Chiar dacă nu ai mai fost până acum în Budapesta, sunt șanse mari să o fi văzut prin filme. Étoile, Mission: Impossible – Ghost Protocol, In…
Fast fashion e pe cale să devină… even faster fashion. Despre ce e vorba aici? H&M este pe cale să se alăture brandurilor care funcţione…
Având în vedere cât de multă muncă se depune pentru realizarea unei singure ținute haute couture, cât de migălos este procesul de creație și…
Așa cum era de așteptat, La La Land, filmul lui Damien Chazelle, a obținut un număr record de nominalizări, 14 mai exact, și are toate șanse…
În spectacolele simfonice – „Am să fiu eu casa ta” – de la Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti, susţinute pe 30 ianuarie de la orel…
Pe 30 ianuarie, la Teatrul Naţional din Bucureşti, Alexandra Uşurelu va susţine două concerte (de la ora 17:00 şi de la ora 20:00), cu un no…
În sfârșit, l-ai găsit. Ți-a luat ceva timp să dai de cel care să ți se potrivească, care să transmită celorlalți mesajul care te reprezintă…
Nu ştiu voi, dar eu mă pregătesc de petrecere. Şi asta pentru că sâmbătă, pe 28 ianuarie, conform horoscopului chinezesc, începe un an nou,…
Povestea FREYWILLE începe pe strada Gumpendorfer din Viena (paralelă cu binecunoscută Mariahilfer Straße), unde în 1951 se deschidea un mic…
Deşi nu e un subiect nou şi despre contouring am tot auzit vorbindu-se fie în backstage la Fashion Week, fie în miile de tutoriale care circ…
Se ia un regizor pasionat, o poveste autobiografică și câțiva actori talentați. Se pun într-un scenariu simpatic și se mixează. Rezultatul?…
Pe podiumurile colecțiilor pentru primăvară, printre cele mai întâlnite elemente au fost umerii supradimensionați, mânecile umflate și culor…