Viața de expat: o altfel de lume văzută prin ochii a patru românce

Sunt ambițioase, extrem de talentate, dar și determinate să reușească în absolut tot ceea ce își propun. Au plecat din România și au avut curajul de a o lua de la zero într-un loc nou, cu toate provocările aduse de această schimbare. Au pariat pe ele și au câștigat. Artiste, antreprenoare, femei care schimbă regulile jocului și încearcă în fiecare zi să aducă binele și frumosul în micul lor colț de lume: a venit momentul să facem cunoștință cu Amalia Săftoiu, fondatoarea brandului de sustainable fashion Ami Amalia, Mădălina Andronic, graphic designer și ilustratoare, Raluca Antuca, fotografă și fondatoare a proiectului Wonderland, și Raluca Lazăr Mureșan, tourism consultant & blogger. 

Amalia Săftoiu, între viața scandinavă și Ami Amalia, un brand 100% românesc de slow & sustainable fashion

Înainte de a pune bazele brandului Ami Amalia (Instagram: @amiamaliaofficial), proiectul ei de suflet, Amalia Săftoiu a studiat și a lucrat ani buni în străinătate, în domenii care nu au nimic în comun cu activitatea sa de acum, obținând inclusiv două diplome de masterat în Oslo și Paris, în Drept și Management. „Vârsta, datele dintr-un CV, rolurile pe care ni le asociază societatea sunt lucruri de suprafață. Trebuie să învățăm să ne păstrăm esența, visurile și înclinațiile nealterate de aceste lucruri și, când e momentul potrivit, să facem tot ce putem pentru a ne transforma visurile în realitate”, spune Amalia, care a început Ami Amalia la 40 de ani. Proiectul ei s-a conturat după mulți ani în care a fost cumpărător avid de tricotaje, ani petrecuți în țări cu iarnă grea, unde hainele din fibre naturale au fost salvarea sa. Și a pornit cu „dorința de a prezenta lumii un produs cu adevărat valoros, de lux, de calitate, cu eticheta Made in Romania, dorința de a crea valoare pentru clienții noștri prin produsele oferite, de a prezenta alternative la brandurile de fast fashion.” Însă transformarea acestui vis în realitate nu a fost lipsită de provocări, mai ales că, după cum povestește chiar Amalia, România nu este un mediu tocmai prietenos pentru antreprenori: „mi-a fost greu să împac partea creativă, pasiunea mea pentru ce fac, pe de o parte, și contactul cu birocrația, prozaicul și atitudinea unor instituții de care ai nevoie ca să îți desfășori activitatea în România. La primele contacte cu unele instituții de acasă, recunosc că am înțeles de ce unii investitori străini, fără legătură de suflet cu România, ar prefera alte țări pentru a începe o afacere.” În ciuda tuturor obstacolelor, însă, Amalia a perseverat și a transformat Ami Amalia într-un brand apreciat atât în țară, cât mai ales pe scena internațională. 

De altfel, în prezent, ea se pregătește de lansarea unui magazin în Oslo, Norvegia, locul unde s-a stabilit alături de soțul său, care este norvegian, după ani buni în care amândoi s-au ocupat de proiecte în Asia. „În ultimii 20 de ani, am trăit și am lucrat în șapte țări diferite. Conceptele de «acasă» și «străin» sunt fluide, țin mai degrabă de situații, oameni și emoții decât de o locație geografică. Relația mea cu Norvegia, la fel ca cea cu România, este foarte complicată, pentru că este și o relație emoțională. Am locuit în multe alte țări fără să mă implic emoțional atât de mult, dar când vine vorba de acestea două, sunt mult mai exigentă în așteptări și observații”, povestește Amalia. În același timp, spune că nu există țări mai diferite decât România și Norvegia: „în celelalte state unde am locuit, am reușit mereu să găsesc un punct comun, de la o tradiție, la un moment în istorie, o trăsătură emoțională sau cuvinte comune. Din punct de vedere economic, România este considerată printre cele mai sărace țări din Europa, iar Norvegia este una dintre cele mai bogate țări din lume. Ca vector pentru multe trăsături de comportament, religia protestantă este atât de diferită de religia ortodoxă, așa cum a fost ea propagată în societate. Admir mult respectul absolut al norvegienilor pentru natură, dovedit zilnic de fiecare cetățean, admir eforturile lor pentru a le oferi copiilor cele mai bune condiții și o copilărie sănătoasă. Ca să îți dau și un exemplu specific: prima mea vizită în Norvegia a fost de Crăciun, după ce mulți ani locuisem în țări care nu sărbătoreau Crăciunul. A fost prima dată când am luat masa de Crăciun pe 24 decembrie și am deschis cadourile în aceeași seară, după care, în dimineața de 25, am «sărbătorit» cu un mic dejun auster și o plimbare în pădure, prin zăpadă, ca să echilibrăm astfel masa îmbelșugată de Crăciun.” 

Cât despre oameni și despre relațiile dintre ei în Norvegia, Amalia spune că „nu e niciun secret că foarte multă lume caracterizează norvegienii ca fiind reci. Ca persoană care trăiește aici, știu că o să am foarte mult spațiu, respect, liniște și politețe din partea apropiaților, a colegilor și a oamenilor de pe stradă. Dacă ești o persoană cu o lume interioară bogată, cu doar câteva relații de suflet, care apreciază spațiul personal și politețea, este ideal acest mediu. Dacă ai nevoie de impulsuri emoționale, sufletești de la persoanele din jur, de oameni cărora le poți împărtăși secretele sau problemele tale, care să fie deschiși către tine, nu e foarte ușor să stabilești acest fel de relații aici.” Deși recunoaște că s-a gândit și chiar a avut două încercări de a reveni în România, Amalia preferă acum să se concentreze pe dezvoltarea proiectului ei, Ami Amalia, în Oslo, pe viața sa în Scandinavia, pe un viitor într-o societate complet diferită: „personal, de la prima mea plecare în străinătate, am învățat să mă simt acasă oriunde aș fi!”

Raluca Lazăr Mureșan, călătoriile și aventurile sale orientale

Călătoare de cursă lungă, despre peripețiile căreia am citit și încă citim pe blogul său de travel, www.ralucalatoreste.ro, Raluca Lazăr Mureșan (Instagram: @ralu.travel) este consultant în marketing și turism cu o experiență de mai bine de zece ani, timp în care s-a ocupat, printre altele, și de grupurile de străini care au vizitat România. De un an, însă, locuiește în Ras Al Khaimah, în Emiratele Arabe Unite, și lucrează într-un domeniu tare drag ei: drepturile animalelor. „Povestea mea în Emiratele Arabe Unite a început cu o poveste de dragoste!”, își începe Raluca povestea despre aventura sa în Peninsula Arabă. 

Deși Emiratele nu-i erau străine, având în vedere călătoriile sale de-a lungul anilor, mutarea ei aici a implicat și o adaptare la obiceiurile locale: „noi locuiam în Emiratul de Nord (unul dintre cele șapte), în Ras Al Khaimah, un loc cu o natură spectaculoasă, cu niște peisaje care te lasă cu gura căscată și mult mai tradițional. Nu a fost ușor, căci a trebuit să fiu atentă la fiecare detaliu, de la ținutul de mână sau nu în public, la îmbrăcăminte și felul în care e ok să te comporți aici, unele obiceiuri foarte ciudate. Mutarea într-o țară din Orientul Mijlociu are atât de multe necunoscute: mâncare, multiculturalitate, zgomot, arome, furtuni de nisip, temperaturi ridicate și, cel puțin aici, în Ras Al Khaimah, un ritm foarte lent al vieții. Nu a fost greu, nu a fost ușor, am luat fiecare zi cum a venit și am încercat să îmi mențin inima și mintea deschise, să aflu cât mai multe și să mă bucur de experiența pe care mi-a oferit-o viața! Am început cursuri de arabă, am vizitat și am acceptat că acum sunt aici.”

În ceea ce privește tradițiile neobișnuite, Raluca ne-a mărturisit care a fost ritualul care i-a atras instantaneu atenția: „sunt foarte multe lucruri interesante, care merită înțelese, nu judecate. De exemplu, este ceva absolut normal ca o femeie să măsoare cu privirea, din cap până în picioare, o altă femeie, analizându-i ținuta, hainele, abaya (haină neagră tradițională), pantofii, mâinile desenate cu henna. Se consideră un compliment, însă, pentru cineva din Europa, poate fi exact opusul.” Nici mixul de culturi și naționalități de-aici nu a scăpat neobservat, Emiratele fiind o destinație nu doar exotică, ci și eclectică: „când vorbim despre Emiratele Arabe Unite, vorbim despre cel puțin trei categorii sociale diferite: localnicii (arabii), pătura de mijloc din Asia (majoritatea fiind din India, Pakistan, Filipine, Indonezia etc) și expații din Europa, Marea Britanie, Statele Unite sau Africa de Sud. Fiecare vine cu propria cultură și face tot ce poate pentru a se integra în comunitățile la care are acces sau din care face parte prin prisma jobului, a hobby-urilor etc. Ca în orice metropolă, e mai greu să creezi o conexiune profundă. Tocmai de aceea, cel mai mult îmi lipsesc prietenii mei.” Cu toate că este recunoscătoare pentru locul spectaculos în care trăiește acum, la doar o oră de Dubai, pe care îl consideră orașul viitorului, pentru natură, pentru marea din fața blocului, pentru jobul său și pentru experiența de-aici, Raluca mărturisește că îi e dor de casă și, în viitorul apropiat, plănuiește să revină în România.

Mădălina Andronic, povești în ilustrații fabuloase, cu un strop de dolce vita

Pe Mădălina Andronic o urmărești cu siguranță pe Instagram (@madalina_andronic și @shop.madiandronic). Sau te-ai intersectat măcar o dată cu una dintre creațiile sale frumoase, care pur și simplu transmit o doză considerabilă de optimism, energie, o stare de bine cu efect îndelungat. Pentru că asta face Mădălina prin acest univers colorat pe care l-a creat: ne aduce un pic de magie și bucurie în fiecare zi. „Sunt ilustrator de zece ani, de când am terminat masteratul la Londra și m-am aruncat cu capul înainte, fără vreo alternativă. Mi-am dorit să trăiesc din ce îmi place și din ce am învățat, așa că nu am fost niciodată angajată, mi-am croit drumul așa cum m-am priceput mai bine”, își începe ea povestea. A simțit chemarea către artă încă din copilărie, un moment important fiind cel în care a ajuns la Palatul Copiilor și a început să experimenteze: „eu m-am înfipt direct în lucrurile artistice: pictură, teatru de păpuși, ceramică, dans – tot ce ar fi evitat părinții mei ingineri. Pictura a rămas, totuși, cea mai dragă.” Când ne gândim la creațiile Mădălinei Andronic, ne vin în minte instantaneu ilustrațiile colorate, cu personaje și scene de basm, dar și cu elemente din natură, așa că, bineînțeles, nu am putut să n-o întrebăm și care sunt sursele ei de inspirație, cum reușește să găsească frumosul în fiecare zi. „Mi s-a spus că sună ori banal, ori bombastic, dar eu zic că-i simplu și sincer: viața mea, în toate etapele și emoțiile ei, se reflectă profund în ceea ce pictez. Cred că, dacă cineva ar avea puțină răbdare, mi-ar putea ordona cronologic lucrările și mi-ar recompune, fără să știe, povestea și parcursul ca femeie și artistă. Pe de-o parte, îmi place să imortalizez momentele și senzațiile pe care le trăiesc în câte o ilustrație, care îmi permite să povestesc puțin mai mult decât o simplă fotografie. Pe de altă parte, îmi doresc să readuc la lumină fărâme de vechi și să le traduc într-un limbaj vizual nou, ca să nu uităm cine suntem”, spune ea. Iar asta nu e tot, pentru că arta Mădălinei încearcă să meargă și mai departe de atât, să ajungă la esență, la inimă: „îmi doresc pur și simplu să aduc un colț de bucurie, de culoare, de optimism și iubire în viețile oamenilor. Să-i port în locuri frumoase și să le ofer o vacanță. Să le reamintesc că micile bucurii contează atât de mult pentru un trai armonios. Arta mea nu e grea și complexă, nu e abstractă sau întunecată, tocmai pentru că vreau să fie un refugiu, o insulă de bine pe care o poți vizita oricând.”

Și da, ilustrațiile sale chiar funcționează ca o mașinărie care te teleportează instantaneu într-o vacanță, mai ales că, de câțiva ani, Mădălina trăiește zi de zi la dolce vita în Italia, în una dintre cele mai frumoase regiuni ale țării, Puglia, o adevărată sursă de inspirație: „în Puglia am venit în vacanță în mai 2018 și… nu am mai plecat. În septembrie eram deja mutați. Nu a fost o decizie la care ne-am gândit (eu și soțul meu, Daniel), ci a fost pur și simplu un gest impulsiv pe care ne-am permis să îl facem în momentul în care ni s-a părut că putem. Ne-a plăcut că nu era așa aglomerat, nu era încă o zonă atât de populară, ne-am simțit ca acasă. Viața noastră s-a transformat total, a încetinit, s-a simplificat și am câștigat timp. Trăim în continuare cam cu tot atâtea haine cu câte am plecat. Și ne e bine, ne e de ajuns.” Din momentul în care s-au mutat aici, ritmul s-a domolit pentru Mădălina și soțul ei: „glumim și spunem că, în unele privințe, sunt încă în ’94. Și iubesc aceste situații, pentru că te fac să te oprești în loc și să te gândești la o vreme când încă nu eram atât de pe fugă. N-am avut vreo situație în care să ne simțim ciudat din pricina oamenilor – nicidecum. Din contră, am observat că ei sunt foarte atenți la binele celuilalt, primele interacțiuni sunt întotdeauna pozitive, indiferent că ești la poștă, la restaurant, la spital sau la supermarket. Venind din București, unde tendința e să trăim doar pentru noi și să evităm să ne deschidem în fața străinilor, am fost plăcut surprinși de schimbare.” Una dintre cele mai frumoase tradiții pe care Mădălina le-a descoperit aici are legătură cu florile, un motiv des întâlnit în arta sa: „nu cred că e surprinzătoare, dar nu mai auzisem despre asta și mi s-a părut specială: de 8 martie, femeilor li se dăruiesc mimoze, ca simbol al fragilității, dar și al rezilienței lor. Sunt câteva săptămâni în care înfloresc mimozele (de la tufe galbene și parfumate pe marginea străzii, până la arbori înalți de câțiva metri, ca niște artificii pufoase) și e tare frumos!” 

Cât despre întoarcerea acasă, Mădălina recunoaște că, deocamdată, preferă să se bucure de tot ce are în jurul său: „Îmi place că trăim lângă mare, că mâncăm bunătăți direct de la sursă, că e atât de mult frumos în jurul nostru și că sunt atâția smochini. Dar ne e dor de cei rămași acasă. Știi cum se zice: om trăi și om vedea. Nu mai fac planuri de ceva timp, dar contează mai puțin locul în care sunt și mai mult persoana cu care îmi împart și construiesc viața. Avem gânduri multe, dar lăsăm lucrurile să se întâmple când trebuie să se întâmple.”

Raluca Antuca, fotografa care transformă realitatea în basm. Un basm elvețian

Închide ochii pentru câteva secunde. Întoarce-te puțin în timp. În vremurile în care citeai povești cu zâne și prințese, cu magie și castele. Acum deschide-i și aruncă o privire pe fotografiile pe care le face Raluca Antuca. În propriul ei Wonderland. 

„Primul meu contact cu fotografia a fost în copilărie, când îmi plăcea să fiu în fața aparatului foto pentru familie sau pentru alți fotografi amatori. Mereu m-a fascinat ideea de a face o fotografie, de a captura un moment pentru totdeauna într-o manieră atât de ușoară. Mai târziu, când a apărut internetul în viața mea, am devenit atrasă de editarea fotografiilor în diferite programe. În scurtă vreme, fără să am vreun exemplu de business fotografic, mi-am dorit să creez o altfel de experiență foto, una pentru cei care apreciază și care au aceeași estetică pe care o am și eu”, povestește Raluca despre începuturile sale în fotografie. Începuturi care, după cum spune și ea, nu au fost tocmai ușoare. În drumul ei, Raluca s-a abătut, pentru scurtă vreme, la o corporație din București, însă firea sa creativă nu și-a găsit locul acolo. A renunțat rapid și, ulterior, a luat cea mai inspirată decizie a vieții sale, aceea de a se dedica exclusiv fotografiei: „după mulți ani de ședințe foto făcute din pură pasiune și sute de fotografii editate în stiluri diferite, am primit mult feedback online care includea cuvinte precum «de poveste», «magic», «un basm». Iar acest lucru m-a pus pe gânduri, m-a făcut să-mi analizez munca și să mă îndrept către această nișă de fairytale photography, pentru a vedea cât de bine o pot face. Conceptul Wonderland a venit natural pentru mine, ca o confirmare a stilului meu personal, transpus în imaginile pe care le fac. Mereu mi-am dorit să fac fotografii cu rochii diafane, bijuterii și locuri spectaculoase, așa că, în sfârșit, visul meu a devenit realitate.” Și nu oriunde, ci într-una dintre cele mai frumoase țări din lume: Elveția. 

„Viața ne-a adus cu o propunere de job aici, în Basel, pe mine și pe cealaltă jumătate a proiectului Wonderland. Călătoream destul de des, așa că am fost atrași de această perspectivă, mai ales că voiam să ieșim din zona de confort, dar și să avem o viață mai liniștită decât în București, de care eram sătui după atâția ani.” Deși s-a mutat cu scurt timp înainte de izbucnirea pandemiei, ceea ce a făcut ca tranziția să fie mult mai anevoioasă decât în mod normal, Raluca a fost cucerită rapid de acest orășel elvețian: „reprezintă tiparul de oraș în care visam să trăiesc acum câțiva ani. Plin de farmec, cu o arhitectură superbă, liniștit, înconjurat de dealuri, Basel este tare simpatic și chiar îl prefer în fața celorlalte orașe din Elveția. Cunoscut pentru industria farmaceutică și poziționat aproape de granițele cu Franța și Germania, Basel atrage mulți expați din zonă, dar și din toate colțurile lumii. Și chiar pot spune că această atmosferă internațională mă face să mă simt mai puțin străină.” 

Marea ei surpriză, în schimb, a fost că, odată ajunsă aici, proiectul Wonderland s-a bucurat de o ascensiunea fulminantă: „deși lucrurile s-au întâmplat la începutul pandemiei, proiectul meu și nișa mea fotografică au fost primite surprinzător de bine. Fiind ceva inedit, teama mea era că oamenii vor fi reticenți, însă au fost foarte deschiși și dornici să afle ce fac eu. Ședințele foto Wonderland sunt complexe și implică multe elemente: rochii de prințesă, bijuterii, filmări cu drona în destinații din toată Elveția, în special la castelele de aici, conceptul de poveste care implică decoruri, crearea unor piese de recuză. Clientele au fost fascinate de acest univers și mi-au mărturisit de multe ori că li se pare incredibil că ideile lor pot deveni realitate printr-o fotografie.” 

Cu toate că s-a atașat de Elveția și că lucrurile merg bine pentru ea aici, Raluca recunoaște că are și multe momente în care i se face dor de casă: „îmi place că este o țară mică și ajungi într-un timp relativ scurt în orice zonă dorești, îmi plac peisajele de vis. Dar îmi și lipsesc familia și prietenii, ba chiar și spontaneitatea românilor, cheful lor de viață, energia de a se descurca în orice situație sunt puși. Din experiența mea, prieteniile se leagă mai greu în Elveția, cel puțin ca adult. Există multă amabilitate și vorbă bună din partea lor, dar nu este deloc ușor să treci de zid și să legi o prietenie cu ei. Duc o viață liniștită și poate că nu au nevoie de oameni noi, preferând să se concentreze pe cei deja prezenți, prieteni făcuți în școală, în copilărie. Fără un context social constant și de lungă durată, nu se pot lega relații cu ușurință, iar mie îmi lipsește acest lucru. Ah, și mâncarea. Mâncarea este și ea pe lista cu mult dor.” 

Pentru moment, Wonderland continuă în Elveția, dar Raluca nu exclude posibilitatea de a reveni în România și de a dezvolta conceptul său aici – „chiar mă gândesc cum ar fi dacă m-aș întoarce cu experiența acumulată în Elveția, ce tipuri de experiențe foto le-aș putea oferi celor din România” -, o țară cu infinit mai multe provocări, dar care, în cele din urmă, este acasă. 

Foto: arhiva personală