A List Magazine ∙ September 4, 2021 ∙ 3 min read

Toamna calendaristică a început, iar, odată cu noul sezon, se schimbă și opțiunile pe care le avem în materie de alimente sănătoase. Nutriționistul italian Gianluca Mech ne spune ce putem introduce în alimentația de zi cu zi pentru a avea un sistem imunitar puternic, iar ot organismul să funcționeze la nivel optim.

Important de știut este să optăm pentru alimente cât mai aproape de starea lor naturală, proaspete sau gătite, după caz, și le excludem pe cele procesate din magazine. Mulți oameni cad în capcană crezând că toamna și iarna nu mai au acces la alimente proaspete și se refugiază în produse procesate din comerț.

De exemplu, pentru o inimă sănătoasă, cu un nivel optim de colesterol sănătos, limităm grăsimile saturate, de origine animală, cum ar fi carnea roșie și brânza, la cel mult 9 grame pe zi. Pentru o tensiune arterială optimă, nu trecem de 1.500 de miligrame de sodiu pe zi, gătind mesele acasă și limitând alimentele procesate. Fibrele joacă un rol important în menținerea sănătății inimii. Consumați fructe, legume, cereale integrale și leguminoase pentru a atinge obiectivul de cel puțin 28 de grame de fibre pe zi”, spune nutriționistul.

Pentru buna funcționare a întregului organism, toamna și în anotimpul rece, nutriționistul recomandă următoarele opțiuni:

“Ce alimente să alegem:

Sursă de grăsimi sănătoase: Somon, pește, nuci, semințe, avocado și ulei de măsline

Fructe și legume de sezon: mere, pere, prune, gutui, roșii, morcovi, conopidă, sfeclă, ciuperci, cartof dulce, dovlecei.

Leguminoase: Fasolea și lintea sunt o sursă excelentă de fibre, care reduc absorbția grăsimilor și ne menține colesterolul scăzut. În plus, sunt o sursă bună de proteine: încercați să le folosiți în locul cărnii de câteva ori pe săptămână. Dacă achiziționați fasole conservată, căutați opțiuni cu conținut scăzut de sodiu și clătiți-o înainte pentru a reduce sarea. Soia și lintea mai sunt alte opțiuni.

Cereale integrale: ovăz, quinoa, orz, orez brun, pâine integrală. Acestea sunt mai bogate în fibre și substanțe nutritive decât cerealele rafinate, cum ar fi făina albă și orezul alb.

Pește: somonul și tonul sunt deosebit de sănătoși, deoarece au un conținut ridicat de acizi grași omega-3, grăsime sănătoasă care ajută la menținerea nivelului de colesterol într-un interval optim.

Condimente: puteți îmbogăți gustul mâncărurilor cu  ghimbir, curcuma, scorțișoară, rozmarin, cimbru, busuioc sau mărar.

Ce alimente sunt de evitat 

Grăsimi saturate: untul, brânza, carnea roșie și lactatele bogate în grăsimi. Consumate în exces, vor crește colesterolul și determină formarea mai multor plăci în arterele noastre.

Grăsimi trans: ele pot fi prezente în produse de patiserie (pateuri, plăcinte, foietajuri, aluaturi), de cofetărie (biscuiți, prăjituri), în produse de tip fast food, margarină, produse prăjite în ulei și în cele ambalate precum chipsuri, tortilla, etc.

Cele care conțin sare: sarea poate fi prezentă în exces în alimente de la care nici nu ne așteptam. În general o găsim în alimentele procesate, în cele congelate sau care presupun preparare la cuptorul cu microunde. Bineînțeles, și în fast food și snaks-uri”, adaugă Gianluca.

Related Posts

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la MasterChef România – PRO TV

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV, la emisiunea care i-a consacrat, MasterChef România,…

Beneficiile postului pentru detoxifierea corpului și a minții

Postul este o practică sănătoasă, care susține în mod evident corpul în detoxifiere, iar dacă timpul, voința sau…

Miranda Kerr, despre planurile de a mai avea copii, după 4 nașteri

Modelul australian Miranda Kerr (40 de ani) a născut în luna februarie cel de-al patrulea fiu, botezat Pierre,…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Cristina Carp, Naționala Feminină de Fotbal

Dăm startul unui nou proiect, odată cu lansarea noului telefon OPPO Reno11 F 5G Dacă te-am întreba unde…

Horoscopul săptămânii 15-21 aprilie 2024

Astrologul Anca Stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce ne rezervă astrele în săptămâna…

Falafel verde – rețetă recomandată de Chef Adi Hădean

Falafelul verde este o îmbinare de arome cum doar în poveștile din ”1001 de nopți” mai găsești. Iată…

Casa Regelui Charles III din Viscri se redeschide pentru vizitare cu o nouă expoziție a fotografului britanic Barry Lewis

Casa din Viscri a Regelui Charles III s-a redeschis publicului pentru un nou sezon de vizitare.  Șura reconvertită…

Copii de vedete care își croiesc propria lor carieră artistică, în fața sau în spatele reflectoarelor

Copiii vedetelor calcă pe urmele părinților și aleg cariere artistice, fie ca se afla in lumina reflectoarelor sau…

Istoria fenomenală a succesului “Dragostea din tei”, reînviată recent de celebrul DJ David Guetta

Refrenul binecunoscutei melodii “Dragostea din tei”, lansată în urmă cu peste 20 de ani de trupa O-Zone, este…

Richard Gere, apariție rară alături de soția lui, mai tânără decât el cu 33 de ani

Richard Gere (74 de ani) și-a făcut una dintre rarele apariții zilele acestea la un eveniment caritabil din…