Raluca Leafu ∙ November 18, 2020 ∙ 3 min read

yoga cristaloterapia

Cum ar fi însă să combini efectul benefic asupra organismului a celor două elemente: yoga & cristale? În ultimii ani, Yoga a fost introdusă în categoria de workout în programul multora dintre noi, iar exerciţiul fizic de acest gen a avut mereu un impact puternic asupra psihicului. Pe de altă parte, şi cristalele, departe de a fi doar nişte pietre folosite în confecţionarea bijuterilor, au demonstrat că au proprietăţi binefăcătoare la nivelul spiritului şi psihicului. Ce spui, tu ai încerca cristaloterapia?

Cristalele sunt despre energii, emoții și vise. Ele sunt conectate cu natura, iar tu, activându-le, te poți conecta cu universul. Pe de altă parte, Yoga este acel mod în care te detensionezi, în care reușești să atingi un echilibru fizic și spiritual și în care înveți, pur și simplu, să fii. Cum ar fi însă să combini efectul benefic asupra organismului a celor două elemente: yoga & cristale? Cu acest gând în minte am încercat Hatha Yoga, cu Ionela Pătrașcu – a fost o clasă de yoga care a inclus tehnici de respirație, asane, relaxare, dar și tehnici de curățare și încărcare a cristalelor. Ce înseamnă asta, mai exact? Că fiecărei chakre (acele puncte de legătură ale aurei cu corpul, de funcționarea cărora depind, în ansamblu, starea noastră psihică, fizică, mentală) îi corespund anumite cristale și că, ținând aceste cristale lângă noi în timpul exercițiilor de yoga, dar și practicând câteva tehnici de curățare a cristalelor, ne putem încărca de două ori cu energie bună.

yoga cristaloterapia

Practic, Sivananda Hatha Yoga are 12 asane de bază, fiecare lucrând pe câte o chakră. Glanda endocrină, zona corporală începând cu creștetul, fruntea gâtul, timusul, mijlocul, coccisul. La clasă, noi am început cu Pranayama (tehnici de respirație care curăță plămânii și apoi deschide canalele energetice). „Relaxarea finală este urmată de tehnici de curățarea a cristalelor și încărcarea lor cu energie”, ne spune Ionela Pătrașcu. Așadar, identificați și voi zonele din corp cărora ați vrea să le redați energia, alegeți cristalele care le corespund și rezervați-vă o oră la o clasă de Sivananda Hatha Yoga cu cristale.

Există 7 chakre majore, iar fiecăreia îi corespunde mai multe cristale. Cele 7 chakre sunt centri energetici din corpul nostru prin care curge energia.

1. Chakra Rădăcina [Muladhara] – Reprezintă temelia noastră și sentimentul de a fi conectați cu pământul. Localizarea Chakrei Rădăcina este: baza coloanei, în zona terminală (coccis). Cristale corespunzătoare zonei: heliotrop, ochi de tigru, hematit, agat de foc, turmalina neagră.

2. Chakra Sacrală [Swadhisthana] – Conexiunea noastră și abilitatea de a-i accepta pe alții și alte experiențe noi. Localizarea Chakrei Sacrale: abdomenul inferior, circa 5 centimetri sub buric și 5 centimetri în interiorul corpului. Cristalele corespunzătoare: citrin, carneol, piatra lunii, coral.

3. Chakra Plexului Solar [Manipura] – Capacitatea noastră de a fi încrezători și de a ne controla viețile proprii. Localizarea Chakrei Plexului Solar: abdomenul superior, în zona stomacului. Cristale: malachit, calcit, citrin, topaz.

4. Chakra Inimii [Anahata]Capacitatea noastră de a iubi. Localizarea Chakrei Inimii: în centrul pieptului, chiar deasupra inimii. Cristale: cuarț roz, jad, calcit verde, turmalină verde.

5. Chakra Gâtului [Vishuddi] – Capacitatea noastră de a comunica. Localizarea Chakrei Gâtului: gâtul. Cristale: lapis lazuli, turcoaz, acvamarin.

6. Chakra Celui de-al Treilea Ochi [Ajna] – Capacitatea noastră de a ne concentra și a vedea imaginea în ansamblu. Localizarea Chakrei Celui de-al Treilea Ochi: în frunte, între ochi (mai este numită și Chakra sprâncenelor). Cristale: ametist, fluorit violet, obsidian negru.

7. Chakra Coroanei [Sahasrara] – Cea mai înaltă Chakra reprezintă capacitatea noastră de a fi pe deplin conectați spiritual. Localizarea Chakrei Coroanei: în creștetul capului. Cristale: cuarț alb, selenit, ametist, diamant.

Related Posts

Prinții de Wales, William și Catherine, sărbătoresc ziua mezinului lor, Louis

Louis, cel mai mic dintre copiii Prinților de Wales, William și Catherine, împlinește azi șase ani. O fotografie…

Irina Shayk dezvăluie rutina ei de skincare, cu metode moștenite de la mama ei

Irina Shaik (38 de ani) este una dintre cele mai râvnite femei din lume și totodată una dintre…

Două producții românești, selectate la Festivalul de Film de la Cannes

”Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu, și documentarul ”NASTY”, despre viața și cariera…

Actrița Christina Hendricks (Mad Men) s-a măritat a doua oară

Actrița Christina Hendricks (48 de ani), cunoscută publicului mai ales datorită rolului Joan Harris din serialul de succes…

Milan Design Week – o experiență numită The Red Experience by Ploom

Sute de mii de amatori de artă și design, mii de instalații care de care mai interesante, sute…

Paris Hilton, primele fotografii cu fiica ei în vârstă de cinci luni

La cinci luni de la venirea pe lume a fiicei ei, Paris Hilton împărtășește cu publicul primele fotografii…

Horoscopul săptămânii 22-28 aprilie 2024

Astrologul Anca stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce surprize ne-au pregătit astrele! Berbec…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Teodora Meluță, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Artistul Călin Țopa, invitat să prezinte publicului instalația audio la Veneția, în expoziția de artă contemporană Personal Structures

La invitația Centrului Cultural European Italia (ECC-Italia), compozitorul și designerul de sunet Călin Țopa e prezent la Veneția,…

Taylor Swift și-a lansat un nou album- The Tortured Poets Department

Taylor Swift (34 de ani) nu ia nicio pauză și lansează cel de-al 11-lea ei album de studio,…