Filmul Breaking News, în regia Iuliei Rugină, ajunge pe marile ecrane din România din 29 septembrie, la zece ani distanță de la prima varian…
Toamna aceasta aduce schimbări importante pe micile ecrane. Posturile grupului PRO se rebranduiesc, iar de pe 28 august vom vorbi despre PRO…
Noi, oamenii, putem realiza lucruri remarcabile datorită creativității noastre. De la scriitori care alcătuiesc povești pline de intrigă și…
A dat o lucrare porcilor, ca o replică dată celor care susțin că orice obiect adus într-o galerie se transformă, automat, într-o operă de ar…
Look-uri care îți vor aduce o tonă de complimente Ai nevoie de un strop de inspirație de stil? Iată 8 idei de outfituri care îți vor atrage…
Săptămâna trecută, juriul a ajuns la un verdict în procesul de hărțuire sexuală deschis de Taylor Swift împotriva DJ-ului David Mueller. Ace…
Dacă săptămâna trecută am aflat care sunt actrițele care au câștigat cel mai bine în ultimul an (și nu, Jennifer Lawrence nu mai este pe pri…
În perioada 15 august – 17 septembrie, are loc cea de-a V-a ediție a evenimentului „Cinema în aer liber”. Cele mai bune filme ale anului vor…
Dacă în urmă cu zece ani, puține seriale se lăudau cu bugete de milioane de dolari (și salarii pe măsură pentru actori), explozia televiziun…
Stai lângă mine, cel de-al patrulea single lansat de pe noul album Vunk, Extrovertit, este prima colaborare a trupei cu Irina Rimes. „Înţe…
Una dintre piesele cele mai importante ale toamnei se anunţă a fi trench-ul. Pentru că vara încă nu şi-a încheiat socotelile cu noi, am înce…
Cum să ascunzi semnele unei nopți nedormite Dacă tocmai ai bifat o noapte albă ori dacă orele puține de somn au devenit o obișnuință, poți f…