A List Magazine ∙ July 14, 2022 ∙ 4 min read

Dăruiește Viață, asociația din spatele celei mai mari inițiative de implicare socială din România (#NoiFacemUnSpital), împlinește anul acesta 10 ani de existență, muncă și proiecte care au adus schimbarea pentru pacienți, familiile acestora și cadrele medicale. De la înființare, în 2012, Asociația a investit, în peste 35 de proiecte, 43 de milioane de euro în sistemul medical, fonduri strânse de la peste 500.000 de donatori persoane fizice și peste 7.700 companii. Aniversarea este marcată de faptul că cel mai important proiect al Dăruiește Viață și cea mai de anvergură investiție făcută în sistemul sanitar din România în ultimii 30 de ani – Spitalul de Copii construit exclusiv din donații și sponsorizări – a intrat în etapa finală, urmând să fie dusă la bun sfârșit în următoarele luni.

Pentru că primii 10 ani sunt doar începutul, Dăruiește Viață a lansat în contextul aniversării campania ”Dăruitorii”.

daruieste viata

Campania a fost prezentată pentru prima dată în cadrul unei conferințe speciale de presă, în incinta șantierului noului Spital, cel mai ambițios proiect Dăruiește Viață. La eveniment au participat: Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, două dintre fondatoarele Dăruiește Viață, Paula Herlo, Alex Dima și Tudor Chirilă, cei trei susținători care au fost alături de Asociația încă de la început, precum și reprezentanții principalelor spitale în care Asociația a implementat sau desfășoară proiecte în prezent.

”Uneori ni se pare incredibil că au trecut 10 ani, timp în care ni s-au alăturat peste 500.000 de oameni și 7.700 companii. Energia lor, bătăile lor de inimă au făcut posibile proiectele prin care Dăruiește Viață a ajutat ca alte inimi, ale celor care au avut nevoie de sprijin, să bată. Fiecare persoană care a susținut Dăruiește Viață cu o donație, cu un share, cu o încurajare este un Dăruitor. De șanse, de speranță, de schimbare. Această campanie le este dedicată lor. Schimbarea însă, abia acum începe. Iar pe daruiesteviata.ro aflați mai multe detalii.”– Carmen Uscatu, fondatoare ”10 ani de Dăruiește Viață înseamnă 10 ani de muncă asiduă pentru a gândi și implementa proiecte care să dea șanse în plus pacienților din România și să le ofere cadrelor medicale resursele necesare pentru a-și face meseria cât mai bine.

Înseamnă crearea de noi standarde și repere de urmat pentru sistemul medical și pentru autorități. Cu sprijinul donatorilor și sponsorilor, Dăruiește Viață a investit 43 mil. € în modernizarea infrastructurii spitalicești, dotarea cu echipamente performante a spitalelor din România, construcția de spitale modulare, donarea de echipamente de protecție, schimbarea de legi și construcția de la zero unui Spital de Copii. Iar drumul nostru abia începe.”– Oana Gheorghiu, fondatoare Bilanțul celor 10 ani de activitate cuprinde: 8 spitale ale căror secții de oncologie adulți și copii au fost renovate și aduse la standarde europene în Timișoara, Brașov, București și Cluj, 20 de camere sterile construite, ceea ce a triplat capacitatea de transplant în România, înființarea sub-programului de diagnosticare în profunzime a cancerului limfatic și crearea a două laboratoare adecvate în Timișoara și la Institutul Clinic Fundeni, București, achiziționarea de echipamente performante și schimbarea unui ordin de ministru pentru a facilita accesul bolnavilor care nu au șanse în România, la tratamente în afara țării.

De asemenea, Dăruiește Viață a reacționat rapid și eficient în situațiile de criză precum Colectiv (când a donat echipamente de 350.000 euro), pandemie (când a construit două spitale modulare la standarde europene, complet funcționale și astăzi la București și Piatra Neamț și a donat 17 tone de echipamente de protecție și echipamente medicale către unități medicale din 103 orașe, din 40 de județe) sau războiul din Ucraine (când a donat peste 450.000 euro în echipamente medicale și de prim ajutor). În prezent, gestionează inițiativa #NoiFacemUnSpital, construcția Spitalului de Copii de la Marie Curie, un proiect reper pentru România. Campania aniversară ”Dăruitorii”, a fost creată de Saatchi & Saatchi + The Geeks și va fi difuzată în următoarea lună în toate mediile de comunicare (radio, TV, outdoor, online). Campania a fost inspirată din proiectele de succes ale Asociației, iar cadre din spotul de campanie au fost filmate în clădirea noului Spital.

Dăruiește Viață îi invită pe toți cei care vor să se implice în continuare sau care vor să înceapă să susțină proiectele Asociației să doneze pentru următorii 10 ani de schimbare. Principalele modalități de donație:

  • Online pe www.daruiesteviata.ro
  • SMS la 8864 cu textul SPITAL pentru o donație lunară de 4 euro
  • Donarea zilei de naștere pe www.daruiesteviata.ro/campanii
  • Cadouri cu sens pe www.daruiesteviata.ro/cadouri
  • COMPANII: redirecționarea a 20% din impozitul pe profit / venit. Detalii pe www.daruiesteviata.ro/sponsorizeaza.

Related Posts

Prinții de Wales, William și Catherine, sărbătoresc ziua mezinului lor, Louis

Louis, cel mai mic dintre copiii Prinților de Wales, William și Catherine, împlinește azi șase ani. O fotografie…

Irina Shayk dezvăluie rutina ei de skincare, cu metode moștenite de la mama ei

Irina Shaik (38 de ani) este una dintre cele mai râvnite femei din lume și totodată una dintre…

Două producții românești, selectate la Festivalul de Film de la Cannes

”Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu, și documentarul ”NASTY”, despre viața și cariera…

Actrița Christina Hendricks (Mad Men) s-a măritat a doua oară

Actrița Christina Hendricks (48 de ani), cunoscută publicului mai ales datorită rolului Joan Harris din serialul de succes…

Milan Design Week – o experiență numită The Red Experience by Ploom

Sute de mii de amatori de artă și design, mii de instalații care de care mai interesante, sute…

Paris Hilton, primele fotografii cu fiica ei în vârstă de cinci luni

La cinci luni de la venirea pe lume a fiicei ei, Paris Hilton împărtășește cu publicul primele fotografii…

Horoscopul săptămânii 22-28 aprilie 2024

Astrologul Anca stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce surprize ne-au pregătit astrele! Berbec…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Teodora Meluță, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Artistul Călin Țopa, invitat să prezinte publicului instalația audio la Veneția, în expoziția de artă contemporană Personal Structures

La invitația Centrului Cultural European Italia (ECC-Italia), compozitorul și designerul de sunet Călin Țopa e prezent la Veneția,…

Taylor Swift și-a lansat un nou album- The Tortured Poets Department

Taylor Swift (34 de ani) nu ia nicio pauză și lansează cel de-al 11-lea ei album de studio,…