Monica Cismaru ∙ March 23, 2023 ∙ 4 min read

Brooke Shields (57 de ani) urmează trendul vedetelor care își lansează documentare autobiografice, după modelul Selenei Gomez și al Pamelei Anderson. Actrița va spune povestea propriei ei sexualizări și obiectificări încă din copilărie în documentarul Pretty Baby, care va avea premiera pe 3 aprilie.

”Mi-am petrecut întreaga viață încercând să mulțumesc alți oameni”, spune celebra actriță în teaserul producției.

”Mi-am petrecut viața în slujba altora și făcând ceea ce au vrut alții. Într-un final, am ajuns să mă întreb pe mine însămi cine aș putea să devin odată ce nu voi mai permite acest lucru”. Aceasta este tema documentarului Pretty Baby: Brooke Shields, în care este prezentat parcursul și ascensiunea modelului și actriței, care s-a lansat încă din fragedă pruncie în lumina reflectoarelor. Filmul este realizat de Lana Wilson, cea care și-a pus semnătura și pe documentarul lui Taylor Swift, Miss Americana.

brooke shields pretty baby
Brooke Shields, în 1992

Titlul documentarului lui Brooke Shields este preluat din controversatul film omonim din 1978, regizat de Louis Malle, în care actrița a jucat pe când avea doar 12 ani, în rolul unui fete prostituate dintr-un cartier rău-famat din New Orleans, în 1917.

Pe lângă subiectul delicat prezentat în film, producția a fost criticată și din cauza scenelor nud în apare Brooke Shields și în care se sărută cu un actor adult.

În 1985, alături de Kenny Rogers și de Michael Jackson, cu care a fost bună prietenă

Documentarul pătrunde în procesul de producție al filmului Pretty Baby, dar aruncă o privire de ansamblu și asupra întregii cariere a lui Brooke Shields și a felului în care aceasta a suferit de o sexualizare vremelnică – iar toate acestea reflectă felul în care tinerele femei erau perecupte în America în acea perioadă, de la sfârșitul anilor 70.

Filmul oglindește societatea care obiectifica femeile și tinerele fete, iar povestea lui Brooke Shields evidențiază pericolele obținerii unui capital de celebritate într-o lume ostilă. De asemenea, producția arată felul în care actrița și-a perceput notorietatea și imaginea, dar și conflictul iscat între aspectul personal și profesional al vieții ei.

Pretty Baby prezintă, de asemenea, și relația complicată dintre Shields și mama ei, Teri Shields, care era și managerul ei.

brooke shields pretty baby

Cariera lui Brooke a început efectiv la vârsta de 11 luni, când a apărut în reclame la tv și în presă și a luat amploare maximă după ce a jucat în filme precum Laguna Albastră sau Endless Love, dar și în celebrele reclame Calvin Klein, în care poza în ipostaze provocatoare, în timp ce spunea ”Nimic nu stă între mine și blugii mei Calvin Klein”. Pe măsură ce imaginea ei devenea din ce în ce mai cunoscută, Shields a fost nevoită să învețe să se detașeze și să-și ia, într-un final, o pauză din lumina reflectoarelor, pentru a merge la facultate. După finalizarea studiilor, actrița a revenit în peisajul Hollywood-ului ca un adult responsabil.

Brooke Shields, alături de fiica ei cea mare, Rowan Francis

Brooke Shields a fost căsătorită pentru doi ani cu tenismentul Andre Agassi, între 1997 și 1999, iar după divorț, Shields s-a recăsătorit cu scenaristul Chris Henchy, în 2001, cu care are două fiice – Rowan Francis (19 ani) și Grier Hammond (16 ani).

Foto: Hepta

Related Posts

5 lucruri pe care nu le știai despre Lady Gaga

Lady Gaga împlinește pe 28 martie 38 de ani, ocazie cu care trecem în revistă câteva lucruri mai…

5 nuvele care să-ți retrezească cheful de citit

Iată câteva sugestii de lectură, câteva nuvele care să-ți reamintească de ce îți place să citești și de…

Hugh Grant schimbă actoria cu politica?

Într-un interviu acordat Entertainment Weekly,  actorul britanic Hugh Grant a recunoscut că s-a gândit să se implice într-o…

Diana Ross, la 80 de ani

Legendara cântăreață Diana Ross a împlinit pe 26 martie venerabila vârstă de 80 de ani, iar fiica ei,…

4 trucuri să renunțăm la dulce

Gustul zahărului ne face corpul să elibereze endorfine, oferindu-ne o senzație de calm și de relaxare. Adevărata problemă…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu ceea ce este nou în zona de beauty, fashion…

Lucien Laviscount, vedeta din Emily in Paris, centaur în videoclipul Shakirei

Lucien Laviscount, interpretul personajului lui Alfie, din serialul Emily in Paris, este protagonistul celui mai nou videoclip lansat…

Scarlett Johansson ar putea fi noua vedetă din Jurassic World

Scarlett Johansson (39 de ani) ar fi vedeta care preia rolul principal din noua producție a seriei Jurassic…

Meghan Markle se lansează pe piața de beauty și de lifestyle

Meghan Markle intră cu arme și bagaje pe piața de beauty și de lifestyle cu brandul său recent…

Top 10 cel mai bine plătiți influenceri, în 2024

Cine sunt cel mai bine plătiți influenceri, în 2024, care încasează între 3.234.000 și 1.763.000 de dolari pe…