VIDEO – FRANȚA Este luni, așa că ne începem săptămâna cu o nouă poveste despre locuri minunate. Și cu un dor nesfârșit de vacanță, de drumur…
Privirea a fost întotdeauna considerată cea mai puternică armă de seducţie. Aşadar, nu e de mirare că femeile pun mare accent pe evidenţiere…
„Nu pot să vorbesc despre un anumit început, pentru că toată viaţă mea a fost şi, probabil, va fi în continuare legată de noi începuturi. Po…
Cândva în secolul 19, Madame Bovary se sufoca într-o existență dominată de banalul provincial și compensează ruinându-și soțul (pe care îl ș…
În această săpătămână ne-am distrat teribil la filmări – Corina ne-a arătat cele mai bune trucuri pentru a arde caloriile, Alexandru Abagiu…
Își însoțesc părinții faimoși la filmări sau la diferite evenimente, își trăiesc viața în lumina reflectoarelor încă din copilărie și au ast…
După retragerea lui Raf Simons de la cârma creativă a casei Dior, şi concedierea lui Alber Elbaz din funcţia de director creativ al Lanvin,…
Cu 43 de ani în urmă, într-o seară de noiembrie a anului 1973, moda franceză făcea pace cu cea americană, în cadul unui eveniment ce avea să…
Întotdeauna mi-au plăcut colecțiile capsulă. Și asta pentru că mă atrage ideea cum viziunea diferită a două brand-uri poate deveni una comun…
Chiar dacă în ultima vreme, contouring-ul a câştigat teren în defavoarea fardului de obraz, îţi recomand să profiţi de zilele de primăvară ş…
La două decenii de la Abracadabra, Dana Rogoz este din nou pe aceeași scenă cu “Magi” Marian Ralea. Despre noua piesă de la Bulandra, dar și…
2016 este cu siguranță un an extraordinar pentru Lady Gaga: se pregătește de nunta cu Taylor Kinney (deși nu au anunțat încă data, actorul a…