Bianca Sterie ∙ January 27, 2023 ∙ 4 min read

Cu excepția anilor de pandemie, în care nu îmi era foarte clar când sunt granițele deschise și când sunt închise, luna ianuarie m-a prins adesea în Spania. Poate că „de vină” sunt locurile și distracțiile de aici. Poate că îmi place relaxarea spaniolilor. Sau poate pentru că iubesc enorm soarele, iar aici am găsit întotdeauna temperaturi prietenoase, chiar și pe timp de iarnă. 

Zilele trecute, am dat o fugă scurtă în Valencia, pe care o aveam de multă vreme pe listă, și, chiar dacă am prins cea mai friguroasă perioadă din ultimele luni, după cum ne-au povestit localnicii, am bifat încă o vacanță spaniolă reușită. Iar dacă ești în căutarea unei destinații pentru un city break, Valencia e una dintre cele mai bune opțiuni pentru următoarea perioadă. 

Transportul în Valencia

Sunt mai multe companii aeriene care zboară atât din București, cât și din alte orașe ale țării către Valencia, așa că primul sfat pe care ți-l dau e să urmărești câteva zile prețurile biletelor, să faci o analiză comparativă și să găsești cea mai avantajoasă ofertă pentru datele dorite. 

Pe lângă aeroportul principal din Valencia (VLC), există un aeroport mai mic în Castellon, un orășel din apropiere, de unde poți ajunge cu trenul în centrul Valenciei în mai puțin de două ore. Valencia este un oraș destul de mare și foarte bine conectat, astfel că vei avea la dispoziție autobuze (biletele pot fi luate direct de la șofer), metrou și alte mijloace de transport către toate punctele de interes ale orașului. De asemenea, dacă îți cumperi un card de turist, vei avea transportul public inclus, plus gratuitate sau discounturi semnificative la diverse atracții.  

Ce poți face în Valencia?

Cel mai simplu și rapid răspuns ar fi… DE TOATE! Indiferent de preferințele și pasiunile tale, Valencia are câte puțin din tot ce îți dorești. Istorie, poveste, arhitectură, artă, muzică, experiențe, bucătărie tradițională, nenumărate opțiuni de distracție! 

Cel mai cunoscut obiectiv turistic este cu siguranță Oceanograficul, cel mai mare din Europa, un loc care celebrează viața marină, structurat în mai multe ecosisteme. Aici vei găsi sute de specii de pești, meduze, mamifere acvatice, dar și crocodili, păsări, țestoase, inclusiv celebrele țestoase de Galapagos. Dacă ajungi aici, e musai să vizitezi și celelalte atracții care fac parte din Ciutat de les Arts i les Ciències, adică  Museu de les Ciències, un muzeu interactiv, dedicat tuturor celor pasionați de știință, și Hemisfèricul, un IMAX cinema care proiectează filme chiar pe tavanul sferei. Nu rata nici pasajul Umbracle, cu intrare liberă, un fel de miniparc delimitat de palmieri, cu o arhitectură spectaculoasă. 

Dacă te pasionează istoria, merită să incluzi pe listă și Catedrala din Valencia, unde vei găsi Sfântul Graal, unul dintre cele mai cunoscute relicve religioase, pocalul din care Iisus a băut la Cina cea de Taină. Un mic popas merită făcut și la Torres de Serranos, porțile vechiului oraș, din vârful cărora te vei bucura de o priveliște minunată. Nu rata nici Llotja de la Seda, o clădire istorică în stil gotic, de a cărei grădină cu portocali și lămâi te vei îndrăgosti iremediabil. 

Ca orice alt oraș spaniol, și Valencia se laudă cu mai multe plazas absolut minunate, așa că îți recomand să le bifezi pe următoarele pentru atmosfera lor vibrantă și pentru cele mai frumoase colțuri de poze: Plaza de la Reina, Plaza de la Virgen, Plaza del Ayuntamiento, Plaza de Toros și Plaza Redonda. Vrei să mergi la shopping? Nu rata Calle Colón și micile buticuri din Eixample. Și încheie ziua pe plajă, la apusul în cele mai frumoase culori.

Mâncarea în Valencia

În mod evident, nu puteam încheia această scurtă serie de recomandări fără a acoperi capitolul culinar. Odată ce ajungi aici, e musai să încerci paella, dat fiind că Valencia e locul în care a apărut acest preparat iconic pentru Spania. Îndrăgostit de fructele de mare? Nu rata nici celebrele clóchinas, scoicile specifice acestei zone. La desert nu rata delicioasele turróns cu diferite arome sau foietajele fartons. Iar dacă vrei să descoperi bunătățile de care se bucură localnicii zilnic, gustul adevărat al fructelor și al legumelor de aici, e musai să te oprești la Mercat Central de Valencia, un loc absolut fascinant pentru gurmanzi. 

Deci? Îți pregătești bagajul pentru Valencia?

Related Posts

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…

Jon Bon Jovi își recunoaște infidelitatea față de soția sa, cu care e căsătorit de 34 de ani

Jon Bon Jovi (62 de ani) și soția lui, Dorothea, sunt căsătoriți de 34 de ani și se…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…

Prinții de Wales, William și Catherine, sărbătoresc ziua mezinului lor, Louis

Louis, cel mai mic dintre copiii Prinților de Wales, William și Catherine, împlinește azi șase ani. O fotografie…

Irina Shayk dezvăluie rutina ei de skincare, cu metode moștenite de la mama ei

Irina Shaik (38 de ani) este una dintre cele mai râvnite femei din lume și totodată una dintre…

Două producții românești, selectate la Festivalul de Film de la Cannes

”Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu, și documentarul ”NASTY”, despre viața și cariera…

Actrița Christina Hendricks (Mad Men) s-a măritat a doua oară

Actrița Christina Hendricks (48 de ani), cunoscută publicului mai ales datorită rolului Joan Harris din serialul de succes…

Milan Design Week – o experiență numită The Red Experience by Ploom

Sute de mii de amatori de artă și design, mii de instalații care de care mai interesante, sute…

Paris Hilton, primele fotografii cu fiica ei în vârstă de cinci luni

La cinci luni de la venirea pe lume a fiicei ei, Paris Hilton împărtășește cu publicul primele fotografii…