Monica Cismaru ∙ July 25, 2022 ∙ 2 min read

Una dintre cele mai îndrăgite comedii romantice ale tuturor timpurilor, Bridget Jones’ Diary (Jurnalul lui Bridget Jones), revine cu partea a patra. Se pare că producătorii lucrează de ceva timp în secret la continuarea aventurilor lui Bridget Jones, interpretată magistral de Renée Zellweger.

Renée Zellweger ( 53 de ani) revine într-unul dintre cele mai apreciate roluri ale sale, iar de data aceasta, o vom putea vedea în ipostaza de mamă. Ultima producție din seria Bridget Jones – Bridget Jones’ Baby, a fost lansată în urmă cu șase ani, iar atunci, personajul aștepta un copil și încerca să-și dea seama cine este tatăl.

Potrivit zvonurilor preluate de presa britanică, se pare că la scrierea scenariului contribuie și Helen Fielding, autoarea romanului Bridget Jones’ Diary, cel care a inspirat crearea seriei de filme de succes. În cel de-al patrulea Bridget Jones, vom putea urmări povestea experienței de mamă a personajului, alături de fiul ei.

bridget jones

”Producătorii au știut dintotdeauna că mai e loc pentru încă un sequel, pentru încă o poveste captivantă, iar acum se pare că e timpul potrivit ca povestea să fie spusă. Vor fi trecut șapte sau opt ani de la ultimul film din serie când noua producție se va lansa pe marile ecrane, iar fanii vor fi foarte nerăbdători să afle ce s-a mai întâmplat. E un clasic britanic”, spun sursele citate de presă.

În ultima ecranizare Bridget Jones, reiese că avocatul Mark Darcy (Colin Firth) este tatăl copilului lui Bridget Jones, și nu fermecătorul Jack Qwant, interpretat de Patrick Dempsey. În BJ 3 au mai jucat Jim Broadbent, Emma Thompson, Celia Imrie și Ed Sheeran. Hugh Grant n-a mai apărut în partea a treia, dar se pare că producătorii îl așteaptă cu brațele deschise în partea patra, chiar dacă personajul său a murit.

Related Posts

5 lucruri pe care nu le știai despre Lady Gaga

Lady Gaga împlinește pe 28 martie 38 de ani, ocazie cu care trecem în revistă câteva lucruri mai…

5 nuvele care să-ți retrezească cheful de citit

Iată câteva sugestii de lectură, câteva nuvele care să-ți reamintească de ce îți place să citești și de…

Hugh Grant schimbă actoria cu politica?

Într-un interviu acordat Entertainment Weekly,  actorul britanic Hugh Grant a recunoscut că s-a gândit să se implice într-o…

Diana Ross, la 80 de ani

Legendara cântăreață Diana Ross a împlinit pe 26 martie venerabila vârstă de 80 de ani, iar fiica ei,…

4 trucuri să renunțăm la dulce

Gustul zahărului ne face corpul să elibereze endorfine, oferindu-ne o senzație de calm și de relaxare. Adevărata problemă…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu ceea ce este nou în zona de beauty, fashion…

Lucien Laviscount, vedeta din Emily in Paris, centaur în videoclipul Shakirei

Lucien Laviscount, interpretul personajului lui Alfie, din serialul Emily in Paris, este protagonistul celui mai nou videoclip lansat…

Scarlett Johansson ar putea fi noua vedetă din Jurassic World

Scarlett Johansson (39 de ani) ar fi vedeta care preia rolul principal din noua producție a seriei Jurassic…

Meghan Markle se lansează pe piața de beauty și de lifestyle

Meghan Markle intră cu arme și bagaje pe piața de beauty și de lifestyle cu brandul său recent…

Top 10 cel mai bine plătiți influenceri, în 2024

Cine sunt cel mai bine plătiți influenceri, în 2024, care încasează între 3.234.000 și 1.763.000 de dolari pe…