Monica Cismaru ∙ April 12, 2024 ∙ 3 min read

Copiii vedetelor calcă pe urmele părinților și aleg cariere artistice, fie ca se afla in lumina reflectoarelor sau prefera munca din culise. Cel mai recent, s-au remarcat Ava Phillipe, fiica lui Reese Witherspoon, Rocco Richie, fiul Madonnei și al regizorului Guy Ritchie și Vivienne Jolie-Pitt, fiica Angelinei Jolie și a lui Brad pitt.

Tinerele vlăstare încearcă marea cu degetul și prind curaj în a activa în domeniul artistic.

Spre exemplu, Ava Phillippe (24 de ani) începe să se remarce ca model, chiar dacă provine din părinți actori – Reese Witherspoon și Ryan Phillippe. Fiica Blondei de la Drept a fost aleasă imaginea parfumului Wonderbloom. de Vince Camuto, vândut pentru 98 de dolari si care miroase a frezie, a santal și a pere.

Ava spune despre parfumul pe care îl reprezintă că e feminin și ușor: ”Câteodată, unele parfumuri sunt prea grele sau prea mature pentru mine. Dar acesta îmi place foarte mult”, spune Ava, care adaugă că e pasionată de parfumuri de la 20 de ani, de când a început să exploreze lumea aromelor și să testeze diverse poțiuni.

În reclamă, Ava a intrat în rol doar pe jumătate, iar cealaltă jumătate a constituit-o propria ei personalitate – jucăușă și veselă, după cum se autodescrie.

Ava nu e la prima ei experiență de modelling- la vârsta de 18 ani, a figurat în campania casei de modă Rodarte 2018 și a facut reclamă și pentru linia de haine creată de mama ei, Draper James, dar și pentru cea a lui Beyonce, Halls of Ivy, și a fost și imaginea liniei de makeup creată de Pat McGrath, inspirată de serialul Bridgerton.

Fiul Madonnei, Rocco Ritchie, în vârstă de 23 de ani, tocmai a avut vernisajul unei expoziții, organizat la Miami. Rocco e pictor și a creat tablouri inspirate de luptătorii de Muay Thai, expuse la Miami Art District, iar mama lui a luat o pauză de la turneu pentru a fi prezentă la eveniment, mândră de fiul ei.

”Sunt atât de fericită să-mi iau o pauză și să mă bucur de cea mai recentă colecție de tablouri realizată de fiul meu, Rocco, intitulată “Pack A Punch” , a scris vedeta pe Instagram, unde a publicat mai multe fotografii alături de Rocco, dar și de cele trei fiice adoptate.

La doar 15 ani, fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt, Vivienne, a început să muncească, iar jobul ei a fost de asistent de producție pentru o piesă de teatru care tocmai a avut premiera pe Broadway, intitulată The Outsiders, produsă de însăși Angelina. Actrița povestește că fiica ei și-a luat rolul în serios și că și-a făcut treaba foarte conștiincios.

copii vedete

Angelina Jolie mai spune despre Vivienne, care mai are un frate geamăn, Knox, că seamănă cu bunica ei, Marceline, în sensul că nu-și dorește să fie în centrul atenției ci, mai degrabă, să fie cea care îi sprijină pe ceilalți.

copii vedete

”Este foarte serioasă și implicată în teatru și vrea să-și facă treaba cât mai bine”, mai spune Angelina, care a venit a premiera piesei de teatru și alături de unul dintre fiii ei adoptați, Pax. Trio-ul mamă și copii a continuat seara la restaurantul de lux Cipriani, din New York, pentru o cină festivă.

Foto: Hepta, Instagram

Related Posts

Taylor Swift și-a lansat un nou album- The Tortured Poets Department

Taylor Swift (34 de ani) nu ia nicio pauză și lansează cel de-al 11-lea ei album de studio,…

Marian Pălie, curatorul secțiunii de fashion RDW 2024: „Designerii români au devenit recunoscuți pentru inovație, creativitate și calitate”

19 proiecte de fashion vor face parte din expoziția centrală Romanian Design Week 2024, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor…

Julia Roberts, în următorul film al lui Luca Guadagnino

Regina comediilor romantice revine cu un nou proiect surprinzător, semnat de Luca Guadagnino, autorul recentului succes Challengers. Julia…

Se pregătește un nou serial marca Game of Thrones

Fanii serialului Game of Thrones au motive de bucurie, deoarece o nouă producție care are legătură cu acțiunea…

Jennifer Love Hewitt își lansează cartea de memorii, Inheriting Magic

Actrița Jennifer Love Hewitt (45 de ani) își lansează cartea de memorii Inheriting Magic, iar pe copertă apare…

UNDA lansează “Spring Dining Experience” un concept fresh, de primăvară, cu experiențe pentru toate simțurile

Restaurantul UNDA Open Cuisine revitalizează scena culinară din nordul Bucureștiului cu lansarea conceptului de “Spring Dining Experience”. Acest…

The Motans și Andra sunt noile voastre personaje preferate în videoclipul piesei ,,Înapoi în viitor”

V-a plăcut, v-a rămas pe buze, iar acum puteți urmări povestea de iubire a piesei ,,Înapoi în viitor”,…

Care sunt cele mai căutate destinații în 2024?

Îți prezentăm topul celor mai căutate destinații din 2024, potrivit rezultatelor comunicate de platforma de turism Airbnb. La câțiva…

Victoria Beckham, la 50 de ani – Iată 12 lucruri mai puțin cunoscute despre vedetă

Victoria Beckham împlinește pe 17 aprilie vârsta de 50 de ani. Fosta componentă Spice Girls, actual antreprenor și…

Cine a fost partenera lui Roberto Cavalli- Modelul suedez Sandra Nilsson (38 de ani)

Celebrul creator de modă italian Roberto Cavalli a decedat pe 12 aprilie, la vârsta de 83 de ani,…