Monica Cismaru ∙ January 11, 2024 ∙ 5 min read

Aris Eram a făcut echipă cu sora lui mai mare, Alexia Eram, la emisiunea-concurs America Express, de la Antena 1. Cei doi au impresionat publicul și au devenit în scurt timp unii dintre favoriții la câștigarea marelui premiu. Chiar dacă trofeul a mers către altă echipă, formula Aris-Alexia Eram a câștigat inimile telespectatorilor și un imens capital de popularitate. În cele ce urmează, Aris, mai puțin vizibil până la participarea la emisiune decât sora lui, Alexia, ne povestește ce a învățat din toată această experiență și cât de mult l-a apropiat această aventură de sora lui.

aris alexia eram

Aris, ce ai învățat despre tine însuți în urma participării la America Express?

Ce am descoperit și mi-a întărit încrederea în mine în această aventură este că am reușit să fac ce mi-am propus, adică, în general, înainte de a fi pus într-o astfel de situație îți spui că ai face orice, ai mânca orice, ai face tot ca să câștigi, dar nu știi sigur niciodată dacă chiar ai putea să faci toate aceste lucruri până când nu ești față în față cu ele. Iar În America Express am reușit să fac tot ce mi-am propus. Atât eu cât și Alexia nu ne-am ferit de niciun obstacol care ne-a apărut în cale.

Cât de apropiat erai de sora ta, Alexia, înainte de America Express și cum sunteți acum?

Când eram mici stăteam destul de mult împreună, dormeam câteodată chiar în același pat, mergeam în vacanțe împreună și aveam activități împreună, dar, odată cu plecarea la facultăți, Alexia întâi și apoi eu, nu am mai petrecut mult timp împreună și nici nu ne sunam atât de des. Aș zice că, în ultimii șase ani, ne cam detașaserăm unul de celălalt, și nu în sensul rău, ci ca o normalitate a vârstei și a preocupărilor. Iar această experiență ne a reunit într-adevăr. Și nu oricum, ci foarte tare.

aris alexia eram

Ați interacționat în situații excepționale, pe care nu le puteați trăi acasă – În ce mod v-ați surprins unul pe celălalt?

Alexia chiar m-a surprins, fiindcă până și eu mă gândeam că ar putea să aibă niște mofturi, privind igiena și confortul. Și ce m-a mai surprins și mi-a plăcut foarte mult la ea este că mi-a demonstrat că este într-adevăr o luptătoare, care nu are fițe când vine vorba de un concurs. Putea să doarmă oriunde și să treacă prin orice. Și dacă ni s-ar fi spus că trebuie sa dormim în balegă de vacă, ea era gata (râde).

Aris, ce ai învățat tu de la Alexia – la America Express?

Că nu trebuie să te grabești tot timpul și că trebuie să te gândești de două ori înainte să faci ceva.

aris alexia eram

Care e cea mai importantă lecție învățată de voi în urma participării la America Express?

Una dintre cele mai importante lecții pe care le am învățat ar fi să apreciez tot ce am și să nu mă plâng în fața unor probleme mici pentru că de cealaltă parte a lumii sunt oameni care trăiesc în niște condiții inimaginabile și tot te primesc în casă și îți oferă din puținul pe care îl au, cu zâmbetul pe buze.

Cu ce gânduri ați plecat în această călătorie-provocare și cu ce mindset v-ați întors?

Eram foarte entuziasmat, dar în același timp îmi era și puțină frică de cum vom reacționa în fața probelor pe care le vom avea. Și mi se pare că această experiență m-a maturizat foarte mult și mi-a deschis ochii spre o lume complet diferită de cea în care m-am născut și ne-a arătat că putem trece peste orice obstacol dacă avem un țel.

Aris, e ceva ce n-ai avut curaj până acum să-i spui, s-o întrebi pe sora ta?

Alexia, calmează-te! 

aris alexia eram

Ce calitate ați împrumuta unul de la celălalt? 

Eu aș vrea să învăț de la Alexia cum să mă concentrez când trebuie să citesc cu atenție ceva și să fiu atent când am ceva de căutat. 

În ce mare aventură ați mai pleca în viitor, ca o echipă? 

În America Express All-Stars, dacă s-ar face vreodată, și în orice alte aventuri profesionale.

Foto: Arhiva personală

Related Posts

Taylor Swift și-a lansat un nou album- The Tortured Poets Department

Taylor Swift (34 de ani) nu ia nicio pauză și lansează cel de-al 11-lea ei album de studio,…

Marian Pălie, curatorul secțiunii de fashion RDW 2024: „Designerii români au devenit recunoscuți pentru inovație, creativitate și calitate”

19 proiecte de fashion vor face parte din expoziția centrală Romanian Design Week 2024, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor…

Julia Roberts, în următorul film al lui Luca Guadagnino

Regina comediilor romantice revine cu un nou proiect surprinzător, semnat de Luca Guadagnino, autorul recentului succes Challengers. Julia…

Se pregătește un nou serial marca Game of Thrones

Fanii serialului Game of Thrones au motive de bucurie, deoarece o nouă producție care are legătură cu acțiunea…

Jennifer Love Hewitt își lansează cartea de memorii, Inheriting Magic

Actrița Jennifer Love Hewitt (45 de ani) își lansează cartea de memorii Inheriting Magic, iar pe copertă apare…

UNDA lansează “Spring Dining Experience” un concept fresh, de primăvară, cu experiențe pentru toate simțurile

Restaurantul UNDA Open Cuisine revitalizează scena culinară din nordul Bucureștiului cu lansarea conceptului de “Spring Dining Experience”. Acest…

The Motans și Andra sunt noile voastre personaje preferate în videoclipul piesei ,,Înapoi în viitor”

V-a plăcut, v-a rămas pe buze, iar acum puteți urmări povestea de iubire a piesei ,,Înapoi în viitor”,…

Care sunt cele mai căutate destinații în 2024?

Îți prezentăm topul celor mai căutate destinații din 2024, potrivit rezultatelor comunicate de platforma de turism Airbnb. La câțiva…

Victoria Beckham, la 50 de ani – Iată 12 lucruri mai puțin cunoscute despre vedetă

Victoria Beckham împlinește pe 17 aprilie vârsta de 50 de ani. Fosta componentă Spice Girls, actual antreprenor și…

Cine a fost partenera lui Roberto Cavalli- Modelul suedez Sandra Nilsson (38 de ani)

Celebrul creator de modă italian Roberto Cavalli a decedat pe 12 aprilie, la vârsta de 83 de ani,…