Andreea Leta ∙ December 24, 2023 ∙ 4 min read

Fie că te afli în categoria celor care așteaptă Craciunul tot anul, fie că ești în tabăra Grinch, un lucru e cert – la masa de sărbătoare trebuie să te îmbraci! Iată câteva ținute de pe marile podiumuri care îți vor servi ca inspirație anul acesta. 

Când spui „masa de Crăciun”, de cele mai multe ori spui „familie”, însă asta pentru mulți dintre noi vine și cu o oarecare presiune la pachetul ambalat frumos, cu fundiță, desigur. Acele rude pe care poate că nu le-ai văzut de anul trecut, acea mătușă cu întrebări indiscrete, fratele mai mare și mult mai tare, nu știm cum e la tine, dar la noi masa de Crăciun presupune un outfit special! Așa că anul acesta ne-am gândit să venim un pic în ajutortul surorilor care fac parte din grupul celor care de abia așteaptă să scape cu stil de toate obligațiile, ca să ajungă din nou în confortul propriului cămin, cu o felie de cozonac și cu un ceai aromat. Cum nu poți merge la masă chiar în halatul tău de mătase și în papucii pufoși, ei bine… 

Silky vibes

Ce porți la masa de Crăciun? Ținute de pe marile podiumuri, pentru diverse situații mai mult sau mai puțin amuzante
Hermes, Gucci, Dolce&Gabbana

…nu înseamnă că nu poți alege fina textură prin alte piese. Contrastul dintre mătase și un material precum cașmirul, este ultra stylish, mai ales dacă optezi pentru un look monocromatic, care să pună în valoare această combinație. Un alt mod prețios de a purta mătasea, este alături de catifea, astfel că poți alege o cămașă albă și o fustă bordo, pentru a rămâne, totodată, în spiritul sărbătorilor. Iar dacă se întâmplă să fii single și anul ăsta, mergi pe cai mari la masa de Crăciun, purtând o rochie ultra senzuală dintr-un material care se va undui perfect pe toate formele tale. 

Do it for the kids 

Ce porți la masa de Crăciun? Ținute de pe marile podiumuri, pentru diverse situații mai mult sau mai puțin amuzante
Anna Sui, Antonio Marras, Burberry

Nu ezita să abordezi o ținută de tip school girl atunci când mergi în sânul familiei. Dacă ești unica fiică sau cea mai mică soră a unui triumvirat, un sarafan ecosez sau un costum în stilul uniformelor, vor stoarce eventual și o lacrimă pe lângă exclamația pe care nimeni nu vrea să o audă niciodată – „Ce-au trecut anii!” Iar dacă te simți un pic mai matură zilele astea, poartă un look college. Dar Gossip Girl college, ofc, cu tocuri și cu o super geantă. Păstrează cromatica specifică momentului sau mizează pe roz. Mult roz! doar e culoarea lui 2023.

Cozyness overload

Ce porți la masa de Crăciun? Ținute de pe marile podiumuri, pentru diverse situații mai mult sau mai puțin amuzante
Chanel, Awake, Coach

Nimic nu spune „Crăciun” mai tare și mai clar decât un outfit cozy. Poți purta o rochie-maletă croșetată, dintr-un blend plăcut de lână și cașmir, într-o nuanță aprinsă de roșu, clar, am stabilit că suntem în spiritul sărbătorii. Dar poți opta și pentru un look boho, care vorbește un pic și despre pasiunea pentru festivaluri, nu doar despre Xmas, purtând o rochie de vară peste un pulover și peste o pereche de colanți tot roșii.

It’s still a man’s world 

Ce porți la masa de Crăciun? Ținute de pe marile podiumuri, pentru diverse situații mai mult sau mai puțin amuzante
Antonio Marras, Elie Saab, Emporio Armani

Costumul masculin continuă să facă furori în rândul doamnelor și domnișoarelor pentru că, adevărul fie spus, aceste piese le vin extraordinar! Fie că optezi pentru o variantă clasică, fie că mergi pe o reinterpretare stylish, nu ezita să porți un look masculin chiar la masa de Crăciun. 

Foto: hepta.ro

Related Posts

Star style: Emily Blunt, prin Prada până la stele 

Emily Blunt este una dintre actrițele care, cu fiecare ecranizare, surprind atât prin complexitatea interpretării, cât și prin…

Obiecte din garderoba personală a lui Vivienne Westwood vor fi scoase la licitație

O parte din garderoba legendarei creatoare de modă Vivienne Westwood vor fi scoase la licitație de casa Christie’s…

Marian Pălie, curatorul secțiunii de fashion RDW 2024: „Designerii români au devenit recunoscuți pentru inovație, creativitate și calitate”

19 proiecte de fashion vor face parte din expoziția centrală Romanian Design Week 2024, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor…

Outfits of the week: Cele mai cool ținute purtate de celebritățile internaționale

O nouă săptămână, o nouă serie de poze și un anotimp care pare că devine o provocare din…

Anya Taylor-Joy, Diane Kruger și Naomi Watts, printre vedetele de la cea mai recentă prezentare Dior

Cea mai recentă colecție a casei de modă Dior, pentru sezonul toamnă 2024, a fost prezentată la Brooklyn…

Un nou magazin Victoria’s Secret te așteaptă în Mega Mall, București, cu o nouă colecție: Body by Victoria

Veștile bune circulă repede! Iar primăvara aceasta avem încă un motiv de bucurie. Victoria’s Secret, liderul în retail…

Margot Robbie, Jessica Chastain, Olivia Wilde, strălucitoare la un eveniment dedicat științei

Numeroase vedete s-au grăbit să răspundă afirmativ invitației unui eveniment aparte, dedicat nu filmului sau modei, ci științei,…

Iutta și Muze Concept vă așteaptă la Alist Designers Boutique, toată luna aprilie (VIDEO)

Alist Designers boutique găzduiește acum două branduri care îți vor readuce zâmbetul pe buze prin detaliile ce definesc…

Roberto Cavalli a încetat din viață la 83 de ani

Roberto Cavalli a încetat din viață seara trecută, la 83 de ani. Desginer vestimentar și inventator al unei…

Cele mai apreciate prezențe de la Fashion Trust US Awards

Vedetele nu spun niciodată nu unei invitații la un eveniment de fashion și acceptă orice ocazie prin care…