A List Magazine ∙ March 30, 2020 ∙ 3 min read

În fiecare zi, un număr tot mai mare de companii și asociații își unesc forțele și gândesc campanii prin care să ajute personalul medical din spitale sau donează sume importante și produse pentru a ajuta la ținerea în frâu a răspândirii noului coronavirus pe teritoriul României.

 

Coca-Cola România și Coca-Cola HBC România au donat zilele trecute suma de 100.000 de euro Crucii Roșii Române. Fondurile vor fi folosite pentru achiziționarea de echipamente medicale și materiale necesare în această perioadă: măști de protecție, săpun, dezinfectant de mâini, șervețele și alte produse de igienă. Acestea sunt destinate spitalelor și centrelor de carantină din țară. Coca-Cola România și Coca-Cola HBC România au donat și o cantitate semnificativă de băuturi, în valoare de aproximativ 100.000 de euro. Produsele acoperă necesarul pentru o lună al spitalelor de boli infecțioase din țară specializate în tratarea Covid-19 și al centrelor de carantină. Băuturile vor ajunge la personalul medical și auxiliar, pacienți și cei găzduiți în centrele de carantină cu sprijinul filialelor de Cruce Roșie din toată țara.

 

200 de șoferi parteneri FREE NOW (Clever) s-au oferit voluntari și ies în aceste zile pe străzile din București pentru a-i duce gratuit pe eroii din spitale acasă sau la locul de muncă, feriți de riscul de a circula cu mijloace de transport în comun sau cu propria mașină după o gardă extenuantă. Mai multe detalii -pe free-now.com/eroi.

 

Regina Maria a lansat Clinica Virtuală. Prin acest nou serviciu, dezvoltat împreună cu Microsoft România, le oferă pacienților posibilitatea de a beneficia de consultații medicale de acasă, oferind cea mai apropiată alternativă de cea clasică, încurajând astfel comportamentul de responsabilitate și izolare impus de către autorități.

 

Echipa 2activePR vine cu un nou proiect: New Future – o inițiativă pro-bono adresată micilor antreprenori români prin care își doresc să selecteze 10 proiecte autohtone cărora să le ofere consultanță și implementare pentru campaniile de lansare/relansare de produs sau servicii. Demersul se adresează antreprenorilor care și-au construit sau sunt pe cale să își construiască o afacere bazată pe sustenabilitate și grija față de mediul înconjurător, pe inovație, pe folosirea resurselor locale, pe generarea unui impact pozitiv în comunitatea căreia i se adresează etc.

Proiectul se va derula începând cu luna mai, iar antreprenorii ce consideră că afacerea lor respectă criteriile menționate mai sus, sunt invitați să ne transmită: povestea lor de business, un CV, precum și o argumentație / informații despre sustenabilitatea și impactului inițiativei sale asupra comunității. Înscrierile sunt așteptate până pe 15 mai, pe e-mail, la newfuture@2activepr.ro.

 

Dăruiește viață îndeamnă la Responsabilitate și #solidaritate pentru a lupta cu COVID-19.

Numărul de infectări crește în fiecare zi, iar sistemul medical este inundat de mii de cazuri care vor necesita îngrijire medicală. Noua campanie Dăruiește viață vine în sprijinul spitalelor din România și a cadrelor medicale din prima linie, punându-le la dispoziție echipamente și aparatură necesară. Spitalele au nevoie acum de:

  • Echipamente de protecție pentru personalul medical din prima linie: combinezoane, mănuși sterile, măști, ochelari de protecție, dezinfectanți etc.
  • Aparate de ventilație: majoritatea cazurilor grave au nevoie de ventilație mecanică
  • Sonde de intubație
  • Măști de oxigen
  • Kit-uri pentru ECMO. Mai multe detalii despre campanie aici!

Datoria noastră este să rămânem în casă, să respectăm regulile de carantină și izolare și regulile de igienă!

 

Related Posts

Prinții de Wales, William și Catherine, sărbătoresc ziua mezinului lor, Louis

Louis, cel mai mic dintre copiii Prinților de Wales, William și Catherine, împlinește azi șase ani. O fotografie…

Irina Shayk dezvăluie rutina ei de skincare, cu metode moștenite de la mama ei

Irina Shaik (38 de ani) este una dintre cele mai râvnite femei din lume și totodată una dintre…

Două producții românești, selectate la Festivalul de Film de la Cannes

”Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu, și documentarul ”NASTY”, despre viața și cariera…

Actrița Christina Hendricks (Mad Men) s-a măritat a doua oară

Actrița Christina Hendricks (48 de ani), cunoscută publicului mai ales datorită rolului Joan Harris din serialul de succes…

Milan Design Week – o experiență numită The Red Experience by Ploom

Sute de mii de amatori de artă și design, mii de instalații care de care mai interesante, sute…

Paris Hilton, primele fotografii cu fiica ei în vârstă de cinci luni

La cinci luni de la venirea pe lume a fiicei ei, Paris Hilton împărtășește cu publicul primele fotografii…

Horoscopul săptămânii 22-28 aprilie 2024

Astrologul Anca stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce surprize ne-au pregătit astrele! Berbec…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Teodora Meluță, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Artistul Călin Țopa, invitat să prezinte publicului instalația audio la Veneția, în expoziția de artă contemporană Personal Structures

La invitația Centrului Cultural European Italia (ECC-Italia), compozitorul și designerul de sunet Călin Țopa e prezent la Veneția,…

Taylor Swift și-a lansat un nou album- The Tortured Poets Department

Taylor Swift (34 de ani) nu ia nicio pauză și lansează cel de-al 11-lea ei album de studio,…