A List Magazine ∙ June 11, 2020 ∙ 1 min read

 

 

 

Doutzen Kroes a pozat de curând în cel mai nou pictorial al brandului de lenjerie de corp Hunkemoller. Modelul olandez promovează campania pentru vara acestui an. 

Olandeza a debutat în urmă cu mai bine de 10 ani ca “îngeraș” pentru Victoria Secret, iar de atunci cariera ei a înflorit, ajungând astăzi în TOP 10 al celor mai bine plătite fotomodele din lume, cu o avere estimată la peste 7 milioane de dolari.

Modelul este într-o formă fizică incredibilă, mai ales după ce a născut doi copii. Ea a făcut mereu sport: „În timpul sarcinii, m-am antrenat ca o nebună”, a spus modelul imediat după nașterea primului ei copil, fiul lui Fillen.

FOTO: Hepta

Este mândră de corpul său atletic, dar mărturisește că se menține cu mult sport și un stil de viață sănătos.

Mănânc supe de legume, comand pește la aburi în restaurante. Mănânc carne maxim o dată pe săptămână. Nu cred în diete, nu m-am înfometat niciodată pentru a slăbi.  Îmi permit chiar cartofi prăjiți – dar nu cu un burger, ci cu o salată verde lângă., spunea Doutzen Kroes într-un interviu.

Related Posts

Alessandro Michele este noul director de creație Valentino

Este oficial! Alessandro Michele este noul director de creație Valentino, după ce săptămâna trecută a fost anunțată plecarea…

Ținutele all black: Fascinante, atemporale și gata oricând pentru orice eveniment

Cu toate că în fiecare an vorbim despre o nuanță care conturează atmosfera generală a momentului, există ceva…

Laura Olaru și Aleksander Revas, designerii prezenți în această lună la Alist Designers Boutique (VIDEO)

București Mall Vitan, partenerul nostru de încredere în proiectul Alist Designers Boutique, îi găzduiește în aceste zile pe…

Ținutele office de ieri și de azi. Inspirație direct de pe marile podiumuri

Cum arată în 2024 o ținută office și cum este definită? Iată cum poți adapta acese ținute la…

Pierpaolo Piccioli își ia rămas bun de la Valentino după 25 de ani

După 25 de ani fabuloși la cârma creativă a legendarei case de modă Valentino, Pierpaolo Piccioli își ia…

Întâmpină primăvara cu cele mai cool ținute pentru copii

Primăvara se apropie, iar odată cu vremea caldă sosesc și noile tendințe în modă. Lasă-te captivat de culorile vibrante…

C&A lansează colecția Denim Spring 2024

Denimul este unul dintre materialele noastre preferate, pe care, indiferent de tendințe, îl vom avea mereu în topul…

Star Style: Kristen Stewart reinventează imaginea rockstarului prin aparițiile sale

Aflată în turneul de promovare al celui mai recent film ce o are ca protagonistă, Love Lies Bleeding,…

Designerul Dries Van Noten se retrage din lumea modei

După o carieră de 38 de ani în lumea modei, designerul belgian Dries Van Noten se pensionează, dar…

Outfits of the week: Patru tendințe surprinse în pozele de street style de la Paris Fashion Week 

O nouă săptămână, o nouă serie de poze de inspirație pentru ținutele din această perioadă! De data aceasta,…