Alina Burlacu ∙ March 10, 2020 ∙ 5 min read

steampod

Pentru a obţine un look perfect menţinând sănătatea şi strălucirea părului, ai nevoie de cele mai performante instrumente şi produse de coafare. Răzvan Dobrescu, ambasador L’Oréal Professionnel,  îţi explică tot ce trebuie să ştii despre noul Steampod 3.0.

 

Toate femeile își doresc o coafură impecabilă, de durată, dar în privința părului foarte puține dintre noi avem norocul să ne bucurăm de o podoabă capilară care să ne permită afișarea nonșalantă a acelui I woke up like this. De cele mai multe ori, să obținem singure ceea ce ne dorim este o misiune imposibilă. Și, pentru ca provocarea să fie completă, cele cu părul ondulat îl vor drept, iar cele cu părul natural drept ar da orice să se bucure de mișcarea valurilor mării în păr. Iar asta se întâmplă aproape zi de zi. Dacă vorbim și de schimbările de culoare pe care ni le dorim și de cele de styling impuse de marii trendsetteri în show-urile capitalelor internaționale ale modei, efortul de a menține părul sănătos, cu un luciu natural perfect nu e deloc la îndemâna oricui. O programare la salon este varianta ideală, însă chiar și așa, ne dorim ca timpul petrecut acolo să fie cât mai mic pentru a ne permite să jonglăm cu toate task-urile zilei. Cele mai în vogă hashtaguri ale momentului – #koreanwave, #funwari, #japanesewave, #glossyhair, #richgirlhair, #swaves, #glamwaves, #curlsfordays, #beachwaves – ne fac să visăm la părul perfect și scot la iveală talentul și pasiunea stiliștilor pentru un look desăvârșit. Iar atunci când aceștia au la îndemână și cel mai performant instrument pentru coafare, rezultatele sunt excepționale și extrem de rapid obținute. Exact ce ne dorim!

ATUURILE NOULUI  STEAMPOD 3.0

Este momentul să descoperi magia celui mai performant instrument de îndreptare și ondulare a părului.

Răzvan Dobrescu, ambasador L’Oréal Professionnel

Răzvan Dobrescu, ambasador L’Oréal Professionnel

„Luciul este elementul cheie când coafezi cu noua placă profesională de styling Steampod 3.0. De fapt, strălucirea firului de păr ne arată de la început cât de sănătos sau de degradat este firul de păr. Fie că îndreptaţi firul de păr, fie că îl faceţi ondulat, wavy, grație tehnologiei noului Steampod 3.0 elasticitatea părului crește iar rezultatul final este cel dorit: o coafură impecabilă și un păr cu aspect lucios, sănătos. În plus, coafura se menţine mai mult timp, iar un alt atu al acestei noi tehnologii este efectul anti-umiditate”, argumentează Răzvan Dobrescu, ambasador L’Oréal Professionnel, Salon Yvonne.

 

CE ESTE NOU LA STEAMPOD 3.0?

Avantajele folosirii noului Steampod 3.0 nu se opresc doar la rezultatele obținute. Cu noua placă profesională de styling Steampod 3.0, părul este netezit de două ori mai repede și este cu 78% * mai puțin deteriorat. Firele rebele sunt îndreptate și disciplinate la mai puțin de 50º Celsius**. Controlul termic inteligent realizat de cele trei trepte de căldură este verificat automat pentru o folosire egală pe toate firele de păr. Grație designului cu 14% mai subţire și greutății reduse cu 37% faţă de versiunea Steampod 2.0, confortul este îmbunătăţit. Rezervorul de apă inclus oferă eleganță și o autonomie de coafare de până la 192 metri de păr. În plus, cordonul rotativ pentru bucle ajută la o coafare mai rapidă, mai ușoară.

*vs. o placă obișnuită după 15 utilizări. **Steampod la 180°C vs. o placă obișnuită la 30°C

STYLING TIP

Părul trebuie să fie 100% uscat înainte de coafare şi se foloseşte întotdeauna Steampod 3.0  cu apă demineralizată.

 

COAFURI ÎN TENDINŢE PAS CU PAS

Firele rebele, părul cârlionțat sau perfect drept opun o rezistență mai mare la transformările realizate prin styling. În egală măsură, părul deteriorat, decolorat, supus frecvent transformărilor chimice și mecanice are nevoie de mai multă atenție și protecție. Cu cea mai performantă placă profesională de styling, Steampod 3.0, și cu produsele pentru netezire și reparare pe bază de keratină din plante, Steampod Cremă activatoare pentru păr gros și Lapte activator pentru păr fin, acum este mai ușor să obții coafurile dorite. Răzvan Dobrescu, ambasador L’Oréal Professionnel, explică pașii care trebuie urmați.

 

MESSY SHORT HAIR LOOK CU STEAMPOD 3.0

BEFORE

PASUL 1:   Pregătirea părului. Începe cu șamponarea părului, urmată de aplicarea unei cantități mici pe lungimi și vârfuri, pe părul umed, a Laptelui pentru netezire și reparare pe bază de keratină din plante. Usucă părul complet cu un instrument cu aport de căldură.

PASUL 2:   Coafarea. Coafează părul  cu Steampod 3.0. Secționează unde este nevoie.

PASUL 3:  Finisarea. Aplică produsul de styling pentru finisare.

 

AFTER

 

 

LONG LASTING WAVE LOOK CU STEAMPOD 3.0

BEFORE

PASUL 1:  Pregătirea părului. Începe cu șamponarea părului, urmată de aplicarea unei cantități mici pe lungimi și vârfuri, pe părul umed, a Laptelui pentru netezire și reparare pe bază de keratină din plante. Usucă părul complet cu un instrument cu aport de căldură.

PASUL 2:   Coafarea. Coafează părul cu Steampod 3.0. Secționează unde este nevoie.

PASUL 3:  Finisarea. Aplică produsul de styling pentru finisare.

AFTER

Foto: PR.

Related Posts

Get the Look: Old Money Hair

Există old money hair? Se pare că da. Am investigat și scris ce înseamnă acest trend, cum îl…

STAY HEALTHY, STAY YOUNG la Alma Health & Spa Retreat

În fiecare zi, încercăm să le facem pe toate. Alergăm între proiecte și zeci de responsabilități cotidiene, astfel…

8 trucuri pentru un masaj facial eficient

Producția de colagen încetinește dramatic după 25 de ani, așadar, fără nicio urmă de îndoială, trebuie să îți…

Skincare Trends 2024: îngrijirea hormonală a pielii

Îngrijirea hormonală a pielii va fi una dintre „tendințele de top” în skincare, în 2024. Conform WGSN, în…

Strălucește din interior cu Doppelherz Kollagen Beauty Plus!

Fiecare femeie merită să-și îmbrățișeze frumusețea naturală, iar Doppelherz Kollagen Beauty Plus este soluția perfectă pentru a aduce…

Dwayne „The Rock” Johnson, creator de produse de îngrijire a pielii pentru bărbați

La imaginea de luptătorul profesionist dur, anulată de comediile în care a jucat și de contul personal de…

Cum își menține Anne Hathaway tenul luminos

Talentata actriță de la Hollywood este celebră pentru rutina ei foarte riguroasă de îngrijire a pielii. Iar rezultatele…

5 greșeli care anulează efectele serumurilor pentru îngrijirea tenului

Ții la rutina ta de îngrijire a pielii, la produsele pe care le folosești și îți faci timp…

Parfumul McDonald’s, înghețata Vuitton. A spus cineva plăceri vinovate?

Din când în când branduri celebre de modă sau de beauty ne captează atenția cu unele colaborări excepționale…

Cabina Douglas SPA, noul concept al răsfățului

În luna răsfățului feminin, echipa A List s-a bucurat de consultanța premium și de ședințele de îngrijire efectuate…