum ar fi Training Day, Hitch, Out of Time, Trust the Man, We Own the Night, The Women, The Other Guys, Girl in Progress, The Place Beyond the Pines sau în Lost River.

eva mendes

Au trecut peste zece ani de când Eva Mendes n-a mai jucat în niciun film și a dispărut pe covorul roșu de la Hollywood, de pe care era nelipsită. Actrița a preferat să-și sprijine soțul din umbra și să-și dedice timpul creșterii copiilor, dar și derulării unor afaceri – Eva Mendes și-a lansat o linie de articole casnice, este activă pe rețelele de social media, scrie o carte pentru copii și acceptă invitații la fashion-show-urile celor mai mari case de modă, cum ar fi Dolce&Gabbana, de la Săptămâna Modei de la Milano. Nicio vorba însă despre revenirea cu un nou rol. Eva Mendes este cea mai mare fană a soțului ei, care a dat lovitura anul acesta cu rolul Ken, din filmul-fenomen Barbie, pentru care a primit și o nominalizare la Oscar.

Ryan Golsing, în rolul Ken, din Barbie

Eva Mendes a anunțat recent că va lansa cartea ilustrată pentru copii – Desi, Mami & the Never-Ending Worries, care va fi disponibilă atât în engleză cât și în spaniolă. ”Cel mai recent proiect s-a născut din dragoste. A fi mami pentru cele două fiice ale mele m-a inspirat să scriu prima carte ilustrată – DESI, MAMI & THE NEVER ENDING WORRIES ”, a spus actrița pe Instagram.

”Prima săptămână a modei a lui mami din ultimii zece ani. Da, n-am mai fost la un eveniment de fashion de când am devenit mamă. Timpul zboară când ai copii. Mulțumesc că m-ați scos din casa, @dolcegabbana!”, a scris vedeta pe Instagram.

Ultimul film în care a jucat Eva Mendes a fost Los River, din 2014, regizat chiar de soțul ei. Totusi, actrița susține că nu s-a retras din actorie. ”Am vrut doar să stau acasă cu copiii mei și, din fericire, celelalte afaceri pe care le-am derulat mi-au permis asta și mi-au adus câștiguri bănești mai mari decât actoria. De asemenea, nu ma mai încântau rolurile stereotip care mi se ofereau la acea vreme. Mai ales după ce am jucat în Lost River, care a fost un proiect de vis și e greu sa reproduci performanța.”

eva mendes

”Sunt atat de mândră de bărbatul meu. A primit atât de multe hate când a acceptat rolul. Atât de mulți oameni au încercat să-l facă să se simtă prost. În ciuda ridiculizarii #Notmyken de pe internet ți a articolelor scrise despre el, a creat un personaj original, comic, sensibil ți acum iconic, care a dus filmul direct către Oscar”, mai spunea actrița cu privire la criticile primite de Gosling cu privire la nominalizarea sa la Oscar pentru filmul Barbie și omiterea lui Margot Robbie și a regizoarei Gretei Gerwing din ecuație.

Eva Mendes și Ryan Gosling s-au cunoscut în 2012, după ce au jucat împreună în The pLace Beyond the Pines.

Foto: Hepta

Related Posts

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…

Jon Bon Jovi își recunoaște infidelitatea față de soția sa, cu care e căsătorit de 34 de ani

Jon Bon Jovi (62 de ani) și soția lui, Dorothea, sunt căsătoriți de 34 de ani și se…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…

Prinții de Wales, William și Catherine, sărbătoresc ziua mezinului lor, Louis

Louis, cel mai mic dintre copiii Prinților de Wales, William și Catherine, împlinește azi șase ani. O fotografie…

Irina Shayk dezvăluie rutina ei de skincare, cu metode moștenite de la mama ei

Irina Shaik (38 de ani) este una dintre cele mai râvnite femei din lume și totodată una dintre…

Două producții românești, selectate la Festivalul de Film de la Cannes

”Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu, și documentarul ”NASTY”, despre viața și cariera…

Actrița Christina Hendricks (Mad Men) s-a măritat a doua oară

Actrița Christina Hendricks (48 de ani), cunoscută publicului mai ales datorită rolului Joan Harris din serialul de succes…

Milan Design Week – o experiență numită The Red Experience by Ploom

Sute de mii de amatori de artă și design, mii de instalații care de care mai interesante, sute…

Paris Hilton, primele fotografii cu fiica ei în vârstă de cinci luni

La cinci luni de la venirea pe lume a fiicei ei, Paris Hilton împărtășește cu publicul primele fotografii…