Monica Cismaru ∙ February 14, 2024 ∙ 3 min read

Catrinel Marlon (38 de ani), fost model și actuală actriță și regizoare, traversează una dintre cele mai faste perioade ale vieții ei. Vedeta așteaptă cel de-al doilea copil, care se va naște peste câteva luni, iar primul ei proiect regizoral, filmul ”Girasoli”, a avut premiera la Tornio Film Festival la sfârșitul anului trecut. ”Girasoli” este primul lungmetraj regizat de Catrinel Marlon, pe numele adevărat Catrinel Menghia, filmul fiind produs de partenerul ei, Massimiliano di Lodovico.

Recent, Catrinel Marlon și-a afișat sarcina avansată la o gală caritabilă de la Roma- Together For a Cure, de la Tiburtina Studios. Catrinel Marlon radiază de fericire și a impresionat asistența într-o rochie neagră, din paiete, care îi evidenția sarcina. Catrinel Marlon și Massimiliano di Lodovico mai au o fiică, Caroline Leon, în vârstă de cinci ani.

catrinel marlon

”Girasoli” (Flarea Soarelui) , filmul regizat de Catrinel și filmat în Italia, spune povestea adevărată a Luciei și a Annei, doua femei aflate la un azil de boli mintale- S. Therese of Lisieux. Povestea urmărește și parcursul doctoriței Marie D’amico, cea care va încerca s-o salveze pe Lucia de la atrocitățile din azilul-închisoare. Scenariul filmului este semnat de Catrinel Marlon, de Francesca Nozzolilo și de Heidrun Schleef, iar rolurile principale sunt interpretate de Gaia Girace, Monica Guerritore și de Pietro Ragusa.

”Girasoli” a avut premiera mondială în noiembrie 2023, la Torino Film Festival, un eveniment dedicat femeilor. Catrinel Marlon a povestit pentru www.filmfestivals.com cum ideea realizării filmului i-a venit în timpul pandemiei și, inițial, ”Girasoli” s-a dorit a fi un scurtmetraj, dar apoi s-a transformat în lungmetraj, datorită subiectului complex abordat.

Povestea conturată în ”Girasoli” este inspirată și de experiențele trăite de Catrinel în copilărie, când, la vârsta de trei ani, a fost înscrisă la cămin de părinții ei, unde stătea de luni până vineri și era luată acasă doar în weekenduri. Catrinel s-a născut la Iași, în 1986, iar pe acea vreme, în comunism, încă funcționau astfel de instituții în România. O altă experiență care a inspirat-o pe Catrinel a fost moartea bunicului ei, lângă al cărui pat de moarte s-a aflat mătușa lui Catrinel, lucru ce a marcat-o pe cea din urmă întreaga viață. Mătușa regizoarei a ajuns într-un final la un sanatoriu, iar singura care era primită în vizită de mătușă era Catrinel.

”Girasoli” are mai multe straturi narative – în primul rând, prezintă povestea de dragoste dintre cele doua femei, Lucia și anna. Lucia suferă de tulburari mintale, iar Anna, o fată săracă, crescuta într-o mânăstire catolică, lucrează la azil, dar nici ea nu se bucură de libertate. Apoi, povestea prezintăa și prieteniile legate intre copiii de la azil, care, în ciuda lipsei dragostei părintești, reușesc să manifeste dragoste și compasiune, iar transformarea lor este aseamănată cu felul în care floarea soarelui se deschide la lumină, de unde și titlul filmului.

”Girasoli” a fost lansat în preajma Zilei internaționale dedicată eliminării violenței împotriva femeilor.

Foto: Hepta

Related Posts

5 lucruri pe care nu le știai despre Lady Gaga

Lady Gaga împlinește pe 28 martie 38 de ani, ocazie cu care trecem în revistă câteva lucruri mai…

5 nuvele care să-ți retrezească cheful de citit

Iată câteva sugestii de lectură, câteva nuvele care să-ți reamintească de ce îți place să citești și de…

Hugh Grant schimbă actoria cu politica?

Într-un interviu acordat Entertainment Weekly,  actorul britanic Hugh Grant a recunoscut că s-a gândit să se implice într-o…

Diana Ross, la 80 de ani

Legendara cântăreață Diana Ross a împlinit pe 26 martie venerabila vârstă de 80 de ani, iar fiica ei,…

4 trucuri să renunțăm la dulce

Gustul zahărului ne face corpul să elibereze endorfine, oferindu-ne o senzație de calm și de relaxare. Adevărata problemă…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu ceea ce este nou în zona de beauty, fashion…

Lucien Laviscount, vedeta din Emily in Paris, centaur în videoclipul Shakirei

Lucien Laviscount, interpretul personajului lui Alfie, din serialul Emily in Paris, este protagonistul celui mai nou videoclip lansat…

Scarlett Johansson ar putea fi noua vedetă din Jurassic World

Scarlett Johansson (39 de ani) ar fi vedeta care preia rolul principal din noua producție a seriei Jurassic…

Meghan Markle se lansează pe piața de beauty și de lifestyle

Meghan Markle intră cu arme și bagaje pe piața de beauty și de lifestyle cu brandul său recent…

Top 10 cel mai bine plătiți influenceri, în 2024

Cine sunt cel mai bine plătiți influenceri, în 2024, care încasează între 3.234.000 și 1.763.000 de dolari pe…