Monica Cismaru ∙ December 21, 2021 ∙ 3 min read

chris noth

Protagonistul din Sex and the City și And Just Like That, Chris Noth (67 de ani), a fost acuzat de două femei că le-ar fi agresat sexual . Drept urmare, actorul a fost imediat concediat din serialul The Equalizer. Ba, mai mult, fostele sale colege din serialele mai sus amintite, Sarah Jessica Parker, Cynthia Nixon și Kristin Davis au emis un comunicat prin care își retrag sprijinul față de colegul lor și menționează că le susțin pe cele două acuzatoare.

Gravele acuzații vin la doar o săptămână de la premiera noului serial HBO, …And Just Like That, continuarea Sex and the City, în care personajul lui Chris Noth, Mr Big, moare încă din primul episod, în urma unui atac de cord, fapt ce a pus pe jar fanii.

Una dintre cele două acuzatoare ale lui Chris Noth susține că avea doar 22 de ani la moemntul în care ar fi fost agresată de acesta, care avea pe atunci 49 de ani. Femeia susține că, în urma atacului, ar fi avut nevoie de copci. Cealaltă presupusă victimă spune că Noth ar fi atins-o într-un mod necorespunzător și că ar fi întreținut, de asemenea, relații sexuale cu ea, împotriva voinței ei.

Cea de-a doua agresiune sexuală de care e acuzat Chris Noth ar fi avut loc în 2015, la trei ani după căsătoria actorului cu soția lui, Tara Wilson, cu care are doi copii.

chris noth
Chris Noth și Sarah Jessica Parker, la premiera …And Just Like That

Cele două evenimente nefericite ar fi avut loc în casele actorului – prima, în apartamentul acestuia din Los Angeles și a doua, în casa acestuia din New York, unde actorul le-ar fi invitat. Cele două femei au declarat că lansarea serialului And Just Like That a readus la viață amintirile dureroase. Chris Noth a emis la rândul său o dezmințire către publicația care a redat prima dată acuzațiile celor două – Hollywoord Reporter, prin care spune că ambele întâlniri au fost de comun acord și că au avut loc în timp ce acesta era implicat într-o relație cu soția lui și neagă cu vehemență agresiunile sexuale.

chris noth
Chris Noth și soția lui, Tara Wilson

”Ne întristează peste măsură acuzațiile care i se aduc lui Chris Noth. Le sprijinim pe femeile care și-au făcut curaj să aducă în atenție aceste acuzații și să-și împărtășească experiențele dureroase. Ne imaginăm cât de greu poate fi acest lucru și le aplaudăm pentru curajul lor”, au declarat cele trei actrițe din Sex and the City și din And Just Like That – Sarah Jessica Parker, Cynthia Nixon și Kristin Davis, care au fost colege timp de zeci de ani cu Chris Noth.

Foto: Hepta

Related Posts

Coffee Time! Interviu cu Cezara Carteș

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…

Jon Bon Jovi își recunoaște infidelitatea față de soția sa, cu care e căsătorit de 34 de ani

Jon Bon Jovi (62 de ani) și soția lui, Dorothea, sunt căsătoriți de 34 de ani și se…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…

Prinții de Wales, William și Catherine, sărbătoresc ziua mezinului lor, Louis

Louis, cel mai mic dintre copiii Prinților de Wales, William și Catherine, împlinește azi șase ani. O fotografie…

Irina Shayk dezvăluie rutina ei de skincare, cu metode moștenite de la mama ei

Irina Shaik (38 de ani) este una dintre cele mai râvnite femei din lume și totodată una dintre…

Două producții românești, selectate la Festivalul de Film de la Cannes

”Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu, și documentarul ”NASTY”, despre viața și cariera…

Actrița Christina Hendricks (Mad Men) s-a măritat a doua oară

Actrița Christina Hendricks (48 de ani), cunoscută publicului mai ales datorită rolului Joan Harris din serialul de succes…

Milan Design Week – o experiență numită The Red Experience by Ploom

Sute de mii de amatori de artă și design, mii de instalații care de care mai interesante, sute…