Monica Cismaru ∙ October 19, 2020 ∙ 2 min read

vedete chirurgie gastrica

Vedetele se feresc în a admite că apelează la bisturiu pentru a-și îmbunătăți aspectul fizic, dar iată că sunt și câteva celebrități care vorbesc fără ocolișuri despre procedurile la care s-au supus pentru a corecta sau modifica aspecte ce țin de corpul lor, care nu le mulțumeau, iar prima care admite deschis acest lucru e Kelly Osbourne.

 

Fiica celebrului rocker Ozzie Osbourne, vedetă de reality-show și cântăreață, Kelly Osbourne s-a luptat de ani de zile cu problemele legate de greutate și a jonglat cu dietele yo-yo până când s-a lăsat pe mâna medicilor și a recurs la operația de micșorare a stomacului cu ajutorul unui inel gastric pentru a slăbi o dată pentru totdeauna.

kelly osbourne family

Familia Osbourne 

 

Vedeta în vârstă de 35 de ani a povestit recent că a reușit să scape de aproape 40 de kilograme în urma intervenției făcute în 2018 și a devenit aproape de nerecunoscut. ”M-am operat. Am făcut-o, sunt mândră de acest lucru. Am apelat la inelul gastric. Acestă procedură nu face decât să-ți schimbe forma stomacului, am făcut operația acum doi ani și n-o să mint niciodată în legătură cu asta. E cel mai bun lucru pe care l-am făcut și vreau să se știe că nu am urmat un bypass gastric. Adică, în urma operatiei mele, daca nu continui să fac exerciții și să mănânc sănătos, câștig înapoi greutatea pierdută. Te îndreapta către direcția corectă”, a povestit Kelly Osbourne, care a adăugat că operația diminueaza efectul hormonului care e responsabil cu mâncatul necontrolat, pe fond emoțional, principala problemă de care suferea Kelly.

sharon osbourne

Sharon Osbourne 

Kelly Osbourne nu e singura vedetă care a apelat la astfel de proceduri petru slăbi. Chiar și mama ei, Sharon Osbourne, s-a supus aceleiași operații. Sharon și-a făcut prima intervenție de chirurgie gastrică în 1999, dar a povestit că operația nu a avut efectele așteptate, chiar dacă a slăbit. Din cauza problemelor de sănătate, vedeta  a renunțat la inelul gastric și a recurs la dieta Atkins pentru a-și mentine greutatea dorită.

oprah winfrey

Oprah Winfrey 

Oprah Winfrey ajunsese să cântărească peste 100 de kilograme la un moment dat, fapt ce a determinat-o să recurgă la operație pentru a slăbi, ceea ce s-a și întâmplat, iar vedeta a reușit să atingă aproximativ 70 de kilograme, iar acum încearcă sa-și controleze greutatea cu ajutorul programului Weight Watchers, la care a apelat și Jessica Simpson și care funcționează cu succes și în cazul ei.

 

Foto: Hepta

Related Posts

Taylor Swift și-a lansat un nou album- The Tortured Poets Department

Taylor Swift (34 de ani) nu ia nicio pauză și lansează cel de-al 11-lea ei album de studio,…

Marian Pălie, curatorul secțiunii de fashion RDW 2024: „Designerii români au devenit recunoscuți pentru inovație, creativitate și calitate”

19 proiecte de fashion vor face parte din expoziția centrală Romanian Design Week 2024, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor…

Julia Roberts, în următorul film al lui Luca Guadagnino

Regina comediilor romantice revine cu un nou proiect surprinzător, semnat de Luca Guadagnino, autorul recentului succes Challengers. Julia…

Se pregătește un nou serial marca Game of Thrones

Fanii serialului Game of Thrones au motive de bucurie, deoarece o nouă producție care are legătură cu acțiunea…

Jennifer Love Hewitt își lansează cartea de memorii, Inheriting Magic

Actrița Jennifer Love Hewitt (45 de ani) își lansează cartea de memorii Inheriting Magic, iar pe copertă apare…

UNDA lansează “Spring Dining Experience” un concept fresh, de primăvară, cu experiențe pentru toate simțurile

Restaurantul UNDA Open Cuisine revitalizează scena culinară din nordul Bucureștiului cu lansarea conceptului de “Spring Dining Experience”. Acest…

The Motans și Andra sunt noile voastre personaje preferate în videoclipul piesei ,,Înapoi în viitor”

V-a plăcut, v-a rămas pe buze, iar acum puteți urmări povestea de iubire a piesei ,,Înapoi în viitor”,…

Care sunt cele mai căutate destinații în 2024?

Îți prezentăm topul celor mai căutate destinații din 2024, potrivit rezultatelor comunicate de platforma de turism Airbnb. La câțiva…

Victoria Beckham, la 50 de ani – Iată 12 lucruri mai puțin cunoscute despre vedetă

Victoria Beckham împlinește pe 17 aprilie vârsta de 50 de ani. Fosta componentă Spice Girls, actual antreprenor și…

Cine a fost partenera lui Roberto Cavalli- Modelul suedez Sandra Nilsson (38 de ani)

Celebrul creator de modă italian Roberto Cavalli a decedat pe 12 aprilie, la vârsta de 83 de ani,…