SAG Awards 2018: cele mai frumoase look-uri de beauty de pe covorul roșu

Evenimentele red carpet de la Hollywood sunt mereu ocazia perfectă de a mai fura” câteva beauty tips de la staruri. Bineînțeles, gala de decernare a Premiilor SAG nu a făcut excepție – iată cele mai cool look-uri de beauty de pe covorul roșu, care merită reținute pentru a fi reproduse la următorul party:

Millie Bobby Brown

Pe lângă faptul că și-a accesorizat rochia Calvin Klein cu o pereche de teniși Converse All Star, Millie a mai adăugat câteva accente jucăușe – părul a fost prins la spate în două codițe legate cu panglici negre, iar machiajul a fost realizat în tonuri de roz. Pe unghii, echipa de beauty a lui Millie a aplicat un lac roz pal, peste care au fost trasate linii fuchsia. Super girly & fun, și un look perfect pentru date night!

Margot Robbie

#HairGoals – Părul lui Margot Robbie arată absolut senzațional! Coafura e necomplicată (un singur onduleu subtil la nivelul bărbiei) și îi încadrează perfect figura. Makeup-ul a fost realizat în nuanțe calde de maro – la fel de natural ca și coafura.

Kate Hudson

Era să nu o recunosc în fotografii pe Kate – tunsoarea pixie îi stă extrem de bine, iar rădăcinile mai închise la culoare arată foarte cool, pentru că dau un aer nonșalant întregului look. Makeup-ul e concentrat pe ochi, cu genele foarte accentuate cu mascara, iar buzele sunt naturale, conturate cu un gloss nude.

Tracee Ellis Ross

Machiajul lui Tracee e focalizat pe buze, care au fost conturate cu o nuanță aprinsă de roșu. Singurul alt element colorat din cadrul ținutei sunt cerceii (în același ton ca și rujul), pentru a lăsa să iasă în evidență outfitul all white.

Madeleine Brewer

Stilistul lui Madeleine a presărat și în păr și pe lobul urechii câteva perle, pentru a face legătura cu rochia actriței. Rujul oranj, deși sună drept o alegere riscantă în tandem cu părul roșcat, e o opțiune excelentă.

Saoirse Ronan

Poți obține look-ul lui Saoirse cu ajutorul unui strop de fard iridiscent sau chiar cu ajutorul unui iluminator cu irizații metalice. Tot ce mai trebuie e o tușă de ruj într-o nuanță roz și un pic de blush în obraji. Un look perfect pentru a fi asortat cu pastelurile primăverii.

Allison Williams

Coafura lui Allison e perfectă pentru când porți fie o rochie glamorous, fie un costum de inspirație masculină. Makeup-ul e mai pronunțat – atât ochii cât și buzele sunt accentuate, însă smoky eye-ul este realizat în nuanțe de maro pentru a nu fi foarte aspru. În plus, Allison poartă un trend foarte actual în materie de bijuterii – un cercel prins la jumătatea lobului urechii.

Foto: hepta.ro, Instagram

CITEȘTE ȘI:

SAG Awards 2018: Best dressed pe covorul roșu