A List Magazine ∙ September 11, 2023 ∙ 5 min read

Creierul nostru este fericit și sănătos, dacă îi dăm apă multă, dacă îi dăm oxigen cât mai curat și dacă îi dăm glucoză. 

Creierul nostru are nevoie de zahăr, așadar nevoia de a mânca dulce este o realitate şi nu un moft, însă trebuie să alegem un zăhăr sănătos și nu zahăr alb procesat. Da, se poate să consumam deserturi care pe lângă că ne satisfac papilele gustative și ne ridică nivelul de serotonină, sunt nutritive și benefice sănătății noastre. Iată recomandările Soniei Burtic!

În dietele pe care le concept pentru pacientii mei introduc mierea cât mai  des posibil, care chiar dacă ca și calorii este asemănătoare cu zahărul,  spre deosebire de acesta conține enzime, aminoacizi, calciu, magneziu si chiar și vitamina B6. 

Pe lângă proprietățile antibacteriene și antimicrobiene, mierea se transformă în combustibil sănătos de care are nevoie creierul nostru să efectueze diferitele procese de care este responsabil.

Creierul consumă aproximativ 20% din energia totală a corpului nostru. Pentru a găsi energie rapidă care ne va menține creierul energizat și funcțional, de obicei bem o doză bună de cofeină sau mâncăm ceva dulce.

Cafeaua este o substanță care ar trebui consumată cu moderație. În ceea ce privește zaharurile, acestea nu sunt altceva decât calorii goale care durează scurt timp și care au consecințe negative pentru corpul nostru.

Mierea este unul dintre cele mai recomandate alimente pentru a ne „hrăni” creierul, fapt demonstrat de numeroase studii .

O lingură de miere pe zi ne poate proteja împotriva bolilor neurodegenerative multiple datorită indicelui său ridicat de polifenoli.

Studiile sugerează că componentele polifenolice din miere luptă împotriva oxidării celulelor, luptă împotriva inflamației țesutului neuronal și promovează în mare măsură conexiunile celulelor creierului.

Ce desert putem consuma fără zahăr procesat adaugat? 

Vă propun un desert rapid, gustos și fără zahăr adăugat.

Parfait SonSlim.  Ingrediente:

300 gr iaurt vegetal simplu de la Alpro, 2 linguri miere de albine naturală, 1/2 banană tăiată felii, 200 gr fructe de pădure și 60 gr quinoa.

Mod de prepare 

Fierbeți quinoa, după care o storceți bine într-un strecurător (trebuie presată pentru a se stoarce cât mai bine de apă), după care o amestecați cu mierea și o lasați la răcit într-un bol. Apoi, așezați fiecare ingredient în straturi.

Este foarte important ca, pe lângă zahărul sănătos, indiferent de desertul pe care alegeți să îl consumați acesta, să conțină ingrediente integrale, cum ar fi făină integrală. Dacă nu preferați mierea de albine, puteti să înlocuiți zahărul alb procesat cu zahăr de cocos sau orice alt tip de zahăr integral. 

Creierul are nevoie și de cacao, așadar vă recomand ciocolată neagră simplă cu conținut de cacao cât mai ridicat. Puteți adăuga pudră de cacao în lapte sau vă puteți prepara diverse deserturi cu ciocolată pe care le îndulciți cu miere și iată așa deja folosiți 2 super-alimente care va susține sănătatea creierului astfel încât să faceți față stresului cotidian de zi cu zi.

Un exemplu de astfel de desert este acest: Tiramisu care nu îngrașă! 

Semintele de chia te ajută să controlezi pofta de dulce, foamea și îți oferă multă energie. Beneficiile lor sunt mult mai multe deoarece sunt bogate în acizi grasi omega 3, calciu, magneziu, fier și au un conținut ridicat de fibre, ceea ce ajută la digestie.

Tiramisu cu budinca de chia: 3 linguri semințe de chia, 1 lingură pudră de cacao bio, o lingură miere de albine bio, esență de rom și o ceașcă de cafea. 

Se amestecă toate ingredientele și se lasă peste noapte la frigider.

Se amestecă 100 gr brânză cremoasă de vaci cu 1 lingură miere de albine bio și esență de vanilie (după gust).

Într-un pahăr/ bol de sticlă se pune câte un strat din fiecare compoziție și deasupra se ornează cu cacao pudră.

O altă soluție pentru un dulce sănătos sunt fructele deshidratate, dar ATENTIE la cantitate, doar câteva bucăți, aprox 3-5/ zi.

Atenție la eticheta deoarece multe fructe uscate/ deshidratate conțin zahăr adăugat. Poți alege curmale / smochine / caise / prune etc.

Un exemplu foarte gustos sunt prune în combinatie cu nuci, ai senzația că mănânci o prăjitură cu nuci și prune .

Dr. Sonia Burtic este un profesionist cu pregătire temeinică, conectată mereu la informație de calitate de ultimă oră. A absolvit în paralel două facultăți distincte în cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș“ Timișoara .

Prima facultate este cea de Medicină Generală, în urma căreia a ales specializarea de Chirurgie Plastică , Estetică si Microchirurgie Reparatorie, iar a doua facultate este cea de Nutriție și Dietetică. În prezent continuă perfecționarea prin masterat și doctorat.

Pregătirea temeinică alături de experiența unui portofoliu de peste 3500 de persoane care au spus ADIO kilogramelor în plus datorită planului de dietă, s-au concretizat în conceptul SonSlim.

Related Posts

Cum să învingi teama de stomatolog: Descoperă beneficiile inhalosedării pentru copii și adulți

Este adevărat că fiecare om este unic în felul său, dar la fel de adevărat este și faptul…

Ce mănâncă de arată așa de bine? Obiceiurile alimentare ale supermodelelor

De câte ori nu ai vrut să-ți adresezi întrebarea ”Ce mănâncă de arată așa de bine?” când ai…

7 motive să consumi proteină în fiecare zi

Știați că o cantitate suficientă de proteină aduce o mulțime de beneficii pentru buna funcționare a organismului? Proteina…

Tendințele momentului în materie de interioare. Nuanțele și texturile care îți transformă locuința într-o casă de vacanță chiar în inima orașului

Bucură-te de confortul propriului cămin, înconjurându-te de materiale naturale în nuanțe care să-ți aducă deplina relaxare. Întâmpină primăvara…

Cum gestionăm simptomele premenopauzei

Premenopauza este perioada anterioară menopauzei – cea care pregătește corpul pentru această nouă etapă din viața unei femei….

Cum arată cina ideală dacă vrei să slăbești

Dacă vrei să pierzi în greutate și nu vrei să ții diete fade și restrictive, iată ce ar…

7 Sfaturi pentru un somn mai bun în Noul An, de la Sadhguru

În prezent, există multă confuzie cu privire la cât de mult somn are nevoie o persoană. Un lucru…

5 Tips&Trics pentru cei care vor să renunțe la zahăr. Cu ce îl poți înlocui

Majoritatea oamenilor iubesc dulciurile, iar înlocuirea zahărului cu alternative mai sănătoase poate aduce beneficii semnificative asupra sănătății noastre….

Top 4 trenduri de wellness, în 2024

Meditația 12 în 12, băile de sunet, antrenamentele de forță sunt doar câteva dintre noile trenduri în wellness,…

7 modalități prin care să accelerezi metabolismul

Metabolismul funcțional susține pierderea în greutate și starea bună de sănătate, iar acest lucru poate fi obținut prin…