Rodica Paléologue, despre frumusețe, stil și cariera de model

Într-o cameră de la etajul 1 al Palatului Bragadiru, departe de forfota mulțimii, Rodica Paléologue, îmbrăcată într-o rochie roz pal și deja coafată, își urma răbdătoare ritualul de make-up – dând din când în când mici indicații cu privire la nuanța rujului ori a creionului pentru contur –, cu care s-a obișnuit de șapte ani încoace, de când a devenit manechin senior. E aici pentru că urmează să vorbească într-un panel la Digital Divas 2018, unde e invitatul special al ediției. Primul lucru care-ți vine în minte când o vezi e că seamănă cu un personaj dintr-un film, fără să poți să spui exact cu cine. Mă salută zâmbind, îmi strânge mâna ferm, și-mi spune ea întâi că se bucură că mă cunoaște. Ironic cumva, pentru că eu venisem pregătită cu replica asta. Rodica Paléologue e o apariție. Cam asta ar spune oricine a văzut-o live. Și, deși am petrecut doar câteva minute discutând, a reușit să mă facă să-mi doresc în mod real să stau de vorbă cu ea mai mult, să o cunosc mai bine, așa cum probabil a tot făcut de-a lungul carierei cu mai toți oamenii pe care i-a întâlnit.

V-ați început cariera de model în 2011, care au fost primele schimbări pe care le-ați simțit atunci, imediat, foarte acut?

Am devenit și mai grăbită decât eram înainte. Am fost întotdeauna pe fugă, pentru că sunt o persoană destul de înceată, deoarece pregătesc totul, am impresia că drumul cel mai scurt este drumul pe care l-ai pregătit în prealabil. Și la examene făceam la fel, adică îmi făceam mai întâi planul, iar apoi mă apucam să scriu, nu schimbam nimic. Asta a fost cea mai mare schimbare – am devenit mai grăbită. Și pentru a face față celor două obligații profesionale – pentru că și asta e o obligație, nu este un capriciu, este destindere, dar nu este loisir –, am tăiat vacanțele, nu am mai plecat în vacanță de vreo 10 ani, nici iarna, nici vara.

Și alte schimbări au mai fost?

Da, sunteți singura căreia am să-i răspund. Am devenit mai naturală. Eu eram foarte rigidă, dar am devenit mai naturală, mai aproape de mine însămi și mi-am dezvoltat stima de sine. Datorită felului în care mă priveau ceilalți am început să înțeleg cine sunt și ce pot, am început să mă văd pe mine.

Vă raportați diferit acum la frumusețea dumneavoastră față de cum o făceați înainte? 

Tot timpul pentru mine frumusețea a însemnat „curat“, dar nu în sensul de igienă, ci să nu fie cu pete – adică în momentul în care suntem educați, cultivați, instruiți – sau toate împreună, ar fi de preferat, și includ aici și educația afectivă –, încep să apară și fizic semnele de frumusețe, ți se schimbă privirea, ochii sunt mai vii.

Legat de stilul personal, cum l-ați descrie?

Sunt o apariție. Sunt o persoană diferită. Am aflat asta pe la 10 ani, când mi-a spus-o un profesor, și de-atunci am încercat să-mi asum asta. Eu sunt un fel de expoziție temporară. În fiecare zi îmi pregătesc ținutele ghidându-mă în funcție de ce simt. Înainte, îmi pregăteam hainele de cu seară, dar aveam o garderobă mult mai redusă – aceasta s-a îmbogățit de-a lungul deceniilor și datorită faptului că eu nu mi-am schimbat niciodată silueta și am putut să păstrez hainele care mi-au plăcut de-a lungul timpului.

Ați copilărit în România. Care e cea mai memorabilă amintire din Bărăgan, pe care o activați când vi se face dor de casă?

Am una foarte puternică, despre care am vorbit și pe France Culture, în cadrul unei emisiuni literare. Un autor care scria la vremea aceea despre imaginația copiilor nefericiți mi-a cerut un interviu în care să povestesc despre imaginarul copilului din gulag, și-atunci mi-a venit în minte o amintire foarte dragă din Bărăganul nefericit al copilăriei mele fericite. Este și amintirea care m-a învățat ce înseamnă sublimul și care m-a inspirat să fac predoctoratul la Sorbona despre sublim. Este despre ciulinul din Bărăgan. Într-o zi, tata a venit cu un ciulin acasă. Aveam un fel de sobă care dădea în două camere pentru a le încălzi și eu alimentam focul – eram fiica cea mai mare – cu tulpini de porumb sau de floarea soarelui și când am băgat ciulinul în sobă, s-a ridicat și a ars instantaneu, jarul luând forma unui ciulin, iar în clipa următoare a căzut, ca și cum nu a existat vreodată. Și asta pentru mine a fost sublim.

Pe scurt, despre Rodica Paléologue

Are 60 de ani și, în prezent, e manechin senior la Paris. A defilat pentru Chanel, Louis Vuitton, pentru care a și jucat într-un scurtmetraj, alături de David Bowie.

Din 1990 a lucrat la Muzeul Luvru, dar și la Biblioteca Națională a Franței, unde, timp de 22 de ani, a fost coordonatoarea colecțiilor de carte în limba română.