Relația fiecărei zodii cu sportul și cu dieta

zodii sport dieta

Sunteți grumanzi și sedentari sau sunteți specialiști în alimentație sănătoasă și faceți mișcare constant? Vezi care e relația fiecărei zodii cu mâncarea și cu sportul, ce stil de viață le este caracteristic celor 12 componente ale zodiacului?

Berbec

Berbecii sunt binecuvântați cu o constituție fizică puternică și știu să-și asculte corpul. Mușchii lor se dezvoltă armonios, dar trebuie să aibă grijă să nu se suprasolicite la sala de sport. Având în vedere că sunt obișnuiți să consume multă energie, nu trebuie să-și facă griji în legătură cu creșterea în greutate.

Taur

Ai un metabolism dinamic, dar trebuie să ai grjiă ca starea emoțională negativă să nu se reflecte asupra digestiei. De asemenea, hormonii ar putea să-ți creeze probleme. Ai grijă să urmezi o dietă sănătoasă, evită zahărul și fă mișcare zilnic.

Gemeni

Ai o fire activă și ușor adaptabilă oricărei situații. Gemenii au de obicei membre lungi și constituție atletică, ceea ce îi ferește, de cele mai multe ori, de kilograme în plus. Știi ce trebuie să mănânci ca să rămâi într-o formă bună. Cu toate acestea, nu-ți place să gătești, de aceea există riscul de a mânca semipreparate, care nu sunt tocmai cea mai bună opțiune pentru un stil de viață sănătos.

Rac

Atitudinea ta de zi cu zi pare una nonșalantă, dar de fapt, ești dominat de emoții, ceea ce se poate traduce prin anxietate și stres, iar acestea afectează digestia. De aceea, trebuie să ai grijă la ceea ce mănânci și să respecți cu sfințenie orele de masă. Nu sunt recomandate alimentele care fermentează și nici cele carbogazoase, deoarece stomacul este punctul tău slab.

Leu

Pare că bolile nu se lipesc de tine, pentru că ești puternic și activ. Zodiile de foc au tendința de a rămâne suple, fără să aibă nevoie de atenție specială pentru a-și păstra o greutate în concordanță cu vârsta și cu înălțimea. Trebuie să ai grijă la hipertensiune, deoarece inima e punctul tău slab. Ai grijă la consumul de grăsimi și de alcool. Leii știu să aibă grijă de aspectul lor și apelează de obicei la diete sănătoase, iar dieta mediteraneană li se potrivește cel mai bine.

Fecioară

Ești pasionat de dietetică și de nutriție și citești orice îți cade în mână pe această temă, ba chiar ai putea scrie tu însuți o carte despre asta. Știi pe de rost câți nutrienți și câte calorii are fiecare aliment și felul în care să le asociezi. Ești predispus să suferi de sindromul colonului iritabil, iar silueta ta este de cele mai multe ori subțire. Esti tentat să urmezi diete peste diete tocmai pentru a-ți dovedi puterea de autodisciplină.

Balanță

Ai o fire cerebrală, calculată și un aspect armonios și nu prea ai nevoie să te lupți cu kilogramele în plus. Emani bună-dispoziție, dar sunt și momente în care nu te afli în cea mai confortabilă zonă mentală și asta se reflectă asupra organismului. Punctul tău slab sunt rinichii. Te preocupă mult aspectul tău exterior, de aceea nu trebuie să cazi în capcana dietelor la modă, care promit un slăbit rapid într-o perioadă scurtă de timp.

Scorpion

Esti foarte repezit, pasional, gata să treci de la o extremă la alta, iar aceste caracteristici îți pot pune în pericol sănătatea. Norocul tău e că treci peste orice, te refaci repede. Nu ai o rutină a meselor, sari peste ele sau mănânci tot timpul într-un mod haotic. Poți slăbi în timp record, doar ca să le demonstrezi detractorilor tăi că s-au înșelat în privința ta. Alege alimente condimentate și tratează-te cu ulei de primule – benefic pentru constipație.

Săgetător

Ești un bonvivant și mănânci cu o poftă contagioasă. Emani sănătate și tonus, dar ai grijă să nu exagerezi cu satisfacerea poftelor. Ideea de dietă te pune pe fugă, norocul tau e că ai o constituție sănătoasă. Preferi prepratele de inspirație asiatică și savurezi îmbinarea de dulce, sărat, acru și iute.

Capricorn

Ești moderat în privința mâncatului. Ești reținut și nu te pasionează gastronomia în mod special, preferi simplitatea. Parcă te antrenezi instinctiv pentru maraton, te atrage mâncarea sănătoasă, nu cea gourmet. Pui mare preț pe sănătatea ta și-ți păstrezi o greutate normală. Punctul tău slab sunt oasele. Ai grijă să consumi mai multe produse lactate, bogate în calciu și în fosfor și ai grijă la deficiența de vitamina D.

Vărsător

Te descrii ca fiind o persoană spirituală, deschisă. Drept urmare, există riscul de a-ți neglija propria ta persoană și mănânci pe apucate de multe ori. Acordă atenție corpului tău și testează mai multe diete, vezi care ți se portivește. Totuși, nu alege la întâmplare diete minune, urmează-le pe cele recomandate de specialiști. Un plan de detoxifiere nu ți-ar prinde rău.

Pești

Ești sensibil și, câteodată, aerian. Metabolismul tău este mai degrabă lent, dar noroc cu intuiția ta, care îți oferă deseori soluțiile potrivite. Găsești de fiecare dată alimentele care îți fac bine. Ți se potrivesc dietele detox, bazate pe smoothie-uri, la fel și citricele. Îți plac fructele de mare și peștele și ești specialist în prepararea lor. Mobilizeaă-te și fă mai mult sport, poate pilates?

Foto: Hepta

Categorii Lifestyle